Cooperarea dintre actorii din regiunea Caspică și operatorii din Portul Constanța devine realitate. În tensiunea creată în jurul transportului martim în zona Mării Negre apar și noi linii de transport. Astfel, vineri a avut loc la un hotel din municipiul Constanța Forumul Marea Caspică – Marea Neagră, eveniment organizat de Ambasada Republicii Kazahstan în România și organizația operatorilor Portului Constanța, care și-au propus să polarizeze, în premieră, cei mai mari jucători din domeniul transporturilor din Kazahstan, Georgia, Azerbaidjan și România. Alături de transportatori maritimi, feroviari, intermodali, operatori și expeditori din Kazahstan, la eveniment au fost prezente importante companii de transport și reprezentanți ai mediului de afaceri din Georgia și Azerbaidjan. Importanța evenimentului în contextul politic particular este accentuată și de prezența misiunilor diplomatice ale statelor regiunii Caspice în România.
Inițiativa organizării evenimentului a venit din partea comunității de afaceri din zona Caspică, aflată în căutarea unor parteneriate cu operatori portuari din Constanța pentru derularea afacerilor, transporturilor către/dinspre Europa Centrală și de Est. Discutatul Middle Corridor, inițiativa prin care se dorește dezvoltarea legăturilor de transport intermodale și combinate între Orientul Îndepărtat și Europa, folosind diferite rute, poate deveni astfel realitate pentru portul Constanța prin stabilirea unor parteneriate între operatorii din Kazahstan, Georgia și Azerbaidjan și mediul privat din România.
Din partea Constanța Port Business Association, vicepreședintele Laurențiu Mironescu, cu referire la capacitățile și infrastructura de transport, a precizat faptul că trebuie desfundate o serie de linii pentru mărfuri, cum ar fi pe Dunăre, pe partea bulgărească nedragată:
Organizația patronală Constanța Port Business Association numără printre membrii săi majoritatea operatorilor portuari din Portul Constanța, investitori locali și internaționali, armatori fluviali și furnizori de servicii conexe activității portuare. Activă în mediul portuar de peste 30 ani, asociația noastră, ai cărei membri operează aproximativ 85% din volumele de marfă care tranzitează portul Constanța, reprezintă interesele membrilor săi în special pe linia promovării afacerilor la nivel național și internațional. La începutul anului 2023, între Constanța Port Business Association, Ambasada Republicii Kazahstan în Romania și Consulatul Onorific al Republicii Kazahstan în România a fost semnat un protocol de colaborare a cărui primă materializare este organizarea, pe 7 aprilie 2023 la Constanța, a Forumului pentru promovarea relației intermodale de transport dintre porturile caspice, portul Constanța și cele dunărene pentru deservirea Europei Centrale și de Est.
Președintele organizației patronale Constanța Port Business Association, Viorel Panait, a subliniat faptul că evenimentul de astăzi de la Constanța este un prilej pentru România de a fi plasată pe o hartă internațională a traficului de mărfuri:
Conflictul declanșat în Ucraina în 24 februarie 2022 a configurat un context geopolitic particular atât în zona Mării Negre, cât și în regiunea Caspică. Portul Constanța devine astfel un important element de conexiune a hinterlandului european cu volumele de marfă alimentate de rețelele de transport din regiunea Caspică. Kazahstan are peste 30 de procente din export direcționat spre statele Uniunii Europene. Georgia și Azerbaidjan au investit în sistemele feroviare în ultima decadă aducându-le la nivelul la care pot acomoda fluxuri importante de marfă. Porturile din regiunea Caspică au peste 50% rezervă de creștere și demonstrează o mare forță de dezvoltare un impact economic puternic și o mare deschidere comercială.
Prezent la evenimentul de la Constanța, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a salutat concentrarea pe elementele strategice dezbătute și a subliniat faptul că Portul Constanța este deja un hub regional:
Ambasadorii Republicilor Kazahstan și Georgia au analizat importanța coridorului Marea Caspică – Marea Neagră din perspectiva deservirii fluxurilor de marfă spre și dinspre Europa și impactul acestuia asupra propriilor economii naționale. La eveniment vor fi prezenți membrii asociației Constanța Port Business Association, oficialități române, reprezentanți ai administrației locale, oameni de afaceri din mediul economic și portuar din România, traderi, transportatori, expeditori și linii maritime de transport. Evenimentul de la Constanța a oferit ocazia prezentării unui prim proiect concret care conectează portul Constanța cu rețele logistice din regiunea Caspică – deschiderea liniei de transport R0-R0 și de pasageri între portul Poti/Georgia și Portul Constanța /România, operațională începând cu luna aprilie 2023. Linia R0-R0 pe relația Poti – Constanța va fi operată de companiile E 60 Shipping Line LLC – Georgia și Sea Container Services Constanța.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google