Spread the love

Un record greu de egalat vine de la CT BUS unde cel mai vechi angajat a ieșit la pensie după 5 decenii de muncă. Este vorba despre Ion Negoi – șeful biroului de Resurse Umane.

Negoi s-a angajat la Compania de transport a orașului Constanța pe când nu împlinise încă 15 ani, iar după o jumătate de secol de muncă, proaspătul pensionar are senzația că se află  în concediu de odihnă. Nu se poate obișnui cu gândul că munca lui la CT BUS s-a terminat, așa că vine aproape zilnic să își revadă colegii pentru că nu se poate dezlipi încă de „familia” de la serviciu.

Ion Negoi a devenit angajatul companiei de transport public din Constanța în urmă cu aproape 53 de ani. În lunga carieră a fost martor la toate transformările prin care a trecut de-a lungul anilor compania de transport public, de la ITC / IJTL / RATC, până la actuala CT BUS.

Ion Negoi – proaspăt pensionar CT BUS: „Pe data de 3 august 1967, la 14 ani și 9 luni am fost angajat ucenic. Fratele meu mai mare m-a prezentat maistrului. Abia dacă m-a văzut, el avea 2 metri înălțime iar eu aveam o statură foarte mică, eram cât roata de troleibuz. Din anul 1975 am lucrat ca inspector resurse umane, iar acum mi-e greu să mă obișnuiesc cu gândul că sunt pensionar. Această societate este a doua familie sunt aproape 53 de ani petrecuți aici și nu pot trăi fără colegii de la CT BUS. Îmi fac de lucru la câteva zile și vin aici să îi văd. Deocamdată am impresia că sunt în concediu de odihnă.”

Bogdan Niță – directorul CT BUS: „Dacă am vorbi despre o căsnicie, ar fi mai mult decât aniversarea pentru Nunta de Aur! Ion Negoi a devenit angajatul companiei de transport public din Constanța în urmă cu aproape 53 de ani. A venit ca ucenic la atelierul mecanic și se pensionează după o lungă carieră în domeniul resurselor umane. Pe românește, nea Nelu ne-a angajat pe toți! Instituția a schimbat nume, sedii, vehicule, însă colegul nostru a învins rutina și a făcut lucrurile să meargă înainte. Eu îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru noi toți, urându-i sănătate și pensie lungă!”

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *