Site icon TOMIS NEWS

Câciu (Finanțe) despre taxa de solidaritate: „OMV va plăti. Aşteptaţi luna iunie!”

caciu

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat duminică, într-un interviu, că OMV va plăti taxa de solidaritate. „Aşteptaţi luna iunie”, a spus ministrul, arătând că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie, pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit. Adrian Câciu a mai precizat că are dialoguri generale cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, dar pe acest subiect al taxei de solidaritate nu au discutat punctual, el adăugând că nu poate să întoarcă timpul.

„Eu rămân la ceea ce am spus, va plăti. Aşteptaţi iunie. Ceea ce lumea uită este că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie. Înainte nu poate să plătească şi dacă ar vrea pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit”, a spus ministrul, la Prima News.

Adrian Câciu a precizat că vor mai fi discuţii şi cu Comisia Europeană, ca să fie lucrurile şi mai clare. „Comisia  înleles toate scăpările din Regulament, am şi spun că ar trebui să revină cu o clarificare la regulament”, a spus Câciu.

Despre o altă companie, Black Sea Oil & Gasse, ministrul a spus că şi aceasta se încadrează în Regulamentul european.

„Acest regulament nu a trecut pe la ministrul de finanţe sau pe la miniştrii de finanţe din statele membre. Trebuie înţeles un lucru, acolo a fost făcut regulamentul ( la miniştri Energiei, nr), nu la finanţe”, a spus ministrul, arătând că ar fi fost corect să treacă şi pe la ECOFIN.

Întrebat dacă a comunicat cu colegul său Virgil Popescu, de la Energie, Câciu a spus: „Noi avem dialog în general, pe acest subiect nu am avut un dialog, pe contribuţia de solidaritate. Nu pot să întorc timpul. (..) Suntem într-un dat. Mă întrebaţi dacă ar fi trebuit să… Nu pot să dau timpul înapoi, poate ar fi fost bine să ne tragem unul pe altul de mânecă, dar în momentul de faţă nu pot să spun decât că nu s-a întâmplat aşa”.

Despre speculaţiile că nu s-a dorit ca OMV să plătească această taxă, ministrul a răspuns: „Total fals, resping categoric ca ministru de finanţe şi a făcut-o şi premierul, această ordonanţă a fost asumată la nivelul întregii coaliţii, a fost avizată şi de ministrul energiei şi de ministerul de externe şi cel de justiţie. Resping categoric orice fel de intenţie de a sugera că aici s-a făcut, că s-a lucrat cumva, aveţi în faţă pe omul care a luat acestor companii un miliard de euro, sunt unul dintre cei care în coaliţie şi guvern m-am luptat pentru supraimpozitarea acestor companii”, a spus ministrul.

Despre veniturile pe care statul le estimează din taxa de solidaritate, ministrul Câciu a spus că „este de 3,9 miliarde lei, în total” în timp ce din supraimpozitare s-au strâns 15 miliarde.

Adio optimizări fiscală, cu un impozit pe cifra de afaceri a multinaționalelor!

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat duminică, la Prima News, despre taxa de 1% pentru cifra de afaceri a marilor companii cerută de Marcel Ciolacu în coaliţie, că reprezintă 6 miliarde şi jumătate de lei şi, dacă se va ajunge la un consens ar urma să se introducă de la 1 iunie pentru anul 2024, şi se va plăti întâi o taxă pe cifra de afaceri şi după care se regularizează în 2025. Ministrul a spus că este incorect ca 90% din economie să plătească 1% iar alţii să plătească mai puţin. Ministrul Finanţelor a declarat că taxa de 1% pentru cifra de afaceri a marilor companii reprezintă „6 miiarde şi jumătate de lei”.

„Este vorba despre a se plăti impozit pe profit de 16%, dar nu mai puţin de 1% din cifra de afaceri. Rămâne impozitul pe profit dar nu mai mult de 1% din cifra de afaceri dacă eşti pe profit”, a explicat Câciu, potrivit news.ro.

„Lumea a uitat, această taxă de 1,5% din cifra de afaceri a fost subiectul dezbaterii pe ajustarea fiscală din coaliţie, în vara anului trecut, nu e prima oară când o avem în abordare. O să o discutăm, trebuie să vină şi cu contra-argumente, este incorect ca 90% din economie să plătească 1% iar alţii să plătească mai puţin de 1% indiferent sub forma cărui impozit se maschează”, a arătat el.

Întrebat când ar putea intra în vigoare această taxă, ministrul a răspuns „Dacă intrăm cu decizia aceasta în coaliţie, probabil că de la 1 iunie pentru anul 2024, şi se va plăti întâi o taxă pe cifra de afaceri şi după care se regularizează în 2025”.

Mai puține impozite pe muncă

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu a declarat duminică, la Prima News, că ar vedea o continuare a reducerii impozitării muncii şi pe a doua jumătate a acestui an şi în 2024, el precizând că programul de guvernare al PSD va fi finalizat luna aceasta, urmând ca şi liberalii să închidă discuţiile iar elementele de divergenţă să fie discutate la nivelul conducerii partidelor.

„Eu aş vredea, în funcţie de cum închidem negocierile cu colegii de coaliţie, pe programul de guvernare, aş vedea o continuare a reducerii impozitării muncii şi pe a doua jumătate a acestui an şi în 2024”, a spus Câciu, arătând că pe salariul minim, practic împozitarea muncii a scăzut la 38% faţă de 41,75, deci avem deja un prim pas pe care l-au făcut de la 1 ianuarie, potrivit news.ro.

Adrian Câciu a mai spus că PSD va termina luna aceasta programul de guvernare. „O să termine şi PNL, o să intrăm în discuţiile pe echipele tehnice”, a spus Câciu, afirmând că în mare parte cuprinde ce a a fost în programul de guvernare dar şi elemente noi.

„Probabil vor fi şi elemente de divergenţă, le decide conducerea coaliţiei”, a mai spus Câciu.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version