Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, a acuzat că politicile de „înverzire” ale Europei nu au fost bine gândite, ci au reprezentat „o ideologie urmată orbește, pe modelul unei terapii șoc”, care acum „ne costă scump – economic, social și strategic”. Acesta a mai acuzat că UE a finanțat indirect state ostile și piețe îndepărtate, în timp ce spunea despre propriile noastre resurse că sunt „poluante”. Rezultatul este că industria europeană e acum „necompetitivă sau pusă pe butuci”. În opinia lui Burduja, „această terapie șoc verde trebuie să înceteze” și „să reconstruim industria, să investim în energie curată, dar fără să compromitem energia sigură și accesibilă/competitivă”.
„În ultimele zile, s-a confirmat ceva ce am bănuit de multă vreme: politicile de „înverzire” ale Europei nu au fost politici publice bine gândite, ci o ideologie urmată orbește, pe modelul unei terapii șoc. Și, ca orice ideologie impusă fără o planificare atentă, s-a transformat într-o utopie care ne costă scump – economic, social și strategic. Este scandalos să aflăm că banii europenilor — ai noștri, ai tuturor — au fost folosiți inclusiv pentru a finanța ONG-uri și campanii de lobby pentru înverzirea UE. Un paradox absurd: cu banii noștri, am distrus industriile noastre și am mai și promovat cât de mult “bine” facem. În timp ce industria grea, industria extractivă și alte sectoare vitale ale economiei europene se prăbușeau, iar nenumărați români, francezi, germani, polonezi și maghiari își pierdeau locurile de muncă, UE finanța indirect state ostile și piețe îndepărtate, adâncind deficitul comercial și susținând economii terțe. Da, trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Uniunea Europeană, care s-a născut ca o comunitate a cărbunelui și oțelului – simboluri ale puterii și competitivității economice – a ajuns să promoveze și să finanțeze importuri de panouri fotovoltaice, invertoare, baterii și turbine eoliene produse la mii de kilometri distanță. În același timp, propriul nostru gaz, propria noastră industrie, propriile noastre resurse erau declarate „poluante”. Gazul rusesc era în schimb folosit, de pildă, pentru a produce îngrășăminte chimice în alte state, îngrășăminte care erau apoi importate în UE”, a scris ministrul Energiei, pe Facebook.
Sebastian Burduja a enumerat apoi consecințele acestor politici păguboase, forțate de lobby-ul plătit, culmea, tot din banii noștri:
– „Industria europeană, necompetitivă sau pusă pe butuci. Produsele noastre nu mai pot concura cu cele venite de pe piețe unde energia costă și de trei ori mai puțin, unde nu există costuri legate de certificate de CO2. Repornirea acestei industrii costa miliarde de euro în sine.
– Costuri sociale dureroase. Nenumărați cetățeni europeni și-au pierdut locurile de muncă și stabilitatea.
– Energia, cireașa de pe tort. Am devenit dependenți de gazul rusesc și de tehnologia altor state, în timp ce promovăm politici care ne-au dezavantajat propriii antreprenori”.
Și toate acestea, a punctat Burduja, în contextul în care, oricum, „UE poluează cu nici 5% din totalul emisiilor de CO2 de pe glob”, conform statisticilor pe 2023.
În finalul postării, Sebastian Burduja a scris ce crede el că ar trebui să facă Uniunea Europeană pentru a deveni din nou competitivă la nivel global.
„Această terapie șoc verde trebuie să înceteze. Cei care au folosit banii contribuabililor pentru a face lobby pentru ea, distrugând industria Europei, trebuie să dea explicații. În schimb, trebuie urgent să reconstruim economia Europei pe baze solide, competitive și inovatoare. Proiectul european trebuie să redevină o forță globală – așa cum au visat părinții fondatori acum 74 de ani. Ei au clădit o comunitate a cărbunelui și oțelului, nu un experiment ideologic care ne îngenunchează în competiția cu unele state autoritare.
Europa are resursele, tehnologia și oamenii necesari pentru a reveni în marea ligă a lumii. Este timpul să renunțăm la utopii și să ne concentrăm pe realitate. Să reconstruim industria, să investim în energie curată, dar fără să compromitem energia sigură și accesibilă/competitivă. România își asumă tranziția energetică – de la cărbune la gaz, de la gaz la energie nucleară. Este un plan concret și pragmatic, iar după 17 ani am reușit anul trecut să adoptăm o nouă strategie energetică națională, bazată pe această abordare. Să redevenim puternici, uniți și independenți”, a mai scris ministrul Sebastian Burduja, pe Facebook.
Prețurile cresc iar depozitele de gaz din România și din Europa se golesc rapid
În două luni și jumătate, depozitele din România au pierdut peste jumătate din cantitățile de gaz înmagazinate, arată datele Gas Infrastructure Europe, citate de Economica. Gradul de umplere a depozitelor de gaz este acum de 49%, de la 100% la mijlocul lui noiembrie. Aproximativ același grad de umplere (50%) a fost înregistrat anul trecut, la sfârșitul lui martie, adică la finalul sezonului rece.
În condițiile în care prețurile cresc, refacerea depozitelor ar putea fi mai costisitoare decât anul trecut. În aceeași situație se află întreaga Europă. Datele Gas Infrastructure Europe arată că depozitele subterane de gaze din regiunea Europei, care funcţionează ca un amortizor în situaţia unor probleme pe partea de livrări, au ajuns în prezent la un grad mediu de umplere de 56%.
Practic, până la mijlocul sezonului rece, Europa a consumat chiar mai mult decât întreg sezonul rece de anul trecut. Anul trecut, la finalul sezonului rece, adică pe 31 martie, depozitele de gaze din UE erau pline în proporție de 58%.
Chiar dacă nu există niciun risc de deficit imediat, golirea rapidă a depozitelor ar putea face reumplerea lor mai dificilă în următorul sezon şi riscă să aibă un impact asupra preţurilor pe termen scurt. Mai exact, golirea depozitelor în timpul iernii ar putea face umplerea mai dificilă și mai costisitoare anul viitor.
Oprirea tranzitului prin Ucraina pune presiune și mai mare pe cantitățile înmagazinate. Europa este mai expusă la volatilitatea de pe piaţă deoarece se bazează pe gazele naturale lichefiate pentru a acoperi golul lăsat de încetarea tranzitului gazelor naturale ruseşti prin conductele din Ucraina.
SUA sunt cel mai mare furnizor de GNL către UE. Chiar și așa, președintele Donald Trump a cerut UE să cumpere cantități și mai mari de petrol și gaze din SUA.
„Europa a trebuit să se bazeze mult mai mult pe depozitele sale subterane în această iarnă decât în ultimii doi ani pentru a compensa importurile mai scăzute de gaze naturale lichefiate și pentru a satisface o cerere mai puternică”, a declarat Natasha Fielding, analist la Argus Media, potrivit Finacial Times.
Pe bursa olandeză TTF, de referință pentru piața europeană, prețurile sunt de 49 de euro pe megawat-oră, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2023. În luna ianuarie 2025, gazele s-au tranzacționat chiar și cu 51%, cel mai ridicat nivel din octombrie 2023 până acum.
În România, gazele sunt tranzacționate la un nivel puțin mai scăzut echivalentul a 45 euro / MWh, potrivit datelor Bursei Române de Mărfuri.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google