Spread the love

Nicușor Dan va fi susținut de Partidul Național Liberal în cursa pentru alegerilor locale organizate la Primăria Municipiului București. De asemenea, Nicușor Dan va fi susținut și de USR București, iar în final, cel mai probabil, va fi susținut și de PLUS. Anunțul a fost făcut, joi, de președintele PNL, Ludovic Orban.

În ultima perioadă, au fost efectuate o serie de sondaje la nivel național, inclusiv pentru București, care au ajuns la sediile partidelor. Astfel, studiile arată faptul că Nicușor Dan este singurul candidat care se poate bate de la egal la egal cu Gabriela Firea. Marți seară, Nicușor Dan s-a întâlnit cu Ludovic Orban și atunci s-ar fi parafat înțelegerea.

CITEȘTE ȘI:

PNL a acceptat ca Nicușor Dan să candideze independent, dar susținut de partide. Tot marți, PMP a anunțat că l-ar susţine pe Nicuşor Dan la Primăria Capitalei, dacă toate partidele de dreapta ar face un front comun în acest sens.

„Va fi necesară o colaborare foarte strânsă între primarul Capitalei, primăriile de Sector, CJ Ilfov și, pe urmă, România. Am măsurat toți posibilii candidați. Decizia pe care am luat-o ține cont de cunoașterea problemelor bucureștenilor, interesul major pe care l-a manifestat de-a lungul ultimilor ani Nicușor Dan, fiind în afara administrației. Decizia este luată și pentru că mă regăsesc în foarte multe dintre soluțiile pe care le propune Nicușor Dan”, a spus Ludovic Orban.

CITEȘTE ȘI:

Susţinerea în bloc a lui Nicuşor Dan ar fi un semnal pentru teritoriu? La Constanța, PNL, USR și PMP susțin, fiecare, că doresc o alianță a dreptei, însă pași concreți nu s-au realizat până acum. USR așteaptă poziționările PNL și PMP și o înțelegere concretă pe subiect, așa cum ne-a precizat joi deputatul Stelian Ion.

CITEȘTE ȘI:

Senatorul Vergil Chițac, candidat la Primăria Constanța din partea Asociației Constanța Altfel, ne-a precizat faptul că desemnarea și susținerea masivă pentru Nicușor Dan la Primăria Capitalei ar putea fi un semnal cât se poate de clar și pentru Constanța: toți candidații locali să se așeze la masă și să fie desemnat doar unul dintre ei.

O văd ca un rezultat al unor sondaje sociologice. Au primit sondajele pe București, au negociat și au stabilit că e cea mai bună variantă. PMP îl susține de mult, Băsescu a spus-o chiar de vreo 2-3 săptămâni. Pentru Nicușor Dan, Bucureștiul e viața lui, și-a construit candidatura asta, are tot dreptul moral. Orban a fost pragmatic – dacă îl aduce în PNL, conform sondajului și cu susținerea PMP și USR, s-a închis jocul așa în procente. Părerea mea este că este vital ca în teritoriu să se găsească formule de susținere reciprocă – USR, PLUS și PNL. Și celelalte, dar trebuie măsurat… De exemplu, în Constanța un candidat comun ar fi dezirabil, la fel ca în București, acolo unde PSD are primăria. Vorbesc din perspectiva alegerilor într-un singur tur, că dacă erau două tururi logica ar fi fost alta. Fiecare mergea pe culoarul lui, la final se calificau primii doi și voturile se duceau anti PSD la celălalt candidat. Nu am avut discuții până acum, dar acum avem un semnal, semnalul PNL din București este următorul: din candidatul PNL și Nicușor Dan s-a dat un candidat, un exemplu, hai să discutați și voi (în teritoriu – n.r.) treaba asta!”, a spus senatorul Chițac, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *