Site icon TOMIS NEWS

CFR Călători riscă incapacitatea de plată, are datorii uriașe la furnizori. „Peste 10 ani mai vedem investiții!”

gara cfr constanta trenuri

Directorul CFR Călători a declarat că au fost semnate toate contractele pentru modernizarea a 139 de vagoane şi 55 de locomotive electrice, finanțate din PNRR, dar că Ministerul Finanțelor nu a plătit niciun ban.

„Au fost semnate toate contractele pentru modernizarea celor 139 de vagoane şi 55 de locomotive electrice şi 20 de locomotive de manevră pe baterii. Au fost realizate multe dintre ele, au fost livrate, unele chiar circulă numai că nu sunt plătite. O parte din ele nu sunt plătite. Este un lanţ foarte complicat în ceea priveşte PNRR-ul, depinzând de nişte termene foarte stricte, de o aprovizionare foarte strictă şi orice piesă ridicată din acest puzzle va bloca proiectul. Am făcut mii sesizări. Nu putem să ţinem în frâu PNRR-ul, am fost şi astăzi în gară la un operator privat care repară şi locomotive şi vagoane pentru noi şi ne-a spus clar că vor opri proiectul dacă nu sunt plătiţi”, a afirmat Traian Preoteasa, joi, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că nu crede că în cel puţin în următorii zece ani CFR Călători va mai beneficia de un proiect de modernizare la acest nivel.

”Noi ne-am făcut datoria, le-am recepţionat, am dat bun de plată pe facturi şi am trimis la Ministerul de Finanţe. De ce nu plăteşte Ministerul de Finanţe nu înţelegem, dar pericolul este foarte mare de a se bloca inclusiv proiectul. Şi eu nu cred că în viitorii cel puţin 10 ani, CFR Călători va mai beneficia de un proiect de modernizare de acest nivel”, a explicat Traian Preoteasa.

El a afirmat că nu înţelege de ce Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) nu livrează ramele conform contractului încheiat în urmă cu doi ani.

”Este adevărat că am semnat şi un contract cu ARF-ul în ceea priveşte livrarea ala 10 rame absolut noi. Au trecut vreo doi ani de la semnătură şi avem decât o ramă. Ne judecăm pe lotul 2, dar habar nu am de ce ne judecăm, că ne judecăm pe hârtii. La ora actuală este o singură ramă care circulă şi am înţeles că e încă una care a intrat în ţară ieri. Nu ştiu când ni se va preda”, a mai transmis directorul CFR Călători.

CFR Călători riscă să intre în incapacitate de plată din cauza datoriilor pe care le-a acumulat la furnizori. Directorul Traian Preoteasa a exclus situația în care compania ar intra în faliment. Traian Preoteasa a declarat că CFR Călători nu va intra în faliment, dar a avertizat că există un risc foarte mare să intre în incapacitate de plată. El a atras atenția cu privire la datoriile foarte mari acumulate de companie la furnizori. Aceștia vor înceta să livreze serviciile dacă nu-și primesc banii, a mai precizat.

„În primul rând, nu va intra în faliment CFR Călători, nu va opri traficul. Dacă se citea foarte atent materialul, spunea că există posibilitatea de a intra în incapacitate de plată, nu s-a spus chiar că va intra sau nu va mai intra. De unde a plecat acest material? Cu o zi înainte sau două zile înainte am primit o notificare de la furnizorul de motorină la care avem o datorie de aproape 100 de milioane de lei, că nu ni se va mai livra motorina. În condiţiile acestea singura variantă de a circula pe diesel nu prea mai aveam. De asta am spus că există posibilitatea de a se opri şi o parte din trafic. Nu s-a oprit deocamdată, dar riscul există în continuare şi acum trebuie să ajung de unde am ajuns la acest risc de a intra în incapacitate de plată”, a declarat Traian Preoteasa.

Directorul CFR Călători a făcut referire la documentul transmis mai multor instituții, în care era prezentată situația companiei. Materialul a ajuns în presă, iar de aici speculațiile.

Traian Preoteasa a mai spus că Autoritatea de Reformă Feroviară trebuia să înainteze CFR Călători, încă de la începutul anului, un act adiţional cu compensaţia unitară indexată cu rata inflaţiei.

„Ni s-a alocat prin bugetul de stat, cred că prin luna februarie s-a promulgat, 2.135.000.000 nu au fost la nivel de execuţiei, dar eram mulţumit cu această cifră. Numai că bugetul de venituri şi cheltuieli se face în concordanţă cu o filă de buget emisă de Autoritatea de Reformă Feroviară. Deci asta a fost în luna februarie. Imediat după emiterea legii bugetului de stat, Autoritatea de Reformă Feroviară trebuia să înainteze un act adiţional cu compensaţia unitară pentru fiecare operator feroviar de călători.

Anul trecut compensaţia unitară era în valoare de 44,73 şi am căzut de comun acord ca anul acesta să avem o compensaţie indexată cu rata inflaţiei şi s-a ajuns la 47,4 de lei. Mi s-a dat o hârtie sub semnătura preşedintului ARF că asta e suma pe care să formăm bugetul nostru de venituri şi cheltuieli şi l-am făcut”, a explicat directorul CFR Călători.

Traian Preoteasa a spus că actul adițional nu a intrat în vigoare, iar compensaţia primită a rămas la nivelul anului 2022.

„Nici în ziua de astăzi nu avem semnat acest adiţional pe 47 de lei, ci se plăteşte o compensaţie unitară de 33 de lei. 33 de lei a fost în anul 2022 compensaţia unitară. De atunci, energia electrică şi motorina aproape s-au dublat, a intrat în aplicare legea statutului ferroviar care ne obligă să ducem salariile angajaţilor CFR, în funcţie de salariul minim pe economie indexat cu indici din lege. Deci tot ce vă spun acum că sunt cheltuieli, sunt cheltuieli obligatorii prin lege”, a amai spus Traian Preoteasa.

Directorul CFR Călători a prezentat situația cheltuielilor lunare ale companiei. Traian Preoteasa a enumerat taxa de utilizare a infrastructurii, către CFR SA, de 60 de milioane de lei, contribuțiile la ANAF, de 80 de milioane de lei; cheltuieli cu energia, 40 de milioane de lei; cheltuielile cu salariile nete de 80 de milioane; carburant, 30 de milioane, dar și alte datorii.

„În total 365 de milioane pe lună sunt cheltuielile CFR Călători care trebuie acoperite din vânzarea de bilete şi din compensaţia care ne-o asigură ARF-ul. Din nefericire, la nivelul compensaţiei de 33 de lei, suma care le vine de la ARF este de 135 de milioane”, a precizat directorul CFR Călători.

El susţine că există un risc de intrare în incapacitate de plată a companiei pe care o conduce.

„Dacă ARF-ul nu va semna acel adiţional în care să ajungem la 47,4 compensaţia unitară şi va continua cu acest 33, da, există foarte mare risc de a intra în incapacitate de plată tocmai pentru că furnizorii nu vor mai livra. Eu sper să nu se întâmple. Noi am depus toată documentaţia necesară, absolut tot ce ne-a solicitat ARF-ul, să dovedim tot ce au crezut dânşii că nu este adevărat. Am fost acuzaţi că avem trei şefi de tren sau trei conductori, că e o risipă fantastică la CFR Călători. Nu ştiu de unde a luat ARF-ul aceste cifre şi aceste date, nu ne-a consultat, dar, în schimb întârzie punerea în aplicarea a actului adiţional”, a mai transmis Preoteasa.

Directorul CFR Călători a menţionat că această compensaţie asigură la CFR Călători 55% din cheltuieli, în timp ce pentru operatorii privaţi compensația poate acoperi 80% din costuri.

„În ceea priveşte calculul compensaţiei în biletul de transport, vreau să fac precizarea că, la acest moment, la CFR Călători, compensaţia asigură 55% din costuri. La operatorii privaţi, compensaţia şi sunt datele ARF-ului, atinge 80% din costuri. Deci nu putem fi acuzaţi, cum am înţeles, că a făcut ARF-ul că trebuie să ducem cheltuielile la nivelul privatului, că atunci trebuie să mai dea nişte bani”, a mai explicat directorul general al CFR Călători.

Traian Preoteasa a mai precizat că CFR Călători are nevoie de bani pentru a funcţiona în condiții bune.

„Am înţeles că se vrea o nouă reformă la calea ferată. O aşteptăm de 20 de ani. Dar înainte de reformă, avem nevoie de bani ca să funcţionăm, ca să ne dezvoltăm. Dacă nu se va înţelege… şi nu noi vom opri traficul. Este suficient ca electrificarea să-mi restricţioneze accesul pentru că m datorie de 100 de milioane de lei. Este suficient ca infrastructura să-mi restricţioneze traficul pe infrastructură pentru că am datorii de 100 de milioane de lei. Este suficient ca să mi se restricţioneze achiziţia de motorină că am datorii de 100 de milioane de lei. Şi s-a oprit singur, nu trebuie să-l oprim noi”, a mai declarat Traian Preoteasa.

CFR Călători are un buget de supraviețuire, nu de dezvoltare, însă nu va intra în faliment și nici nu va opri traficul, dar riscă intrarea în incapacitate de plată, a declarat, joi, directorul general al companiei, Traian Preoteasa, într-o conferință de presă.

„Comunicatul nostru, pe care l-am dat cred că vineri a indus în spațiul public niște elemente care nu au legătură cu realitatea. În primul rând, nu va intra în faliment CFR Călători, nu va opri traficul. Dacă se citea foarte atent materialul spunea că există posibilitatea de a intra în incapacitate de plată. Nu s-a spus nicăieri că va intra sau nu va intra. (…) Și de unde a plecat acest material? Cu o zi înainte sau două zile înainte am primit o notificare de la furnizorul de motorină, la care avem o datorie de aproape 100 de milioane de lei, că nu ni se va mai livra motorina. De asta am spus că există posibilitatea de a se opri și o parte din trafic. Nu s-a oprit deocamdată, dar riscul există în continuare”, a susținut el.

Preoteasa a spus că a solicitat pentru 2025 să se aloce companiei o sumă egală cu execuția de anul trecut, în condițiile în care prin Ordonanța Trenuleț s-au pierdut aproape 250 de milioane de lei din facilitățile acordate studenților, care au fost modificate.

„Ni s-au alocat prin bugetul de stat 2,135 miliarde de lei. Nu au fost la nivelul execuției, dar eram mulțumit cu această cifră. Numai că bugetul de venituri și cheltuieli se face în concordanță cu o filă de buget emisă de Autoritatea de Reformă Feroviară. (…) Imediat după emiterea Legii bugetului de stat, Autoritatea de Reformă Feroviară trebuia să înainteze un act adițional cu compensația unitară pentru fiecare operator feroviar de călători. Anul trecut compensația unitară era în valoare de 44,73 lei pe tren-km și am căzut de comun acord ca anul acesta să avem o compensație conform Ordonanței Trenuleț indexată cu rata inflației și s-a ajuns la 47,4 lei pe tren-km. Mi s-a dat o hârtie sub semnătura președintelui ARF că asta e suma pe care să formăm bugetul nostru de venituri și cheltuieli și l-am făcut, cu un exercițiu cu profit de 15 milioane de lei venituri și cheltuieli. Nici în ziua de astăzi nu avem semnat acest act adițional pe 47 de lei și ni se plătește o compensație unitară de 33 de lei. 33 de lei a fost în anul 2022 compensația unitară. De atunci, energia electrică și motorina aproape s-au dublat, a intrat în aplicare Legea statutului feroviar care ne obligă să ducem salariile angajaților CFR în funcție de salariul minim pe economie indexat cu indici din lege”, a explicat șeful companiei.

Preoteasa a subliniat că toate aceste cheltuieli sunt obligatorii prin lege, însă nu a reușit să pună definitiv statutul feroviar în aplicare pentru că sunt „niște sume pe care efectiv nu ne le permitem”. El a detaliat cheltuielile pe care le are compania lunar, respectiv: taxa de utilizare a infrastructurii datorată CFR SA, 60 de milioane de lei, la ANAF – 80 de milioane de lei, la energie – 40 de milioane de lei, pentru salariile nete – 80 de milioane de lei, motorina – 30 de milioane de lei, la care se adaugă o serie de datorii. În total, CFR Călători are cheltuieli lunare de 365 de milioane de lei, acestea trebuind să fie acoperite din vânzarea de bilete și din compensația acordată de ARF.

„La nivelul compensației de 33 de lei, suma care ne vine de la ARF este de 135 de milioane de lei, din suma aprobată și transmisă de dânșii de 185 de milioane. Dat fiind că anul acesta nu s-a plătit deloc compensația la 185 de milioane, s-a făcut această diferență de 50 de milioane lunar cu care nu am putut să închidem datoriile. 50 de milioane adunate în ultimele 3-6 luni, se duc la vreo 350 – 400 de milioane. Asta este datoria și de aici a venit datoria lui CFR Călători către furnizori astăzi”, a mai spus directorul, citat de Agerpres.
Potrivit lui Traian Preoteasa, este în curs o procedură de audit cu privire la subcompensarea CFR Călători, suma calculată de companie fiind de 1,8 miliarde de lei.

„Am efectuat un audit vis-a-vis de compensarea lui CFR Călători pe anii 2020 – 2024 și a ieșit că această subcompensare a fost la nivelul sumei de 1,8 miliarde lei. (…) Ni s-a spus de către Consiliul Concurenței că nu poate lua în considerare această evaluare pentru că firma am achiziționat-o prin SEAP (…) și ne-a recomandat să facem (evaluarea, n.r.) cu o firmă din Big Four. În acest moment este în derulare un audit, un test al creditorilor prudent printr-o firmă din Big Four și probabil că vom primi răspunsul și toată analiza spre sfârșitul lui iunie, o vom face publică la acel moment. Nu știu dacă va fi mai mare, dar este o sumă de aproape 2 miliarde de care CFR Călători a fost văduvită în ultimii 4 ani tocmai prin această subcompensare care se pare că va continua. Dacă ARF nu va semna acel adițional în care să ajungem la 47,4 lei compensația unitară și va continua cu acest 33, da, există foarte mare risc de a intra în incapacitate de plată, tocmai pentru că furnizorii nu vor mai livra. (…) Am fost acuzați ca avem 3 șefi de tren sau 3 conductori, că e o risipă fantastică la CFR Călători. Nu știu de unde a luat ARF aceste cifre și aceste date, nu ne-a consultat, dar, în schimb, întârzie punerea în aplicare a actului adițional. Suntem exact în începutul lunii iulie și noi mergem pe 1/12 din compensația de anul trecut, ceea ce este inacceptabil”, a atenționat directorul general al CFR Călători.

Acesta a adăugat că există o formulă „secretizată” de calcul al acestei compensații unitare care arată că suma ar fi trebuit să fie de 62 lei pe tren-km.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version