Ce a fost și ce a ajuns: Nicu Moga, propus ca președinte al organizației PSD de… PENSIONARI
În ultima ședință a BPJ a PSD Constanța, în cadrul căreia consilierul județean Gheorghe Donțu a fost exclus, a avut loc și un episod mult mai interesant, care a stârnit și panică și hohote de râs. Fostul senator Nicolae Moga a fost propus ca președinte interimar al organizației de seniori a PSD. În timp ce unii social-democrați râdeau pe sub mustăți, Moga, prezent la ședință, a intrat în fibrilații.
Regăsindu-și cu greu cuvintele, Moga a precizat că respinge propunerea și s-a gândit la… altă variantă. Acesta și-a exprimat dorința de a candida, la conferința județeană, pentru funcția de prim-vicepreședinte al organizației județene. Instant, președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, a spus: „Nicule, te susțin cu toată puterea mea!”
Nicolae Moga deține recordul negativ absolut al unui mandat de ministru: șase zile, în fruntea Afacerilor Interne. Acesta a demisionat din funcție pe 30 iulie 2019.