BOMBĂ la primul tur al alegerilor din USR-PLUS: Cioloș l-a ÎNTRECUT pe Barna, a ieșit pe primul loc!

După o săptămână întreagă în care Dan Barna a condus în alegerile interne din USR PLUS, ultima zi de vot a adus o răsturnare de situație spectaculoasă. Astfel, la finalul votului, Dacian Cioloș are 46% din totalul voturilor exprimate, iar Dan Barna are 43,9%. Pe locul 3 este Irinel Darău, cu 10,1%.

Au votat 32,815 membri de partid. Un număr de 48.959 de membri USR PLUS au avut posibilitatea să voteze în cadrul alegerilor interne. Pentru că niciunul dintre candidați nu a obținut 50% plus 1 din voturi, se va organiza turul al doilea al alegerilor, de azi până joia viitoare.

Membrii USR PLUS aleg noul preşedinte ale partidului rezultat în urma fuziunii dintre USR şi PLUS. Rezultatul scrutinului online urmează să fie validat de Congresul USR PLUS care va avea loc în zilele de 2 şi 3 octombrie, la Romexpo, în Bucureşti. În cursa pentru şefia partidului s-au înscris trei candidaţi: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău. Votul s-a desfăşurat online prin intermediul unei platforme securizate.

Procesul a fost suspendat în prima zi, pentru aproximativ 24 de ore, după ce a fost constatată o eroare tehnică a platformei de vot, din cauza căreia şi-ar fi putut exprima opţiunea şi persoane care nu aveau acest drept. Drept urmare, perioada de vot s-a prelungit cu 24 de ore, până la 23 septembrie, ora 10,00.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!