Chițac, încolțit de city-managerul Ovanesian: Primăria Constanța s-a umplut de oamenii lui Boroianu de la Gepeto

E scandal mare în Primăria Constanța în ultimele zile din cauza problemei secretarul municipiului. Amintim că, luni, Georgiana Gospodaru a fost eliberată din funcție prin dispoziție de primar, întrucât a îndrăznit să îl contrazică în ședința ordinară a Consiliului Local din 28 mai. De asemenea, Gospodaru era oricum ținută ca o soluție temporară de avarie, întrucât era percepută în anturajul primarului ca fiind nefiresc de apropiată de USR.

TOMIS NEWS a relatat în exclusivitate luni faptul că, după retragerea atribuțiilor Georgianei Gospodaru din funcția de secretar al municipiului, primarul Vergil Chițac a ascultat – ca întotdeauna – orbește de Felicia Ovanesian și imediat a numit pe altcineva în funcție, pe Liliana Adam, apropiată a city-managerului dar și a… celor mai înverșunați adversari ai primarului din ultimii ani din PNL: Robert Boroianu și Gheorghe Muhscină. Adam a fost ani de zile consilier juridic la Gepeto Impex.

Confruntat cu dușmanul în casă, Chițac s-a răzgândit în mai puțin de 24 de ore și a numit – tot ca interimar – un nou secretar al municipiului, pe Mirabela Viorela Călin. Aceasta este consilier juridic în cadrul Compartimentului Juridic Contencios. Călin este membru al Comisiei de repartizare a locuințelor sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari și lucrează în Primăria Constanța din 2017.

Se pare că nici Mirabela Călin nu e o variantă de lungă durată, sursele din cadrul Primăriei ne precizează faptul că se gravitează și în jurul variantei Daniela Schell, care s-a ocupat de comisia de urbanism a consilierilor locali în mandatul trecut.

Félicitations, monsieur… Boroianu!

Scurt istoric: Robert Boroianu este un ilustru necunoscut al politicii locale. Administrator al Gepeto Impex (nici la afaceri nu se pricepe prea bine, compania fiind salvată de la faliment de Muhscină), Boroianu a dormit intens în Parlament în mandatul 2016 – 2020, atât de tare încât și liberalii i-au mulțumit pentru serviciile sale și, la despărțirea din 2020, s-a lăsat cu promisiunea că te sunăm noi. Debarcat din PNL, Boroianu se pricepe acum măcar la ceva: croșetarea unui păienjeniș în jurul primarului Vergil Chițac. Momentan, îi iese.

Nu i-a ieșit însă cu Adam – nașa copiilor lui Boroianu, care – dacă ar fi preluat funcția de secretar al municipiului – Chițac ar fi dat drumul la un El Dorado imobiliar cu girul Feliciei Ovanesian, garantul păienjenișului în cauză. Cu titlu de exemplu, ne referim aici la frații Nicu și Dumitru Soldatu, ultimul fiind fostul asociat al lui Boroianu la Gepeto și care a obținut la finalul anului trecut un certificat de urbanism pentru construirea unui bloc cu opt etaje și spațiu comercial la parter în apropierea cartierelor Tomis Plus și Boreal, parcela fiind vândută chiar de Gepeto Impex S.A. în mai 2015.

Ceea ce Chițac nu știe este că foștii lucrători de la Gepeto – foarte apropiați de Boroianu – sunt deja bine înfipți în Primăria Constanța. Astăzi vom vorbi de un… nume surpriză:

În ședința online cu directorii din Primărie, în cadrul căreia primarul Chițac a eliberat-o din funcție pe Gospodaru, a mai fost o persoană criticată. Dar, până atunci:

… în incinta complexului Gepeto de la Lumina se află o construcție destinată birourilor. Încă nefinalizată de aproape 15 ani, clădirea în cauză este proiectată de un arhitect, foarte apropiat de Robert Boroianu. Acesta se numește… Dan Petre Leu, actualul arhitect șef al Primăriei Constanța. Dan Petre Leu a fost adus de Chițac de pe aceeași funcție din Primăria Eforie, în noiembrie anul trecut, Mihai Radu Vânturache fiind zburat din cauza afilierii la făgădăism.

Revenind la ședința cu directorii, Dan Petre Leu a fost criticat pentru că nu semnează documentele la timp și are întârzieri foarte mari, toate documentele invocate fiind legate de… urbanism. Acum șefii din Primăria Constanța află și de ce. Întrucât nu a reușit să finalizeze o amărâtă de clădire pentru birouri în mai bine de un deceniu, ne putem doar imagina ce strategie urbanistică #altfel va asigura Dan Petre Leu pentru municipiul Constanța.

VA URMA!

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

One thought on “Chițac, încolțit de city-managerul Ovanesian: Primăria Constanța s-a umplut de oamenii lui Boroianu de la Gepeto

  • vineri, 18 iunie 2021 la 09:10
    Permalink

    ce fata de transexual are muierea asta hermafrodita , ovanezian…!

    Răspunde

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *