Spread the love

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că, începând cu data de 15 mai, va fi instaurată starea de alertă. Conform șefului statului, ne vom putea deplasa în voie fără a depăși limita unui oraș. Șeful statului a anunțat că nu va mai prelungi starea de urgență și că începând cu data de 15 mai, România va intra în stare de alertă. În interiorul localitățiilor „nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem”, a declarat Iohannis cu privire la actualele declarații pe propria răspundere.

Ce înseamnă STAREA DE ALERTĂ?

Starea de alertă este reglementată prin OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi se poate institui atât la nivel local şi judeţean, cât şi la nivel naţional. De asemenea, pentru a fi instituită starea de alertă, nu va mai fi nevoie de votul Parlamentului.

Starea alertă se declară potrivit Ordonanței de Urgență nr. 21/2004 și se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență.

Situația de alertă este evenimentul excepțional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate.

Măsurile de restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți trebuie să fie proporționale cu situațiile care le-au determinat și se aplică cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege. Acțiunile și măsurile se stabilesc în regulamente, planuri, programe sau în documente operative aprobate prin decizii, ordine ori dispoziții emise conform reglementărilor în vigoare.

Comitetul Național declară, „cu acordul primului-ministru, starea de alertă la nivel național sau la nivelul mai multor județe, coordonează gestionarea situațiilor de urgență și declară încetarea stării de alertă”.

Comitetele județene declară, cu acordul ministrului administrației și internelor, starea de alertă la nivel județean sau în mai multe localități ale județului și propun instituirea stării de urgență.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență declară, cu acordul ministrului administrației și internelor, starea de alertă pe teritoriul municipiului București și propune instituirea stării de urgență.

Comitetele locale declară, cu acordul prefectului, starea de alertă pe teritoriul unității administrativ-teritoriale.

Declararea stării de alertă în cazul situațiilor de urgență la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar la nivel județean sau al municipiului București, în Monitorul Oficial al autorității administrativ-teritoriale respective.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *