Explozia unei drone la numai 100 de metri de granița României a declanșat la Sofia o dezbatere amplă despre vulnerabilitatea întregii regiuni. Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, propune o reuniune a statelor riverane Mării Negre, fără Rusia, și cere sprijin de stat pentru companiile care produc drone și sisteme anti-dronă. România intră direct în această ecuație de securitate, atât prin poziția sa geografică, cât și prin contactele deschise de autoritățile bulgare după incidentul de la Kardam.
Cele două propuneri au fost prezentate de șefa statului bulgar după ce o dronă a explodat sâmbătă în apropierea fostului punct de trecere a frontierei Kardam–Negru Vodă, la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului Bulgariei.Al aparatul a ajuns în Bulgaria din direcția României, potrivit autorităților de la Sofia, însă Ministerul român al Apărării a precizat că sistemele de supraveghere radar nu au detectat nicio aeronavă care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria. Incidentul nu a provocat victime sau pagube asupra infrastructurii, dar a scos la iveală dificultățile pe care România și Bulgaria le întâmpină în detectarea dronelor de mici dimensiuni care… CITEȘTE CONTINUAREA!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google