Campania ECOTIC „Orașe Curate” face o oprire în Constanța. Primăria: „Cine reciclează un deșeu electric sau electronic poate câștiga un premiu!”

Încet, dar sigur, românii și-au făcut un obicei de a recicla aparatura electronică veche. Încântați poate de premiile pe care le-ar putea câștiga dacă reciclează un echipament electric sau electronic, sute de români au dus la centrele de colectare televizorul, aspiratorul ori frigiderul uzat. În această idee, campania itinerantă ECOTIC, „Orașe Curate“, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban, face o nouă oprire, de această dată, în orașul Constanța. Astfel, în perioada 20 – 25 august 2018, ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Concept Solution Services, Grupul de Dezvoltare Durabilă și Polaris M Holding, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, încurajează cetățenii orașului să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), urmând ca pentru predarea unui deșeu de peste 35 de kg să primească un tichet cadou în valoare de 20 lei, iar pentru deșeurile între 20 și 35 kg un tichet cadou de 10 lei. Persoanele care vor preda deșeuri între 5 și 19 kg vor fi înscrise automat la tombolă, putând câștiga carduri cadou Dedeman.

Potrivit Primăriei Constanța, centrele de colectare sunt amplasate în Tomis Nord, Strada Cismelei (10:00 – 20:00), Km 5, Șoseaua Mangalia (10:00 – 20:00), Faleza Nord, Complex Advin (10:00 – 20:00), CET, strada Albatrosului, Piața Dobre și Fii (10:00 – 20:00), Km 4-5, strada Liliacului, Poșta 7 (10:00 – 20:00). Totodată, constănțenii pot beneficia de un serviciu gratuit. Astfel, ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mari şi voluminoase se va face de la domiciliu, în perioada 20 – 25 august, în baza unei programări prealabile la numărul de telefon 0747/412.240.

„România, în calitate de țară membră a UE, are obligația să atingă o țintă de colectare de 45% a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) până în anul 2020. În acest sens, ECOTIC continuă eforturile de conștientizare în rândul populației. „Orașe Curate” este campania ECOTIC care urmărește acest obiectiv în mediul urban. Alături de autoritățile publice și de mediu locale, ECOTIC a informat și continuă să informeze locuitorii din zeci de orașe din toată țara asupra necesității colectării DEEE, punând la dispoziție puncte de colectare specializate. În 2017 și în prima parte a lui 2018, ECOTIC a desfășurat 31 de campanii care au informat aproximativ 320.000 de persoane și au dus la colectarea a 50 de tone DEEE“, notează reprezentanții Primăriei Constanța.

CITEȘTE ȘI:

Lecții din „Țara soarelui răsare”? Făgădău anunță că municipiul va fi curățat la standarde japoneze

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*