Canicula din ultimele zile a adus consumul de energie electrică la un nivel neobișnuit de mare, care nu a putut fi acoperit din producția internă: importurile de energie au crescut cu 1400% în ziua de 14 iulie, față de aceeași zi a anului trecut.
Temperaturile crescute din această perioadă, creșterea gradului de confort a locuințelor prin dotarea acestora cu sisteme de condiționare a aerului, dar și lipsa de preocupare generală privind reducerea aportului energiei solare în interiorul imobilelor prin sisteme de umbrire adecvate, folosirea arhitecturii pasive, a adus o premieră: consumuri de energie electrică în plină vară la un nivel neobișnuit de mare. Analizând evoluția consumului și producției de energie electrică, conform datelor Transelectrica la nivelul României în data de 14 iulie 2023 și data de 14 iulie 2024, se desprind următoarele aspecte:
• consumul de energie electrică mai mare cu 45% decât în aceeași zi din anul trecut (14 iulie)
• importurile de energie electrică mai mari cu 1400% decât în aceeași zi din anul trecut (14 iulie)
• resursele securitare salvează din nou situația energetică:
◦ s-a produs energie pe bază de cărbune, mai mult cu 125% decât în aceeași zi cu un an în urmă
◦ s-a produs energie pe bază de gaze, mai mult cu 45% decât în aceeași zi cu un an în urmă (14 iulie)
◦ s-a produs energie pe bază de energie nucleară, mai mult cu 66% decât în aceeași zi cu un an în urmă (14 iulie)
• energia eoliană mai mică cu 59% decât în aceeași zi din anul trecut (14 iulie)
• energia hidro mai mică cu 5% decât în aceeași zi din anul trecut (14 iulie)
Din aprilie anul următor schema de plafonare a prețurilor la energie ar urma să dispară, ceea ce înseamnă că facturile ar urma să crească. Cei mai afectați ar urma să fie cei aproape 5 milioane de consumatori casnici care au un consum mai mic de 100 kWh și care plătesc, în momentul de față, doar 0,68 lei/kWh. Din 2025 însă, facturile acestora ar urma să se dubleze, potrivit calculelor făcute de Asociația furnizorilor de energie. Mai simplu spus, facturile românilor vor crește cu cel puțin 30 de lei din luna aprilie anului următor. În același timp, Ministerul Energiei nu neagă că există această posibilitate, dar spune că se lucrează în momentul de față la o schemă de protejare pentru consumatorii vulnerabil. Restul cetățenilor vor plăti însă prețul real al pieței.
Problema este că România importă cea mai scumpă energie din Europa. De exemplu, pe 15 iulie, am importat energie cu 207 €/MGW, de patru ori mai scump decât Franța, și de 10 ori mai scump decât Norvegia.
Explicația constă în faptul că nu s-au făcut contracte pe termen lung, iar în acest moment, pe vreme de caniculă, când producția internă din regenerabile a scăzut, suntem nevoiți să importăm, la prețuri mai mari, de pe o zi pe alta.
În același timp, se anunță scumpiri și din partea distribuitorilor care spun că până în anul 2030 factura la energie va crește cu cel puțin 8 lei din cauza investițiilor care trebuie făcute pentru a se atinge toate țintele de mediu.
„Crizele mondiale, începute odată cu pandemia de coronavirus – sanitară, economică, energetică și geo-politică – au determinat autoritățile române să ia măsuri excepționale. În domeniul energetic, aceste măsuri au avut ca efect plafonarea/compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale. Legislația în acest sens se aplică până la 31 martie 2025. Ceea ce înseamnă că, peste numai câteva luni, această restricție în sectorul energetic va fi ridicată. Pentru a nu crea haos în piață, solicităm autorităților demararea pregătirilor privind re-liberalizarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale, astfel încât aceasta să se desfășoare lin, calm, dând posibilitatea economiei, dar şi oamenilor, să se re-adapteze. Numai așa vom putea beneficia cu toții de prețuri corecte la energie și gaze”, spune domnul Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER).
Potrivit legislației, consumatorii casnici și industriali beneficiază de energie electrică la prețuri de maximum 1.300 lei/MWh, care includ toate componentele (tarifele de rețele, certificate verzi, bonus de cogenerare, accize, TVA). Plafonarea/compensarea facturilor de la bugetul de stat se realizează în două etape: în prima etapă, furnizorii plătesc din banii proprii către producători, transportatori, distribuitori și bugetul de stat (TVA și accize) diferența între prețul final plătit de consumatori și cel al pieței. În etapa a doua, furnizorilor le sunt decontate de la buget sumele cheltuite pentru statul român.
„Toate aceste prevederi creează furnizorilor îngrijorări în plus! Pe de o parte, avem sume nedecontate încă de anul trecut, iar pe de alta OUG 32/2024 stabilește la 700 lei/MWh valoarea maximă a prețului mediu ponderat al energiei electrice la care ANRE calculează sumele de decontat de la bugetul de stat; un plafon artificial introdus fără o analiză corectă a volatilității prețului din piață. In plus, ne temem că fondul de Solidaritate și cel de Tranziție Energetică, care a fost alimentat prin supra-taxarea producătorilor atunci când prețurile au fost foarte mari și din care s-au făcut până acum rambursările, nu vor mai fi alimentate suficient pentru decontarea sumelor cheltuite de furnizori pentru susținerea schemelor de plafonare/compensare introduse de autorități. Toate acestea ne creează expuneri mari la riscul de a nu putea recupera la timp sumele cu care furnizorii suportă schema de ajutor a consumatorilor”, mai spune președintele AFEER.
„În prezent, din cauza condițiilor meteorologice, cu coduri roșii de caniculă, consumul de energie electrică a ajuns la cote foarte înalte, nu numai în România, ci în toată zona, ceea ce a condus la creșterea prețurilor pe piețele spot. Prelungirea acestei situații poate avea efecte asupra facturilor consumatorilor, asupra furnizorilor și asupra bugetului de stat, prin aplicarea legislației privind plafonarea/compensarea facturilor”, transmit reprezentanții AFEER.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google