Spread the love

Senatul a amânat din nou dezbaterile și votul pentru proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, respectiv noua lege a carantinării. Acest proiect a fost adoptat pe 9 iulie de Camera Deputaților, iar a doua zi a ajuns la Senat, forul decizional. De atunci, Senatul a tot amânat votul pe lege, iar astăzi senatorii au decis o nouă amânare.

Președintele Klaus Iohannis a avut astăzi o ieșire furtunoasă împotriva majorității parlamentare, solicitând din nou adoptarea rapidă a actului normativ, iar parlamentarii liberali așteaptă ca social-democrații să corecteze mai repede. Printre aceștia se află și senatorul constănțean Vergil Chițac, care ne-a precizat că fiecare zi de amânare duce la riscuri enorme de infectare cu coronavirus.

Riscăm ca numărul de cazuri să explodeze și să crească în continuare, deși s-a spus la un moment dat că vara va veni cu temperaturi înalte și că probabil acțiunea virusului va fi mai redusă. În urma deciziei CCR, care a declarat că ordinul ministrului nu e constituțional, a stabilit că drepturile fundamentale nu pot fi reglementate prin legislații secundare, ci prin legislații primare, adică legi. Ce e discutabil din punctul meu de vedere este cine a sesizat CCR! Orice lege are prezumpția de constituționalitate până când cineva o atacă la CCR, care se pronunță. Întrebarea e: asta era treaba Avocatului Poporului, să atace ordinul de ministru? CCR a avut dreptate pe fond, spunând că trebuie reglementat prin lege, nu prin ordin de ministru. Era momentul acum să sesizăm CCR, în plină pandemie, ne punem probleme de constituționalitate? Ridic un semn de întrebare! Sunt numeroase cazuri ale oamenilor care sunt infectați și refuză internarea, care ies din spitale și încă nu s-au vindecat, sunt bombe sanitare care se plimbă pe stradă. Din păcate, între 30-40% din români cred în teoria conspirației, nu cred că există coronavirus sau că e un virus cu forme ușoare. De ce am ajuns aici? Suntem victime unei propagande mincinoase care vine pe toate căile. Mie mi se pare că ei (PSD – n.r.) se fac ecoul acestor oameni, 30-40%, pe care vor să-i fidelizeze politic. Altfel nu pot să-mi explic, pentru că este de o inconștiență… Să prelungești atât de mult discuția unei legi, care are imperfecțiunile ei – dar rolul Parlamentului acesta e, să discute legile și să le ducă la o formă mai bună. Nu vreau să fiu cinic, dar ce se urmărește, să se infecteze cât mai mulți? Ca apoi să dai vina pe Guvern?”, a spus Vergil Chițac, pentru TOMIS NEWS.

În timp ce PSD reclamă faptul că actul normativ este plin de orori juridice, ne putem aștepta ca și miercuri să nu avem vot final în Senat. Totodată, Chițac se întreabă de ce această tergiversare acum, în contextul în care legea a fost adoptată fără mare tam-tam în Camera Deputaților.

Nu îmi dau seama, pentru că încă se discută în comisia juridică. Abia după ce iese raportul comisiei juridice se convoacă plenul, acum încă este în comisie. Vom vedea raportul, apoi plenul… Bun, legea a fost imperfectă, dar a trecut de Camera Deputaților, ce să înțeleg – acolo PSD nu a avut juriști eminenți? Spun acum că trebuie discutat la Senat foarte mult, păi de ce nu s-a discutat și la Cameră? De ce nu s-au adus acolo acele mii de corecturi?”, a mai spus Vergil Chițac, pentru TOMIS NEWS.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *