Cine a pus căruța-n drum…și-a luat amendă de la Poliția Locală Constanța

Direcția Generală Poliția Locală Constanța și-a continuat campania privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice și fluenței traficului rutier pe străzile și bulevardele orașului, legalitatea lucrărilor de construcții, desfășurarea activităților economice, dar și menținerea curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța. Astfel în 27 iunie, în intervalul orar 06.00 – 24.00, lucrătorii din cadrul serviciilor operative ale Poliției Locale cu atribuții în domeniul ordinii publice și cel al traficului rutier au aplicat 238 amenzi contravenționale în valoare 32.548 de lei, majoritatea abaterilor au fost pentru încălcarea normelor legale cu privire la oprirea/staționarea interzisă. Au fost date și două sancțiuni complementare de ridicare de pe domeniul public a două căruțe și depozitarea acestora într-un spațiu special amenajat. Nici abaterile din domeniul disciplinei în construcții, protecției mediului și activității comerciale nu au lipsit. Astfel, au fost aplicate 33 de sancțiuni în valoare de 22.000 de lei pentru executarea de construcții fără a deține actul final de autoritate al administrației publice pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor corespunzător măsurilor prevăzute de lege, acte de comerț ilicit, desfășurarea de activități comerciale fără a deține autorizație/ program de funcționare și încălcarea normelor privind menținerea curățeniei în municipiul Constanta. Cuantumul la nivel general al celor 271 sancțiuni contravenționale aplicate în 27 iunie a fost de 54.548 de lei.

CITEȘTE ȘI:

Tsunami în Constanța: Poliția Locală a aplicat peste 1.500 de amenzi

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*