Ca la noi: O persoană urmărită penal pentru sustragerea de documente clasificate privind resursele hidrominerale, gestionează TOT fluxul de documente de resurse minerale ale țării! Cum se promovează informații FALSE din SRI către decizionali

|
platforma marea neagra gaze

Acum ceva timp relatam un articol dintr-o lungă serie de dezvăluiri din cadrul Societății Naționale a Apelor Minerale SA sau în general despre Agenția Națională a Resurselor Minerale, prin care semnalam faptul că Ana-Maria Bălanoiu-Tican  și Tăbăroiu Elena, angajate în cadrul Societății Naționale a Apelor Minerale SA, aflată în portofoliul Ministerului Economiei, erau cercetate penal pentru furtul a circa 3000 de pagini de documente clasificate, referitoare la resursele hidrominerale ale statului român. În orice țară normală, aceste fapte ar fi atras atenția decizionalilor, dar, în România „lucrului bine făcut”, cercetarea/urmărirea penală reprezintă o trambulină din punct de vedere profesional. Cele două angajate ale SNAM SA, după sustragerea documentelor clasificate, au avut traiectorii profesionale diferite.

Ana-Maria Bălanoiu-Tican a preferat să rămână în cadrul SNAM SA, unde, cu sprijinul lui Radu Dumitru (arestat preventiv pentru obținerea de foloase necuvenite și uzurparea de calități oficiale) și Victor Sandu (fost președinte CA al SNAM SA, în prezent urmărit penal pentru luare de mită), a obținut de la directorul general Udriște Alin Iuliu (fost urmărit penal pentru înșelăciune și evaziune fiscală, în prezent cercetat penal pentru fapte de corupție) un post mai bine remunerat, iar „păcatele” ei au fost trecute cu vederea. Astfel, după reorganizarea SNAM SA, adică după ce o gașcă de căpușe politice (Jelea Bogdan, Gășpărel Diana, Nicolicea Alin Tiberiu, Zainea Laurențiu)  și-au creat posturi pentru a-și securiza pozițiile lor și ale apropiaților (Ifrim Monica Gabriela, Bogus Alina), doamna Ana-Maria Bălanoiu-Tican a devenit subordonata numitului Alin Nicolicea Tiberiu, în cadrul Departamentului Planificare și Investiții, creat special pentru a adăposti „profesioniștii” inutili ai companiei.

Rolul strict decorativ al acestui department rezultă din faptul că singurele documente emise sunt referatele de necesitate întocmite la ordinul directorului general Alin Iuliu Udriște, pentru a justifica achizițiile (directe sau indirecte) de la firmele familiei sale, SC AURORA SA și SC EURODULGHERUL SRL. Ulterior, pe fondul apariției unei stări conflictuale între directorul general Alin Iuliu Udriște și câțiva angajați, generată de hărțuirea sexuală a unei subordonate din Bârlad, Ifrim Monica Gabriela, conducerea SNAM SA promovează în mod agresiv desființarea Departamentului Planificare și Investiții, pentru a justifica concedierea  lui Alin Tiberiu Nicolicea, care se erijează în „protectorul” salariatei menționate anterior, fiind pasionat de siguranța ei non-stop!

În schimb, Tăbăroiu Elena a preferat să părăsească SNAM SA și, cu sprijinul lui Radu Dumitru, a fost angajată la COMPANIA MUNICIPALA PARCURI SI GRADINI BUCURESTI SA, iar, după un timp, a fost transferată la Agenția Națională pentru Resurse Minerale. Pentru cei care nu știu, ANRM reprezintă, printre altele, și gestionarul tuturor documentelor clasificate despre resursele minerale ale României. Din câte cunoaștem, transferul domnișoarei Tăbăroiu Elena de la COMPANIA MUNICIPALĂ PARCURI ȘI GRĂDINI BUCUREȘTI SA în ograda ANRM a survenit urmare a unei discuții private dintre Radu Dumitru și Sorin Gal, actualul președinte interimar al ANRM. Trecând peste faptul că domnișoara Tăbăroiu Elena are competențele profesionale extrem de limitate, evoluția sa în cadrul ANRM, ținând cont de faptul că este urmărită penal pentru sustragerea unor documente clasificate, este cel puțin bizară. Astfel, după ce a fost repartizată în cadrul direcției conduse de Sorin Gal, președintele interimar al ANRM, acesta a considerat necesar ca serviciile de secretariat ale președintelui instituției să fie asigurate de către domnișoara Tăbăroiu Elena. Adică o persoană urmărită penal pentru sustragerea unor documente clasificate referitoare la resursele hidrominerale ale statului român gestionează, în acest moment, tot fluxul de documente referitor la resursele minerale ale statului român!

1
2
3

În același timp, ANRM dispune de un Compartiment Informații Clasificate, al cărui reprezentant, Pădurețu Cristian, deși face obiectul unui dosar penal la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, poate sesiza aceste riscuri și vulnerabilități către ofițerii SRI cu care se întâlnește săptămânal. Totuși, acesta evită să transmită informații utile și reale reprezentanților SRI, conștientizând faptul că, în realitate, problematica documentelor clasificate reprezintă doar o metodă de a îndepărta din funcțiile de decizie persoanele neagreate de grupurile infracționale, care controlează chiar și structuri din cadrul serviciilor de informații. Din datele pe care le deținem, în acest moment, cel puțin trei ofițeri SRI (Alexandru Șerb, Răzvan Deac și șeful lor direct) din cadrul fostului OSSS sunt cercetați penal pentru abuz în serviciu și inducerea în eroare a organelor de cercetare penală, urmare a faptului că au promovat informații false către decizionali, inventând, cu sprijinul angajaților ANRM, presupuse incidente de securitate.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *