Chirițoiu (Consiliul Concurenței): „Să se facă COMPENSARE la gaze și energie!”

Consiliul Concurenţei a recomandat Guvernului ca o eventuală plafonare a preţurilor la energie să fie la un nivel cât mai ridicat, fără compensare, iar ajutoarele să fie direcţionate către consumatorii cei mai vulnerabili, a afirmat, miercuri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, la conferinţa PRIA Competition. Întrebat care este opinia sa despre intenţia Guvernului de a plafona din nou preţul energiei pentru încă un an, el a răspuns:

Este o întrebare de 1.000 de puncte. Depinde la ce nivel se face plafonarea şi trebuie să ne uităm la costuri, care este impactul asupra bugetului. Cu cât plafonarea este la un nivel mai jos şi pe termen mai lung, cu atât impactul este mai mare”. Cel mai bine este să lăsăm piaţa să funcţioneze şi să venim cu măsuri de plafonare, dar la un nivel relativ superior şi să dirijăm ajutoarele către consumatorii vulnerabili, a subliniat el

Recomandarea noastră a fost ca plafonarea, dacă se face, să fie la un nivel mai sus. Prin plafonare cu compensare, pe modelul pe care l-am avut noi până acum, statul plăteşte diferenţa şi atunci am două probleme. Unu: costă foarte mult, pentru că ajută pe toată lumea. Cu cât nivelul plafonării este mai jos, cu atât trebuie statul să scoată mai mulţi bani din buget. Şi doi: nu mai are consumatorul niciun interes să caute un furnizor mai ieftin, dacă oricum statul plăteşte diferenţa. Deci, recomandarea noastră a fost ca plafonarea, dacă se face, să fie la un nivel cât mai sus, preferabil dacă se poate fără compensare, şi să direcţionăm resursele statului spre cei care au mai multă nevoie, casnici, mai vulnerabili, mai săraci, care au dificultăţi să-şi plătească factura, cât şi consumatorii industriali”, susţine Chiriţoiu.

O altă recomandare este ca Guvernul să continue suprataxarea producătorilor şi a traderilor de energie şi gaze. În ceea ce priveşte consumatorii industriali, există măsuri luate pentru firmele mici şi pentru consumatorii mari de electricitate şi, mai nou, UE a venit cu recomandări de măsuri şi pe partea marilor consumatori de gaze, care pot primi şi ei sprijin: „Cred că suntem destul de bine echipaţi să avem intervenţii pentru toţi consumatorii industriali şi pentru cei casnici. Dar diavolul e în detalii, ştim în principiu ce să facem, avem instrumente, să vedem cum le aplicăm. E o situaţie complicată, nu mă aştept la perfecţiune şi putem corecta mai încolo dacă ceva nu merge. Nu trecem printr-o perioadă normală. Ne place, nu ne place, trebuie să ne adaptăm la această realitate”, a completat oficialul Concurenţei.

El a mai spus că este o perioadă în care decidenţii sunt tentaţi să ia decizii populiste, care însă riscă să facă mai mult rău.

Alimentaţi de inflaţie şi de problemele economice, vedem o creştere a populismului cu tendinţa de a veni cu soluţii facile, lucruri aparent simple care sunt în realitate greşite şi nu vor face decât să înrăutăţească situaţia economică. La începutul pandemiei erau tot felul de apeluri la soluţii negândite, precum să interzicem exportul anumitor produse, dar din fericire acolo s-a revenit repede. Era un lobby destul de puternic să îngheţăm preţul alimentelor”, a amintit Chiriţoiu.

Cu ajutorul Monitorului Preţurilor, reprezentanţii Consiliului au argumentat că nu se justifică o îngheţare.

Genul acesta de presiuni pot apărea din nou şi, repet, cu toţii trebuie să-i sprijinim pe decidenţi să ia decizii înţelepte şi să nu ia decizii pripite. Zilele trecute era panica preţurilor la combustibil, pornind de la o amărâtă de staţie de la Bihor, se crease impresia că preţurile vor exploda în întreaga ţară. Din nou am avut avantajul Monitorului Preţurilor şi am putut vedea că a doua zi dimineaţă în numai câteva staţii erau 11 lei, majoritatea aveau preţuri mult mai mici şi am reuşit să domolim această panică. Genul acesta de situaţii vor mai fi întâlnite şi va trebui să fim capabili să acţionăm repede şi să fim capabili să venim cu soluţii care să evite reflexele unor soluţii simple, care pot face mai mult rău decât bine”, a arătat Chiriţoiu.

Trebuie să învăţăm lecţia din Ungaria, a adăugat el, unde preţurile au fost plafonate şi a apărut o penurie.

În principiu plafonarea este o idee proastă. Când se plafonează preţurile, riscul este să apară penurie sau preţuri mai mari sau ambele. Ca regulă, e o idee proastă, dar sunt anumite contexte în care poate fi ok. La RCA, spre exemplu, măsura poate avea sens, dar doar dacă este însoţită de alte măsuri, singură nu are sens”, a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei. El se aşteaptă ca preţurile carburanţilor să scadă în perioada următoare, odată cu reducerea cotaţiilor petroliere. “Dacă o staţie a înnebunit, nu ne obligă nimeni să cumpărăm de la acea staţie sau de la cei cu preţuri mari. Ce s-a întâmplat atunci, în decurs de câteva ore, să fie o lecţie şi pentru oameni, să nu mai intre în panică. E o lecţie şi pentru decidenţi, şi pentru mass-media”, a completat Chiriţoiu.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *