Bulgaria introduce „certificatele verzi” care atestă nivelul de anticorpi

Bulgaria urmează să emită „certificate verzi”, în urma unui test cu prvire la anticorpi – începând de joi -, a anunţat marţi ministrul bulgar al Sănătăţii Stoiko Kaţarov, relatează site-ul novinite.com. Aceste certificate se eliberează persoanelor care au suferit de un covid-19 asimptomatic sau care s-au testat cu un test de la farmacie cu privire la anticorpi IGg (imunoglobulina G). Certificatul urmează să fie eliberat prin intermediul istemului Naţional de Informaţii Sanitare.

Cerinţa este să se efectueze un test de laborator, iar în cazul în care valorile depăşesc nivelul stabilit de către experţi o persoană poate primi un certificat valabil 90 de zile”, a anunţat Kaţarov.

Acest document este valabil numai pe teritoriul Bulgariei, pe o perioadă de 90 de zile, precizează novinite.com. Rezultatul testului de laborator are un număr de referinţă, pe care persoanele testate îl vor putea introduce în sistem şi primi certificatul, potrivit aceleiaşi surse.

Scopul este (ca acest certificat) să fie deţinut de către persoane care sunt relativ bine protejate de următoarea infecţie cu (noul) coronavirus. Asta înseamnă că oamenii nu doar s-au îmbolnăvit, ci îmbolnăvindu-se sunt protejaţi”, declară un virusolog, profesoara Radka Argirova.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „Bulgaria introduce „certificatele verzi” care atestă nivelul de anticorpi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *