Povestea dezvoltatorului Sopra din sudul litoralului este o lecție crudă despre cum puterea administrativă poate fi folosită pentru a distruge sistematic o afacere și pentru a lăsa clienți cu banii pierduți. Deși a fost hăituit și abuzat de primarul Cristian Radu, grupul de dezvoltare imobiliară a reușit, cu mari eforturi și sacrificii personale, să finalizeze două proiecte imobiliare: Sopra Jupiter și Opal Residence 2. Aceste două blocuri sunt gata și așteptate de oameni care au încredere că vor primi apartamentele pe care le-au plătit.
Povestea începe cu o decizie de expansiune: dezvoltarea a trei proiecte imobiliare în sudul litoralului—Sopra Saturn, Sopra Neptun și Sopra Jupiter. După demararea lucrărilor, Primăria Mangalia, prin primarul Cristian Radu, a derulat o campanie sistematică și organizată pentru a bloca aceste proiecte.
La Sopra Saturn, după ce investitorul deja plasase 3 milioane de euro pentru finanțarea bancară, Primăria Mangalia a transmis o adresă prin care a comunicat că autorizația de construire pe care chiar ea o emisese era ilegală și trebuia sistată. Această manevră a pus sub semnul întrebării dreptul de a construi și a redus dramatic șansele de contractare a unei finanțări bancare. Instanța a constatat mai târziu, definitiv și irevocabil, că autorizația era legală și temeinică (Sentința civilă nr. 536/2025), dar verdictul a venit prea târziu—piața imobiliară deja se prăbușise după insolvența Nordis.
La Sopra Neptun, în timp ce investitorul negocia cu un dezvoltator imobiliar recunoscut din București, Primăria Mangalia a refuzat în mod abuziv prelungirea certificatului de urbanism pe care ea însăși îl emisese anterior. Refuzul a fost abuziv și dovedit ca atare: în martie 2026, sub conducerea primarului interimar, Primăria a emis un nou certificat, dar prea târziu pentru a mai produce efecte pozitive.
Pentru Sopra Jupiter și Sopra Saturn, Primăria Mangalia a solicitat în mod repetat controale ale Inspectoratului de Stat în Construcții, încercând să demonstreze nelegalitatea autorizațiilor. Controalele au constatat legalitatea acestora.
Presiunile nu s-au oprit aici. Proprietarii imobilelor învecinate au fost intimidați pentru a opri alimentarea cu energie electrică și apă necesare executării lucrărilor. Alimentarea a trebuit asigurată prin generatoare industriale, generând costuri semnificative. Dintre cele trei proiecte atacate, s-a reușit salvarea Sopra Jupiter. Săptămâna aceasta s-a încheiat o etapă crucială: finalizarea lucrărilor necesare obținerii recepției. Opal Residence 2 este deja intabulat în cartea funciară și necesită doar procedurile de apartamentare. Planurile dezvoltatorului sunt clare: după valorificarea acestor două proiecte și a unor active ale societății, vor finaliza Opal Residence 3, care se află la stadiul fizic de 50%, și vor stinge datoriile existente. Rămâne de văzut dacă vor reuși, dar cert este că iată un exemplu al abuzurilor și iresponsabilității incredibile a lui Cristian Radu.
Deși situația pare dramatică pe hârtie, realitatea financiară este alta. Datele din bilanțuri sunt distorsionate de reglementările contabile care înregistrează avansurile de la clienți ca datorii. Indicatorul fidel este capitalul propriu—și aici grupul are o situație bună. Problema actuală nu este una de solvabilitate, ci de lichiditate. Resturile de încasat din cele trei proiecte sunt de aproximativ 2,2 milioane euro. Datoriile totale reale sunt de aproximativ 1,5 milioane euro. Grupul deține active intabulate în cartea funciară—terenuri cu valoare de 2,4 milioane euro și apartamente cu valoare de 650.000 euro. La acestea se adaugă investiția în Sopra Saturn, care depășește 3 milioane euro.
Echipa Sopra mizează pe profesionalismul și rațiunea creditorilor și autorităților pentru a finaliza aceste obiective. Până la 1 iunie 2026, vor prezenta un plan concret și detaliat de stingere a datoriilor. Dar, dincolo de cazul specific Sopra, apare o întrebare cu sens mai larg: poate este momentul unei intervenții legislative care să nu mai permită oamenilor politici să distrugă afaceri și viețile oamenilor? Cazurile în care administrații locale folosesc puterea pentru a bloca proiecte legitime, pentru a intimida dezvoltatori și pentru a pune în pericol banii clienților sunt mai frecvente decât ar trebui.
Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis, ieri, menținerea măsurilor asiguratorii dispuse de DNA în dosarul denumit generic „Dosarul avocaților“, cauză în care primarul suspendat din Mangalia a fost achitat inițial. Conform DNA, în cauză, Primăria Mangalia ar fi fost „prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei“, (2.67 milioane euro).
Noul termen în dosar a fost stabilit pentru data de 15 septembrie 2026, iar oricare va fi decizia Înaltei Curți, aceasta va fi definitivă. „Dosarul avocaților“ a fost soluționat în primă instanță, la data de 13 martie 2026, de completul de judecată de la Curtea de Apel Constanța, care a decis achitarea tuturor inculpaților din dosar. Curtea de Apel Constanța a concluzionat că faptele imputate inculpaților de procurorii DNA „nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege, impunându-se pronunţarea unor soluţii de achitare, întemeiate pe dispoziţiile art.16 alin.1 lit.b teza a II-a Cod procedură penală“. Pe lângă decizia de achitare, Curtea de Apel Constanța a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă UAT Municipiul Mangalia în contradictoriu cu inculpații, ca nefondată. Decizia de achitare a fost contestată la Înalta Curte.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google