Cîmpeanu (MEN): „Peste tot sistemul de predare online a funcționat deficitar. PIERDERILE au fost MARI și FOARTE MARI”

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat, luni, că are ceva emoții în privința numărului de elevi care se vor prezenta mâine la proba de Limbă română a Evaluării Naționale. Și posibilele rezultate îl îngrijorează, dat fiind că sistemul de predare online „a funcționat deficitar”. Pe de altă parte, rezultatele obținute de elevi la simularea acestui examen îi dau speranțe ministrului. „Vom avea și o etapă specială pentru Evaluarea Națională care va începe imediat după, pe 5 iulie”, a mai precizat Cîmpeanu.

„În orice sistem de educație, sistemul de predare online a funcționat deficitar. Ne bazăm pe rezultatele bune de la simulări. Pierderile au fost mari și foarte mari. La simulare s-au prezentat peste 110.000 de elevi. Mâine se vor putea prezenta 131.177 de elevi. Să sperăm că se vor prezenta atâția cât se pot prezenta, că nu vor fi foarte mulți absenți. Acesta e un prim element de emoție. Apoi vom vedea rezultatele finale afișate pe 4 iulie.  Vom avea și o etapă specială pentru Evaluarea Națională care va începe imediat după, pe 5 iulie. Suntem îngrijorați din cauza pierderilor mari suferite, dar sperăm. Am făcut ce se putea face la nivel administrativ”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *