Spread the love

Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House din Constanța împlinește, în luna iulie 2020, trei ani de la crearea acesteia. Înființată în iulie 2017 ca think-tank geopolitic (singura asociație de acest gen din Dobrogea și prin extensie din sud-estul țării) și totodată ca organizație non-guvernamentală de tip cultural, Asociația a desfășurat, în cel de-al treilea an de activitate (iunie 2019 – iunie 2020), numeroase proiecte și acțiuni care o singularizează în plan regional (în regiunea extinsă a Mării Negre), în plan național și local.

Conducerea Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House se folosește de acest prilej aniversar pentru a mulțumi membrilor, colaboratorilor și partenerilor săi, precum și partenerilor media, pentru sprijinul semnificativ acordat în desfășurarea și promovarea activităților Asociației, încă de la înființarea acesteia, în special în anul de activitate iunie 2019 – iunie 2020.

„Cu ocazia împlinirii a trei ani de activitate (iulie 2017 – iulie 2020), apreciem că avem toate motivele să credem că Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House a reușit în mare măsură să atingă standardele de calitate și performanță pe care și le-a impus încă de la început, atât în calitate de think-tank geopolitic, cât și în calitate de actor non-guvernamental cultural local. Sperăm că aceste evaluări vor fi împărtășite și de publicul din Constanța/Dobrogea, căruia i-am destinat cea mai mare parte a eforturilor și activităților noastre, cu aspirația declarată de a valoriza plenar, împreună, potențialul geopolitic și cultural substanțial al orașului și al regiunii”, a precizat președintele Asociației, Dorin Popescu.

Asociația este singura organizație non-guvernamentală din regiunea Dobrogei care a organizat în mod autonom, în Dobrogea, evenimente geopolitice cu reprezentare și de impact internațional – trei evenimente geopolitice internaționale în perioada respectivă, în municipiul Constanța, cu participarea unor experți din Ucraina, Belarus, R. Moldova, Turcia, Georgia și România (București, Constanța, Cluj-Napoca): Masa Rotundă Internațională “Amenințări securitare în regiunea Mării Negre. Fizionomia Pontului Euxin în paradigma geopolitică post-Crimeea” (mai 2019), Masa Rotundă Internațională „Parteneriatul Estic – fără Est și/sau fără parteneri?” (noiembrie 2019) și Masa Rotundă Internațională „De la cyber la fake. Limbajele hibride ale puterii la Marea Neagră” (online/Zoom, iunie 2020).

În aceeași perioadă, Asociația a organizat, tot la Constanța, evenimente culturale de impact și anvergură, printre care lansarea filialei locale a Asociației Inițiativa pentru Cultură Europeană / ICDE (noiembrie 2019, prin mai multe activități, inclusiv lansarea la Constanța a unui volum de studii geopolitice al conf. univ. habil. Valentin Naumescu, din Cluj-Napoca) sau ample activități dedicate celebrării Zilei Culturii Naționale la Tomis (o masă rotundă cu format, tematică și obiective inedite privind analiza rolul administrațiilor locale în dezvoltarea vieții culturale în spații periferice precum Constanța/Dobrogea; reuniuni publice la statuia lui Mihai Eminescu de pe faleza orașului – a doua ediție anuală organizată de Asociație etc). Au devenit deja tradiționale mai multe evenimente organizate de către Asociație în mod autonom sau cu parteneri: celebrarea Zilei Naționale (ianuarie, autonom), Simpozionul Internațional “Destine frânte pentru Țară în spațiul istoric românesc” (iulie, cu parteneri), Forumul Religiilor în Dobrogea (noiembrie, cu parteneri), masa rotundă internațională anuală pe teme geopolitice privind Marea Neagră (autonom, noiembrie) etc.

Asociația a fost co-organizator sau partener la numeroase alte activități internaționale, naționale și locale organizate de către instituții partenere: Simpozionul Internațional “Destine frânte pentru țară în vatra istorică românească” (ediția a doua, Mănăstirea Dervent, 6 iulie 2019); Masa rotundă internațională “Agresiunea hibridă ca o nouă formă de politică externă: 5 ani de experiență de contracarare internațională ocupării teritoriilor ucrainene de către Federația Rusă”, 21 mai 2019, București; Masa rotundă „Despre Dobrogea, la ceas aniversar”, 9 noiembrie 2019,  Constanța; dezbaterea Forumul Religiilor în Dobrogea (proiect al publicației Ziua de Constanța), Constanța, 19 noiembrie 2019; Dezbaterea-eveniment internațională dedicată situației culturii și comunității românești din Ucraina cu tema “Cultura română – rezistență, exil, captivități geopolitice. Studiu de caz: cultura română în Ucraina”, București, 24 ianuarie 2020; Masa rotundă internațională „Politica istoriei: între regiunea Baltică și Marea Neagră”, Kiev, Ucraina, 29 aprilie 2020 (regim online, prin sistemul „Zoom”); Masa rotundă internațională „Neoimperialismul între regiunea Baltică și Marea Neagră”, Kiev, Ucraina, 19 iunie 2020 (regim online, prin sistemul „Zoom”) etc.

Principalii parteneri externi: Centrul Media BucPress din Cernăuți; Institutul de Studii Politice și Capital Social, Cernăuți; Institutul de Politică Globală, Kiev; Fundația ”Resurse și Inițiative Publice”, Cernăuți; ONG Centrul de Narative Politice ale Democrației, Cernăuți; ONG „Centrul pentru Cooperare Regională «Dialog»”, Cernăuți (Ucraina); Asociația pentru Politică Externă, Chișinău; Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”, Chișinău, ONG Casa Limbii Române, Căușeni (Republica Moldova); Institutul Georgian de Afaceri Publice, Tbilisi;  Centrul Georgian de Analiză Strategică, Tbilisi (Georgia); Centrul de Studii Moderne Turcice, Istanbul (Turcia); Belarus Security Blog, Minsk, Centrul pentru Studii Strategice și de Politică Externă, Minsk (Belarus); Fundația Institutul pentru Studii Estice, Varșovia (Polonia); Rețeaua Regională Est-Europeană a Parteneriatului Global pentru Prevenirea Conflictelor Armate / GPPAC (organizație internațională) etc. 

Principalii parteneri interni (România): AsociațiaInițiativa pentru Cultură Democratică Europeană / ICDE, Cluj-Napoca; AsociațiaInițiativa pentru Cultură Democratică Europeană / ICDE, filiala București; Asociația de Geopolitică „Ion Conea”, București; revista Geopolitica, București; Centrul de Studii Globale, Sibiu; Centrul de Studii Avansate, București; Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni, București; Asociația Cultul Eroilor – Regina Maria, filiala Constanța; Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța; Biblioteca Județeană Ioan Roman Constanța; Inspectoratul Școlar Județean Constanța; Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – filiala Constanța, Asociația Dobrogea Străbună etc.

Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House este singura organizație non-guvernamentală din România membră a Rețelei Regionale Est-Europene a Parteneriatului Global pentru Prevenirea Conflictelor Armate / GPPAC (organizație internațională) etc. 

În vederea stimulării dezbaterilor locale privind reconectarea Constanței și Dobrogei la viața culturală și spirituală a României, au fost organizate (în continuarea evenimentelor de acest gen din anii 2018 și 2019) mese rotunde informale pe teme privind situația culturii la Tomis și perspectivele reconectării ei la procesele culturale și spirituale din plan național (ianuarie 2020). Asociația a încurajat în mod permanent participarea activă a tinerilor intelectuali din Dobrogea la proiecte locale de impact ce pot consolida profilul cultural al Dobrogei în plan național și internațional: a organizat stagii de practică și internship, a organizat o dezbatere tematică a studenților din Constanța cu studenți și experți în domeniul geopolitic din Cluj-Napoca etc.

În premieră în Constanța în ultimele decenii, Asociația a stimulat interesul specialiștilor pentru teme geopolitice privind securitatea și geopolitica regiunii extinse a Mării Negre, a organizat evenimente de impact în acest domeniu, a creat rețele de parteneriate care pot facilita ieșirea mediilor locale din izolarea actuală, a creat premise pentru ca orașul Constanța să redevină un pol geopolitic de referință la nivel național.

Membrii Asociației au participat la cca 15 evenimente științifice de impact în domeniul geopolitic și al relațiilor internaționale și au publicat peste 30 de studii și analize în diferite publicații geopolitice de profil din România, Ucraina, Turcia, Polonia etc, în diferite limbi (română, engleză, ucraineană, poloneză etc).

Nu în ultimul rând, se află sub tipar (la Editura Ideea Europeană) primul volum care va fi publicat sub egida Asociației, „Captivi la Pontul Hibrid. Studii și eseuri geopolitice”, autor Dorin Popescu, președintele Asociației.

Toate activitățile au fost realizate fără susținere financiară din partea administrației centrale și locale.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *