Caravană a Rețelei Universităților de la Marea Neagră pentru promovarea conservării calității mediului marin și costier

În cadrul proiectului „Black Sea CONNECT – Coordination of marine and maritime research and innovation in the Black Sea”, Rețeaua Universităților de la Marea Neagră (RUMN) a organizat primul eveniment de tip Caravană Mobilă, derulat în vederea promovării strategiei „creșterea albastră” cu acccent asupra aspectelor legate de importanța cursurilor de apă, conservarea calității mediului marin și costier, dar și perspectivele și implicațiile dezvoltării durabile în zone costiere. Evenimentul a avut loc la data de 11 iunie 2021, în Comuna Sfântu Gheorghe, din Județul Tulcea, cu participarea elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale „Sf. Gheorghe”, sub îndrumarea doamnei Director, Prof. Adnana Mihaela Pătrășcoiu.

În deschiderea evenimentului, domnul Prof. Eden Mamut, Secretar General al RUMN a prezentat elevilor conceptul de „creștere albastră” și documentul de referință pentru cunoașterea aprofundată a Mării Negre, intitulat Agenda Strategică pentru Cercetare și Inovare la Marea Neagră.

mamut rumn 1

Pentru a sublinia importanța sporirii gradului de conștientizare în rândul generației tinere, prin înțelegerea aspectelor legate de Marea Neagră și a existenței provocărilor privind protecția acesteia, domnul Prof. Mamut a descris activitățile întreprinse în cadrul proiectului „Black Sea CONNECT – Coordination of marine and maritime research and innovation in the Black Sea”, finanțat prin Programul-cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii Europene – Orizont 2020, care își propune să fie un instrument fundamental pentru inițierea procesului de implementare a Agendei Strategice de Cercetare și Inovare în domeniul „creșterii albastre” în zona Mării Negre.

Tinerii elevi au beneficiat de un program de sesiune specială pentru incursiunea în domenii legate de sustenabilitate, de importanța fluviului Dunărea în conectivitate cu bazinul Mării Negre, dar și domenii legate de surse de energie bazate pe biomasă, în vederea producerii energiei regenerabile. La acest program au participat, în calitate de lectori, doamna Dr. Bianca Pavel, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar (conexiune online), domnul Prof. dr. Enrico Sciubba, Universitatea „Niccolo Cusano” și domnul Iuliean Horneț, Ecohornet SRL (conexiune online).

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *