Ministerul Energiei va veni cu propuneri pentru eventuale ajustări ale ordonanţei care instituie schema pentru plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, în urma unei analize tehnice, a anunţat ieri ministrul energiei, Sebastian Burduja.
Schema de compensare-plafonare este valabilă până în martie 2025. Potrivit lui Sebastian Burduja, cel mai important mesaj pentru toţi românii este că vor plăti cel mult cât au plătit până acum. El a mai spus că executivul urmăreşte să scadă şi mai tare facturile, în contextul în care preţurile la energia electrică şi gazele naturale au scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului sau faţă de vârful crizei energetice.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google