Site icon TOMIS NEWS

Ce se întâmplă dacă Parlamentul unei țări UE nu ratifică Acordul cu Mercosur? „Procesul se oprește și se așteaptă”

ingrasaminte fertilizanti agricultura fermieri

Controversatul acord cu țările din grupul Mercosur, negociat de aproape trei decenii, ar putea intra în vigoare la începutul acestui an. Agreat de statele UE, într-un vot în Consiliul UE, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a primit autorizația să semneze, sâmbătă, tratatul comercial.

Acordul este ratificat exclusiv de Parlamentul UE. În schimb, acordul de asociere are nevoie de aprobarea tuturor celor 42 de parlamente naționale. Dacă un Parlament național nu îl ratifică „procesul se oprește și se așteaptă”, a declarat un înalt oficial al Comisiei Europene. Înainte însă de a ajunge în acest scenariu, Parlamentul European trebuie să decidă dacă trimite sau nu tratul spre avizare la CJUE.

Acordul cu Mercosur a fost agreat cu voturile majorității țărilor UE (cinci state s-au opus), în ciuda opoziției dure a unor țări europene și a comunităților de agricultori. Înainte de votul final, Comisia Europeană a făcut concesii majore fermierilor. Nu suficiente însă, potrivit acestora. Chiar și așa, procesul de semnare și ratificare este în derulare. Sâmbătă, Ursula von der Leyen, împotriva căreia a fost depusă cea de-a patra moțiune de cenzură din cauza acestui acord, călătorește în Paraguay pentru a semna acordul comercial cu țările din grupul Mercosur: Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Cele două acorduri dintre UE şi Mercosur, care au primit vot favorabil în COREPER (reunind ambasadorii statelor membre) la 9 ianuarie, vor trebui mai întâi să fie aprobate de Parlamentul European şi apoi vor putea fi încheiate în mod oficial de către Consiliu.

Parlamentarii vor începe procedurile asupra loc la următoarea sesiune plenară, care va avea loc săptămâna asta la Strasbourg. Traseul poate părea la prima vedere lin, însă în Parlamentul European a fost depusă o moțiune prin care se cere un aviz de la Curtea de Justiție a UE cu privire la unele elemente ale acordului. Parlamentul trebuie să decidă dacă solicită sau nu acest aviz.

„Dacă Parlamentul decide să solicite avizul Curții, va trebui să aștepte opinia acesteia înainte de a se pronunța asupra celor două acorduri, proces care durează, în medie, între 18 și 24 de luni. Dacă moțiunea este respinsă, Parlamentul va continua analiza acordului”, a explicat un înalt oficial din Comisia Europeană.

Un vot pentru ratificarea tratatului comercial ar putea avea loc în lunile aprilie-mai, în Parlamentul European. Dacă acordul comercial cu grupul Mercosur trebuie ratificat doar de Parlamentul European, acordul de asociere trebuie ratificat de fiecare Parlament național și regional din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Un vot nefavorabil ar arunca blocul comunitar într-o situație juridică fără precedent.

„Dacă un parlament nu ratifică, procesul se oprește și se așteaptă. Nu există, din câte știu, o soluție juridică clară pentru situația în care un Parlament votează împotriva unui acord la care participă celelalte 27 de state. Nu este un caz care să fi existat până acum. În ceea ce privește acordul comercial, acesta este ratificat de Uniunea Europeană, iar statele membre și-au exprimat deja poziția prin votul din Consiliu”, a explicat un oficial al Comisiei Europene.

Acordul cu țările Mercosur creează cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Potrivit tratatului comercial, tarifele pentru 91% din bunurile comercializate sunt eliminate. Exporturile către Mercosur ar putea crește cu până la 39%, conform estimărilor Comisiei Europene, și ar putea asigura 440.000 de locuri de muncă, în special în industria auto, inginerie mecanică și farmaceutică.

Țările care se opun acordului, dar și fermierii, se tem de impactul negativ asupra agriculturii europene și deplâng lipsa insuficientă a garanțiilor de protecție a industriei autohtone. Dacă totuși, în urma tuturor verificărilor standardele de calitate tot nu sunt îndeplinite țara care nu le respectă nu va mai avea voie să exporte în UE.

„Eliminarea completă înseamnă, foarte concret, că nu mai este permis exportul produsului respectiv până când țara nu este reintrodusă pe listă, ceea ce presupune un proces îndelungat. Acestea sunt consecințele nerespectării cerințelor UE privind siguranța alimentară și ale neintegrării constatărilor auditurilor în propriul sistem de management”, a transmis un înalt oficial european.

Acordul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur este prezentat oficial drept o victorie a comerțului, a cooperării economice și a piețelor deschise. În realitate, dacă privim din perspectiva autorilor graficului realizat de organizația GRAIN, avem de-a face cu o mutație profundă și periculoasă: subordonarea agriculturii în fața comerțului global, cu costuri majore pentru mediu, pentru fermieri și, în mod special, pentru statele periferice ale Uniunii Europene, precum România.

Graficul GRAIN nu este un exercițiu neutru de statistică. Este o critică politică mascată sub forma unui infografic. Mesajul central este clar: acordul UE–Mercosur va stimula masiv schimburile comerciale exact în acele sectoare agricole care au cel mai mare impact climatic – carne de vită, soia, etanol, produse lactate industriale. Creșteri de +1200% la lapte praf degresat, +710% la brânzeturi, +540% la etanol sau +50% la carne de vită nu sunt simple cifre. Ele indică o reconfigurare a fluxurilor agricole globale, în care producția intensivă din America de Sud intră agresiv pe piața europeană, iar UE își exportă surplusurile industriale procesate. Pentru România, acest acord este o amenințare structurală, nu o oportunitate.

Scandalul UE-Mercosur ia amploare: Europarlamentarii cer aviz CJUE și depun o moțiune de cenzură

O nouă moţiune de cenzură împotriva Comisiei Europene din cauza acordurilor UE-Mercosur şi două propuneri ale deputaţilor care solicită Curţii de Justiţie a UE un aviz privind compatibilitatea acestora cu tratatele UE se află în prim-planul sesiunii Parlamentului European din luna ianuarie de la Strasbourg, în cadrul căreia se vor mai dezbate situaţiile din Groenlanda, Iran şi Venezuela, precum şi priorităţile noii preşedinţii cipriote a Consiliului, relatează Agerpres.

În urma semnării Acordului de parteneriat şi a Acordului comercial interimar, programate pentru sâmbătă, 17 ianuarie, în Paraguay, plenul PE se va pronunţa miercuri, la Strasbourg, în privinţa a două propuneri ale eurodeputaţilor care solicită Curţii de Justiţie a UE evaluări ale temeiurilor lor juridice. În cazul în care o propunere este aprobată, aceasta va declanşa revizuiri juridice de către CJUE înainte ca eurodeputaţii şi statele membre să poată proceda la ratificarea acordurilor, informează PE într-un comunicat.În conformitate cu tratatele UE, un stat membru, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia pot obţine avizul Curţii de Justiţie cu privire la compatibilitatea cu tratatele a unui acord preconizat.

În cazul în care avizul Curţii este negativ, acordul nu poate intra în vigoare decât dacă este modificat.Luni va avea loc în plenul PE o dezbatere cu privire la o moţiune de cenzură împotriva Comisiei Europene, urmată de un vot prin apel nominal joi. Pentru a fi adoptată, moţiunea trebuie să întrunească o majoritate de două treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea membrilor care compun Parlamentul.Marţi, 20 ianuarie, în plenul PE, eurodeputaţii vor discuta despre răspunsul UE la revendicările preşedintelui Donald Trump cu privire la Groenlanda.

Guvernele europene au respins planurile SUA de a achiziţiona Groenlanda, avertizând că aceasta ar submina suveranitatea, coeziunea NATO şi securitatea transatlantică. Multe guverne ale UE, precum şi Danemarca, au declarat că deciziile privind statutul Groenlandei revin exclusiv Danemarcei şi Groenlandei, au subliniat importanţa securităţii colective a regiunii arctice conduse de NATO şi au avertizat cu privire la acţiunile unilaterale care ar putea destabiliza relaţiile aliate şi stabilitatea regională. Autorităţile din Danemarca şi Groenlanda au reiterat faptul că Groenlanda nu este de vânzare şi s-au declarat dispuse, în schimb, la cooperare.

În acelaşi timp, PE va evalua miercuri situaţia relaţiilor UE-SUA, solicitând o UE mai rezilientă şi mai capabilă să acţioneze strategic pe cont propriu.Într-un proiect de raport adoptat în decembrie 2025, Comisia pentru Afaceri Externe a afirmat că, într-o perioadă de schimbări în politica externă a SUA, UE trebuie să îşi consolideze autonomia strategică pentru a-şi asigura propria rezilienţă. Eurodeputaţii au subliniat rolul indispensabil al SUA în conducerea NATO şi în eforturile de securitate colectivă şi au îndemnat administraţia SUA să îşi consolideze rolul în sprijinirea Ucrainei. Subliniind importanţa unei repartizări mai echitabile a sarcinilor, textul subliniază necesitatea ca Europa să îşi asume o mai mare responsabilitate în materie de securitate pe continentul european. Tot miercuri, PE va dezbate cu preşedinţii Ursula von der Leyen şi Antonio Costa rezultatele summitului UE din decembrie şi va discuta despre o UE mai puternică şi mai suverană, pe fondul tensiunilor geopolitice în creştere.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version