BUBUIE nervii între Cîțu și Voiculescu. „Deciziile de remaniere NU se discută, ele o să fie anunțate. Să vedem dacă mai este onoare în România”

Premierul Florin Cîţu a participat duminică, la ora 15,00, la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI) de la Ciolpani, anunţă Biroul de Presă al Guvernului. Ședința va avea loc la ora 15.00, la Ciolpani, potrivit agendei Guvernului. Anunțul vine în contextul în care România a depășit astăzi, 11 aprilie, pentru prima dată, pragul de 1.500 de pacienți internați la Terapie Intensivă cu COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 3.302 cazuri noi de COVID-19 la 21.314 de teste efectuate. De asemenea, în ultimele 24 de ore, au decedat 129 de persoane, potrivit ultimului bilanț transmis de autorități.

Premierul României, Florin Cîțu, susține că valul de infectări din ultimele zile o să mai dureze cel puțin două sau trei luni de zile.

Sunt 1.531 de persoane la ATI și doar 6 locuri libere la nivel național. Trebuie să atingem această țintă de 1600 de locuri la ATI. Pe de o parte avem o evoluție pozitivă și începem să scădem, dar în același timp, în contradictoriu, avem mai multe persoane internate și la ATI. Acest val o să dureze 2-3 luni de zile și trebuie să avem toate resursele în timp ce ne ocupăm de campania de vaccinare. În ceea ce privește campania de vaccinare se mai deschid 171 centre de vaccinare, iar după 15 luna aceasta o să avem capacitatea să vaccinăm 100.000 de oameni pe zi. Avem doze necesare să vaccinăm 5 milioane de oameni. Îi încurajez pe toți românii să se vaccineze”, a spus Florin Cîțu.

Premierul a evitat să precizeze în mod clar dacă o să-l remanieze pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, asta după ce mai mulți lideri PNL se arătau deranjați de atitudinea acestuia din urmă. Cîțu a precizat că astfel de decizii nu se discută, ci doar se „anunță.”

„Este de văzut dacă mai există onoare în România. Am spus şi în şedinţa CCI pentru că e normal să intervină premierul să vorbească şi cu managerul. În această situaţie trebuie să înţelegem cu toţii că avem un singur inamic – pandemia. (…) Eu vă spun un lucru pe care vi l-am spus de fiecare dată şi celor care au opinii politice în subiect – remanierea sau o decizie în acest Cabinet o va lua premierul, iar aceste decizii nu se discută, ele se vor anunţa. I-am cerut (n.r.: lui Vlad Voiculescu), nu acum, am cerut să fie prezentat un raport şi am cerut să facă declaraţii de presă săptămânal. De atunci nu am mai cerut. Cer acest lucru de la toţi miniştrii, nu doar de la ministrul Sănătăţii. Am cerut transparenţă şi profesionalism, asta cer de la toţi miniştrii”, a spus Florin Cîțu, în cadrul unei conferințe de presă.

La rândul său, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, îl sfidează pe premierul Cîţu. Cei doi reuşesc „performanţa” de a susţine conferinţe de presă simultan. În doar câteva minute după ce premierul Cîţu a început conferinţa de presă, Vlad Voiculescu a intrat şi el în direct. Cele două conferinţe de presă s-au desfășurat simultan… Premierul Cîţu a fost întrebat în conferinţă ce părere are despre gestul lui Voiculescu, însă acesta a evitat să răspundă.

Voiculescu se disculpă în scandalul de la evacuarea spitalului Foişor: S-a încercat folosirea situaţiei pentru a câştiga capital politic

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat duminică, faptul că discuţiile despre includerea Spitalului Foişor în circuitul COVID-19 este de un an, precizând că s-a întârziat nepermis de mult cu transferul pacienţilor şi că s-a încercat folosirea situaţiei pentru câştigarea de capital politic.

Discuţiile despre includerea spitalului Foişor în circuitul COVID-19 sunt de un an. Ministerul Sănătăţii a dat avizul pentru ca spitalul să devină COVID pentru că de acele locuri depindea şi depinde viaţa unor oameni. S-a întârziat nepermis de mult cu transferul pacienţilor şi acordul managerului, respectiv formalităţile întocmite de conducerea Spitalului şi de ASSMB au venit ultimele şi au venit cu întârziere. Spitalul Foişor nu este sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, ci Primăriei Bucureşti şi ASSMB. Ministerul Sănătăţii nu poate decide peste un manager de spital aflat în subordinea unei primării sau a unui consiliul judeţean”, a transmis Voiculescu.

El a menţionat că în situaţia de la Spitalul Foişor s-a încercat câştigarea de capital politic: „Chiar dacă vorbim de o situaţie de criză lucrurile pot fi blocate fie din interes, mediatic, politic, fie dintr-o neînţelegere a situaţiei de criză în care sistemul sanitar se află şi MS are capacitate limitată pentru a trece peste decizia unui manager, respectiv refuzul de a semna, respectiv o întârziere. Este regretabil că s-a întâmplat acest lucru şi este cât de poate de evident că de la un punct încolo s-a încercat folosirea unei situaţii de urgenţă pentru a câştiga capitalul politic”, a precizat ministrul Sănătăţii.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *