Ciolacu: „Nu avem o discuție ca PSD să intre la guvernare. Cîțu spune lucruri trăsnite”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni dimineață, că PSD nu a negociat cu PNL pentru susținerea unui nou guvern și nu poate face acest lucru, deoarece liberalii au o decizie în acest sens, dar că social-democrații sunt obligați să discute cu premierul desemnat Nicolae Ciucă. Ciolacu a spus că i-a transmis lui Nicolae Ciucă cele 10 priorități ale PSD pe care „eventual să le prindă în programul de guvernare”. Șeful social-democraților susține că România are nevoie de un guvern stabil, altfel „cel mai bine este să ne întoarcem la români”.

PSD nu a avut negocieri de a intra la guvernare sau de a nu intra la guvernare. Singura discuție a fost telefonică cu prim-ministrul desemnat, căruia i-am trimis cele 10 priorități ale PSD, eventual să le prindă în programul de guvernare și rămânând ca domnia sa să ne transmită programul de guvernare pentru o perioadă cât mai scurtă. Nu avem în acest moment o discuție ca PSD să intre la guvernare. PSD nu poate negocia cu PNL, deoarece PNL are o decizie în acest sens. PSD este obligat să stea de vorbă cu un prim-ministru desemnat. Cred că România are nevoie de un guvern nu minoritar, ci de un guvern stabil pentru toate crizele pe care le are de înfruntat. În cazul în care nu se poate creiona un guvern stabil, cred că cel mai bine este să ne întoarcem la români. România a avut un singur guvern stabil, cel pe care și l-a dorit președintele Klaus Iohannis, cel de dreapta. Nu a dat șansa unui alt tip de guvern. Pe mine nu mă interesează nicio funcție, nici la Cameră, nici la Senat, nici în Guvern”, a declarat Marcel Ciolacu, la sediul PSD.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că social-democrații nu pot negocia cu liberalii, dar sunt datori să negocieze cu premierul desemnat. În același timp, Ciolacu consideră că Florin Cîțu spune „lucruri trăznite”.

Una dintre cele mai preferate emisiuni ale mele era cea cu copiii spun lucruri trăznite. Se pare că şi când eşti om mare şi când ai de-a face cu o Românie la răscruce, alţii spun lucruri trăznite”, a comentat Ciolacu, despre informaţiile potrivit cărora Florin Cîţu nu doreşte un guvern asumat PNL-PSD.

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat că este momentul ca partidele care au votat moţiunea de cenzură să susţină un guvern PNL-UDMR, după ce liberalii l-au susținut pentru funcţia de premier pe Nicolae Ciucă. Discuțiile pentru formarea unei majorități în Parlament care să susțină Guvernul Ciucă au intrat în impas, după ce negocierile dintre PSD și PNL au eșuat. Liderii celor două partide au avut, duminică, o întâlnire la o vilă de protocol din București, în prezența premierului desemnat, însă, potrivit unor surse politice citate de Digi24.ro, PSD nu vrea să susțină guvernul în lipsa unor garanții clare: susținere doar până în februarie și preluarea în programul de guvernare a măsurilor propuse de PSD.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Ciolacu: „Nu avem o discuție ca PSD să intre la guvernare. Cîțu spune lucruri trăsnite”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *