Cabinetele medicale ale medicilor de familie, scutite de impozitare? Inițiativa lui Huțucă a fost respinsă de Senat. Guvernul invocă pagube anuale de 14 milioane de lei!

Doi deputați ai PNL, Bogdan Huțucă (președinte al Organizației Județene Constanța a PNL) și Florin-Claudiu Roman, au depus în Parlament, în primăvara acestui an, un proiect de hotărâre prin care doresc să modifice Codul fiscal. Cei doi aleși doresc să includă în rândul imobilelor scutite de la plata impozitului și cabinetele medicale ale medicilor de familie, fapt care nu este prevăzut în acest moment. În prezent, legea prevede că „nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru clădirile unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice“. În varianta propusă de cei doi aleși, susținuți de alți șapte colegi, se prevede că nu se datorează impozit sau taxă pe „clădirile unităților sanitare publice, precum și pentru clădirile în care funcționează cabinete de medicină de familie, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice“.

„Din păcate, în conținutul acestei excepții, prin sintagma „clădirile unităților sanitare publice“ se înțelege exclusiv clădire a unităților sanitare de tipul spitale/clinici/policlinici. Rămân, astfel, în afară sferei de aplicare a acestei facilități fiscale clădirile în care își desfășoară activitatea cabinetele individuale de medicină de familie. Trebuie spus că, în baza taxa Legii nr. 571/2003 privind vechiul cod fiscal, cabinetele de medicină de familie erau scutite de impozitul/taxa pe clădire, facilitate anulată prin adoptarea noului Cod fiscal, legiuitorul considerând că sintagma „clădirile unităților sanitare publice“ cuprinde și cabinetele de medicină de familie, ceea ce în practică nu se întâmplă. Sarcina fiscală suplimentară impietează în bugetelor mici ale cabinetelor de familie, care, îi același timp, se confruntă și cu alte probleme de ordin financiar, precum sarcini financiare și birocratice impuse de Minister și casele teritoriale de sănătate. În condițiile în care, în majoritatea statelor dezvoltate, politica principală în domeniul sănătății – componenta preventivă este foarte puternic dezvoltată – propunem modificarea astfel încât, în categoria excepțiilor pentru care nu se datorează impozit/taxă pe clădiri, să fie incluse și clădirile în care funcționează cabinete de medicină de familie. Din punct de vedere bugetar, impactul financiar al acestei măsuri este nesemnificativ, având importante vedere faptul că la nivelul unităților administrativ – teritoriale acționează foarte puține cabinete de medicină de familie, iar spațiul clădirilor nu este unul extins, care să genereze obligații fiscale“, spun inițiatorii în expunerea de motive.

Referitor la proiectul celor doi liberali, Guvernul a trimis un punct de vedere în care precizează faptul că nu susține inițiativa. Printre altele, Executivul precizează că în România erau la nivelul anului 2016 11.274 de cabinete medicale și că, dacă măsura propusă de parlamentarii PNL s-ar aplica, aceasta ar avea un impact negativ asupra veniturilor bugetelor locale de 14,5 milioane de lei, anual. Ținând cont și de punctul de vedere al Guvernului, senatorii au respins proiectul în 24 octombrie și a fost trimis la Camera Deputaților pentru votul final.

CITEȘTE ȘI:

Huțucă (PNL Constanța) urlă la guvernanți: „Cancerul nu așteaptă ani de zile până binevoiți voi să alocați fonduri și să faceți investiții!”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*