Brăiloiu, UMILIT din nou în Parlament! Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, RESPINS în Comisia de Apărare din Cameră

Proiectul „Brăiloiu” privind modificarea Legii pensiilor militare de stat, a fost respins, în integralitate, în Comisia de Apărare a Camerei Deputaților.

Miercuri a avut loc ședința Comisia de Apărare a Camerei Deputaților pentru dezbatearea proiectului de modificare a Legii pensiilor militare de stat – inițiativa legislativă a senatorului social-democrat constănțean Tit-Liviu Brăiloiu. Proiectul a fost respins, la fel cum s-a întâmplat și marți, în Comisia pentru muncă.

Președintele FSNPPC, Dumitru Coarnă, a participat la discuțiile din acestă Comisie (cu rol de raportor) și a susținut respingerea proiectului, concomitent cu reluarea dezbaterilor referitoare la adoptarea celebrelor OUG nr. 57/2015 și 59/2017, situație de natură să schimbe radical regimul juridic actual, devaforabil, al pensiilor militare de stat.

„Comisia a apreciat amendamentele FSNPPC și urmează să stabilească, în curând, data reluării dezbaterilor asupra regimului juridic al pensiilor militare de stat. Vom reveni cu detalii, funcție de evoluția evenimentelor”, au precizat reprezentanții FSNPPC.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*