Borrell, șeful diplomației UE, le cere europenilor să… mai pună o haină pe ei, în criza energiei: „Dați căldura mai ÎNCET în locuințe!”

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell le-a cerut miercuri cetăţenilor europeni „să dea căldura mai încet în locuinţe”, pentru că trebuie „plătit un preţ” pentru „tăierea cordonului ombilical” care uneşte economia UE de cea rusă, în contextul războiului din Ucraina, transmite EFE.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să tăiem cordonul ombilical care leagă economia noastră cu cea rusă şi să întrerupem fluxul care le permite să acumuleze rezerve cu care să-şi finanţeze războiul”, a declarat Borrell în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European pe tema invaziei ruse, la care a participat şi şefa guvernului eston Kaja Kallas.

Putem face acest lucru la nivel macro”, aşa cum a făcut marţi Comisia Europeană, prezentând o directivă pentru reducerea cu două treimi a importurilor de gaz rusesc până la sfârşitul anului, dar şi la nivel micro, spune Borrell, care i-a invitat în acest sens pe cetăţenii europeni să mai pună o haină pe ei.

Cer totodată ca toată lumea să facă un efort individual pentru a reduce consumul de gaz, la fel cum reducem consumul de apă atunci când este secetă şi la fel ca atunci când ne punem o mască pentru a combate un virus”, a insistat el, referindu-se la pandemia de coronavirus.

Borrell consideră că „ceea ce am făcut împotriva COVID-19 trebuie să o facem în favoarea Ucrainei. Trebuie să aibă loc o mobilizare a spiritelor, a activităţilor, a atitudinilor individuale, într-un angajament colectiv pentru a face faţă unei sarcini care este fără îndoială istorică”.

Nu este primul oficial european care face apel la efotul colectiv al europenilor de a susține sancțiunile împotriva rușilor. Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat, marți, la Bruxelles, că europenii pot contribui la lupta împotriva lui Vladimir Putin prin diminuarea căldurii din casele lor. 

Este greu. Este al naibii de greu, dar este posibil. O putem face și o putem face rapid. Tot ce avem nevoie e curaj pentru a ajunge acolo. Dacă a existat vreo perioadă pentru a face asta, acum este timpul. Alegerile voastre privind câtă energie consumați vor decide cât de puternici suntem în reacția noastră față de Rusia”, a spus Timmermans.

Rusia furnizează către Uniunea Europeană circa 40% din gazul necesar și aproape un sfert din țiței. Comisia Europeană a publicat marţi planuri privind reducerea dependenţei blocului comunitar de importurile de gaze naturale ruseşti cu două treimi anul acesta şi încetarea dependenţei de livrările de combustibil din Rusia cu „mult înainte de 2030”. 

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.