Cancelarul Germaniei, evaziv în SUA cu Biden, ca să nu… supere Rusia

Preşedintele american Joe Biden şi cancelarul german Olaf Scholz au evidenţiat luni, la Washington, poziţii similiare cu privire la criza din Ucraina, dar nu au reuşit să vorbească cu o singură voce despre controversatul gazoduct Nord Stream 2, transmite AFP.

Dacă Rusia invadează (Ucraina), asta înseamnă că tancuri şi trupe trec graniţa cu Ucraina, din nou. Atunci nu va mai exista Nord Stream 2. Îi vom pune capăt„, a spus Joe Biden despre această conductă de gaze care leagă Rusia de Germania şi care a fost deja construită, dar nu a fost dată încă în exploatare.

Preşedintele Biden nu a precizat însă cum ar putea Statele Unite să pună capăt acestei infrastructuri. În cadrul conferinţei de presă comune, cancelarul german, presat cu întrebări pe această temă, nu a fost la fel de explicit.

Statele Unite şi Germania sunt „absolut unite” în privinţa sancţiunilor care vor fi impuse Rusiei în cazul în care ar ataca vreodată, a asigurat Olaf Scholz, fără a menţiona Nord Stream 2. În opinia sa, însă, nu toate măsurile de represalii posibile ar trebui „puse pe masă” de la început.

Proiectul Nord Stream 2 a cântărit mult asupra relaţiilor dintre Washington şi Berlin în ultimii ani, dar a căpătat o importanţă deosebită odată cu escaladarea tensiunilor în criza ucraineană. Statele Unite au susţinut de la început că această infrastructură oferă Moscovei o pârghie energetică şi strategică prea importantă. Joe Biden a fost însă convins anul trecut de fostul cancelar german Angela Merkel să nu impună sancţiuni în cazul acestui proiect controversat.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.