Cîmpeanu (MEN): „După ce se va încheia pandemia vom continua cu predarea online unde e potrivit”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat sâmbătă că școala online nu a fost eficientă pentru că profesorii nu au fost pregătiți pentru asta, dar a adăugat că predarea online va continua acolo unde este adecvat, după ce va fi încheiată pandemia. Predarea online va fi inclusă în contractul de școlarizare din anul școlar următor, a adăugat el.

Trebuie să ne ocupăm de situația actuală, încercând să promovăm predarea online care va avea un loc mult mai important după ce pandemia va fi fost încheiată decât până acum. Pentru asta trebuie să avem profesori pregătiți pentru predarea online, conectivitate generalizată și echipamente pentru orice elev. Predarea online trebuie să fie făcută acolo unde e adecvată, unde e potrivită, nu ca până acum, în orice situație, acest lucru fiind impus de criza sanitară. Școala online nu a fost eficientă, pentru că profesorii nu au fost pregătiți pentru predarea online, care presupune cu totul alte activități decât cea clasică de la conceperea conținutului până la evaluare și examinare. Evaluarea și examinarea trebuie făcute pe platforme dedicate, securizate, care să ofere garanția că cel care răspunde e elevul. Asta lipsește cu desăvârșire, necesită acordul celui examinat în online pentru a prelua controlul asupra echipamentului său IT. Predarea online nu a făcut parte din contractul de școlarizare până acum, dar va face parte din contractul pentru anul școlar următor. Școala online nu a fost eficientă pentru că au fost diferențe mari de la o zonă la alta, de conectivitate și echipamente, nu a fost posibilă examinarea online. Școala online a fost un compromis obligat impus. După ce vom fi încheiat pandemia, trebuie să continuăm cu predarea online acolo unde e potrivit, unde e conectivitate, unde sunt profesori pregătiți, echipamente”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *