Site icon TOMIS NEWS

Cel mai probabil, centrala de la Cernavodă se va închide: Decizia oficială a Administrației Canalelor Navigabile confirmă o scădere continuă a cotelor Dunării – Fluviul pierde enorm din volum, la fiecare 24 de ore

ecluza cernavoda

Scăderea dramatică și accelerată a nivelului fluviului Dunărea a forțat măsuri de urgență din partea autorităților din domeniul transportului fluvial. Printr-o informare emisă la data de 30 iulie 2026 sub semnătura directorului general al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile S.A., Florin Goidea, toți operatorii și agenții economici au fost avertizați că cota apei a coborât sub limita minimă de siguranță necesară navigației, impunându-se condiții severe pentru intrarea și ieșirea navelor pe Canalul Dunăre – Marea Neagră prin ecluza Cernavodă, potrivit documentului obținut de TOMIS NEWS.

Măsurile prevăd că navele aflate deja în tranzit sau la ancoră trebuie să respecte strict indicațiile Dispeceratului Central de Navigație Agigea și ale Dispeceratului Zonal Cernavodă, fiind interzisă inițierea manevrelor fără o autorizare expresă. În plus, programările de ecluzare sunt reevaluate zilnic, iar operatorii din porturile Constanța, Medgidia, Basarabi, Ovidiu și Luminița au obligația de a adapta pescajul navelor pentru a evita blocajele, luând în calcul o marjă de siguranță sporită. Datele oficiale și prognozele hidrologice furnizate de I.N.H.G.A., anexate deciziei din 30 iulie, indică o tendință clară de scădere continuă a nivelului și debitului Dunării la Cernavodă pentru întreg intervalul până pe 5 august. Cotele prevăzute arată o degradare constantă de la -199 cm și un debit de 201 mc/s înregistrate pe 29 iulie, ajungând la -201 cm pe 30 iulie, -204 cm pe 1 august, -208 cm pe 3 august, până la nivelul critic de -212 cm și un debit de doar 170 mc/s estimat pentru ziua de 5 august:

În acest context de secetă severă și scădere de la o zi la alta, soluțiile improvizate sau măsurile punctuale se dovedesc complet ineficiente în fața fenomenului hidrologic masiv. Orice câștig nesemnificativ de doar doi centimetri anunțat în spațiul public în urma unor intervenții precum detonările sau scufundările de barje asociate politicienilor, precum Radu Miruță, este anulat instantaneu de ritmul accelerat în care fluviul pierde din volum în fiecare 24 de ore, confirmând că doar evoluția meteorologică naturală din bazinul hidrografic poate aduce o schimbare reală pe sectorul românesc.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version