Președinte PSD, Marcel Ciolacu, a izbucnit după ce Poliția a dat amenzi la un eveniment din Buzău, la care se afla.

Orban și ai săi folosesc Poliția Română în scopuri politice. Este o rușine!”, acuză Ciolacu.

Asta arată cât de disperați sunt și cât de jos au ajuns! Nu am văzut nicio conferință de presă a Poliției atunci când Orban și miniștrii săi beau și chefuiau la guvern în timp ce românii erau închiși în case. Nici când liderii PNL făceau paranghelii și reuniuni politice cu sute de persoane. În fapt, lucrurile stau așa: județul Buzău este în scenariul verde, fapt pentru care este permisă operarea restaurantelor la interior. De asemenea, conform legii, la masă nu este obligatorie purtarea măștii. Am luat masa împreună cu familia mea, iar, la un moment dat, au venit mai mulți colegi la masă cu noi. Știu că nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru, chiar și pentru câteva minute. De aceea, am transmis astăzi dimineață poliției toate datele celor care au fost la masă. Voi plăti amenda. Este o regulă pe care trebuie să o respectăm toți. Dacă PNL s-ar concentra pe combaterea pandemiei, așa cum se concentrează și pe Opoziție, atunci probabil că România nu s-ar fi situat astăzi în cele mai negre topuri europene la nivel de pandemie!”, susține Ciolacu.

Poliția Română a anunţat că toate persoanele care apar în imaginile care îl prezintă pe liderul PSD Marcel Ciolacu la restaurantul unei pensiuni din Buzău au fost identificate şi au fost aplicate amenzi în valoare totală de 21.000 de lei, din cauza nespectării normelor în vigoare privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV 2, fiind mai multe de 6 persoane la o masă. De asemenea, a fost sancţionat şi reprezentantul operatorului economic pentru neluarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Localitatea respectivă din judeţul Buzău se află în scenariul verde şi prin urmare operatorii economici pot desfăşura activităţi însă cu respectarea normelor sanitare de protecţie.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *