Site icon TOMIS NEWS

Bugetul municipiului Constanța, adoptat în Consiliul Local. Primarul Chițac: „Unele proiecte s-au încheiat și nu am folosit banii și i-am dus în altă parte” – DOCUMENT

chitac

Consilierii locali municipali s-au reunit miercuri în cadrul ședinței extraordinare, cu prilejul căreia – printre altele – a fost dezbătut și adoptat proiectul de buget al municipiului Constanța pe anul în curs. Inițiat de primarul Vergil Chițac, bugetul orașului conține un excedent din 2023 de peste 21 milioane lei și va fi utilizat pentru „cheltuielile secțiunii de dezvoltare”:

Înainte de vot, primarul Chițac a avut un dialog cu fostul viceprimar, consilierul local USR Florin Cocargeanu, cu privire la proiectele de bugetare participativă, microbuze școlare, rețeaua de termoficare ș.a.m.d., dar și împrumutul contractat de municipalitate de 250 de milioane lei. Cu privire la acest angajament, primarul Chițac a subliniat faptul că „”:

„Lista asta cu necesare la obținerea împrumutului a fost făcută pe documentele pe care le aveam la momentul acela, pe contractele de finanțare, banii europeni și co-finanțarea lor. Între timp, unele proiecte au dispărut și nouă ne dă voie legea ca în interiorul sumei totale pe care am contractat-o să ne mișcăm de la un proiect la altul, în funcție de nevoi, lumea e dinamică! (…) Unele proiecte s-au încheiat și nu am folosit banii și i-am dus în altă parte, nimic altceva, mai ales că suma totală împrumutată este aceeași! De exemplu, dacă peste 6 luni vom constanta că în execuția unui proiect mai avem nevoie de bani, altele s-au închis, putem să ne mișcăm în interiorul acelei sume și să mutăm sumele dintr-o parte în alta. (…) Jumătatea aceea de credit prevede și noul CET, pentru că la noul CET execuția va începe fizic în semestrul 2 și vom face plăți la sfârșitul anului”, a spus primarul Chițac.

Pe parcursul dezbaterilor, propunerile – fluviu ale USR precum amenajarea unor grădini publice în cartierele Poarta 6, Compozitori, Tomis Plus și Palas, au fost respinse. Aceeași soartă au avut și propunerile privind terenuri de sport și loc de joacă în cartierul Palas sau construirea unei noi creșe pe Aleea Topolog ș.a.m.d.

Proiectul de buget al municipiului Constanța a fost adoptat cu 18 voturi pentru și 7 împotrivă. Consilierii USR s-au opus proiectului.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version