CERONAV a organizat reuniunea Comitetului European pentru elaborarea standardelor în sectorul navigației pe ape interioare

Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale –  CERONAV a organizat la București, între 7 și 9 mai, în incinta Palatului Parlamentului, Reuniunea Comitetului European pentru elaborarea standardelor  în sectorul navigației pe ape interioare (CESNI).

Potrivit CERONAV, întâlnirea a avut ca obiectiv principal monitorizarea implementării Directivei 2017/2397, privind recunoașterea calificărilor profesionale în navigația pe căile navigabile interioare. Adoptarea unui standard comun ȋn acest domeniu reprezintǎ un avantaj competitiv major pentru Romȃnia, care are peste 10.000 de navigatori pe ape interioare și cea mai mare flotǎ de nave fluviale de la Dunǎre, spun reprezentanții CERONAV.

În cadrul reuniunii din 8 mai au fost prezentate strategia și planul de acțiuni care vizează transpunerea și implementarea Directivei 2017/2397 în țările din regiunea Dunării, elaborate de proiectul Danube SKILLS – condus de către CERONAV pe Programul Transnațional Dunărea. La întâlnire au fost prezenți importanți oficiali din ministerele de transport ale statelor membre din regiunea Dunării, Comisia Europeană (DG MOVE), Comisia Dunării, Comisia Rinului, Comisia Sava, Federațiile sindicale europene ale lucrătorilor și operatorilor din sectorul de transport fluvial, Grupul de Coordonare PA 1 al SUERD.

Prezent la lucrǎri, secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Minea, a subliniat faptul că organizarea acestui eveniment în contextul preluării de către România a Președinției Consiliului UE reprezintă un avantaj atât pentru România, cât și pentru CESNI, oferind o mai mare vizibilitate procesului de standardizare a navigației pe ape interioare și de implementare a Directivei Europene privind recunoașterea calificărilor profesionale în acest sector. În același context, Ciprian Plăcintă, Director Dezvoltare în cadrul CERONAV a subliniat rolul important al CERONAV ȋn elaborarea standardelor comune europene ȋn sectorul navigației pe ape interioare.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*