Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat duminică seară, după discuţia avută cu protestatarii că zona de revendicări care ţine de decizia Comisiei Europene trebuie prezentată Comisiei şi a explicat că altfel ar putea fi periclitate subvenţiile prin plăţile directe care se fac din fonduri europene în valoare de 13 miliarde de euro.
„Aşa cum am precizat şi protestatarilor, zona aceasta de revendicări care ţine de decizia Comisiei Europene, cu toate că noi înţelegem şi suntem de acord trebuie prezentate Comisiei Europene pentru ca decizia să fie una care nu se întoarce împotriva dumnealor. Noi am precizat că orice jalon şi orice măsură care ţine de angajamentele cu Comisia Europeană, chiar dacă, să zicem, mâine Guvernul României s-ar angaja şi ar lua-o, ar însemna o întoarcere împotriva dumnealor. Pentru că suntem în situaţia în care Comisia Europeană are toate argumentele necesare pentru suspendarea fondurilor şi măsurile care ţin de fondurile europene. De aceea am socotit de cuviinţă să fim foarte prudenţi în analiza acestor revendicări şi să nu-i punem în dificultatea în care, spre exemplu, subvenţiile prin plăţile directe care se fac din fondurile europene în valoare de 13 miliarde de euro ar fi periclitate”, a declarat Marcel Boloş.
El a menţionat că aceste revendicări vor fi prezentate Comisiei Europene.
„Aceste tipuri de revendicări, indiferent cât se continuă protestul, ţin de angajamente cu Comisia Europeană. Noi am spus că le preluăm într-un memorandum pe care îl vom discuta cu Comisia Europeană, dar, ştim bine, ştim cu toţii că aceste tipuri de angajamente şi aceste tipuri de măsuri, dacă le-am lua, s-ar întoarce măsura împotriva dumnealor, dacă, să zicem, mergem mai departe şi discutăm cu Comisia Europeană, nu ştiu în ce măsură vom găsi o soluţie, dar este de bun simţ pentru noi ca să prezentăm aceste măsuri Comisiei Europene”, a explicat ministrul Finanţelor.
El s-a referit şi la o altă revendicare a protestatarilor, cea legată de preţul RCA.
„În privinţa RCA-ului trebuie în continuare să fie discutată problema cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru că aici, ca şi la noi, sunt calculele care se fac, cât plăteşte omul ca primă de asigurare şi ce cheltuieli au asiguratorii. Inducerea unui risc de faliment în sistemul de asigurări nu cred că-i lipseşte României în acest moment şi de aceea trebuie să fim înţeleşi că toate aceste tipuri de măsuri şi de revendicări trebuie analizate în contextul angajamentelor asumate cu instituţiile financiare şi în contextul riscului pe care îl generează”, a afirmat Boloş.
Ministrul Finanţelor a mai adăugat că unele dintre revendicări ar putea duce la încurajarea evaziunii fiscale.
„Spre exemplu, cu toată preţuirea şi cu toată înţelegerea de care dăm dovadă, sunt şi tipuri de măsuri care pot să conducă la încurajarea evaziunii fiscale. Noi trebuie să ştim că avem aceste măsuri, cum sunt cele cu e-Factura, cu e-Transport, cu e-Sigiliu, care sunt adoptate prin decizie a Comisiei Europene, care facilitează României să aplice aceste tipuri de măsuri, dar nu în orice condiţii, pentru că de la Comisia Europeană vin banii şi nu vin niciun euro, nici doi euro, vin zeci de miliarde de euro. Iar condiţiile pe care noi trebuie să le respectăm sunt sfinte, altfel punem în pericol atât interesul dumnealor. Nu cred că şi-ar dori să piardă România şi dumnealor în mod direct, fondurile europene, cum nici noi, banii europeni pentru investiţiile preţioase pe care le avem în infrastructură, în modernizarea de şcoli”, a mai transmis ministrul Finanţelor.
El a subliniat că reprezentanţii ministerului au fost de acord cu şase revendicări.
„Sunt şase măsuri cu care am fost de acord. Legea prevenţiei, spre exemplu, să fie aplicată numai pentru acele fapte care nu sunt de natură de evaziune fiscală. Suntem de acord. Nimeni nu a spus că nu este de acord. Simplificarea procedurală şi partea de digitalizare, care tot pe dumnealor îi interesează, suntem de acord şi vom elabora un pachet de măsuri în acest sens”, a mai declarat Marcel Boloş.
Unul dintre liderii fermierilor, Dănuţ Andruş, a afirmat duminică, după întâlnirea avută la Ministerul Finanţelor, că nu s-a ajuns la niciun acord şi că protestele vor continua.
O nouă zi de proteste
Continuă protestele transportatorilor și agricultorilor din România. Reprezentanții transportatorilor susțin că nu mai vor să discute cu autoritățile până când Sorin Grindeanu nu își va da demisia. Fermierii și transportatorii continuă protestele, după ce discuțiile purtate, timp aproape patru ore, la Ministerul Finanțelor, au eșuat. Unii dintre transportatori anunță inclusiv proteste separate. Aseară, spiritele s-au încins în mai multe zone din țară. În Vama Siret, circulația a fost paralizată ore în șir, în timp ce, în capitală, mai mulți manifestanți și-au strigat supărarea din Piața Constituției. Astăzi este așteptată o nouă rundă de discuții la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Între timp, 10 dosare penale au fost deschise în urma violențelor dintre manifestați și forțele de ordine. Transportatorii cer demisia ministrului Sorin Grindeanu.
A fost haos în marile orașe, după ce negocierile dintre fermieri, transportatori și guvern au eșuat. Sute de protestatari au mers cu mașinile în piața Constituției și au încercuit Parlamentul. Protestului uriaș s-au alăturat și șoferii de taxi și de transport pe platformă. La Afumați, punctul zero al protestului fermierilor și transportatorilor, a fost blocată circulația, iar oamenii au forțat intrarea în Capitală. Sute de protestatari au vrut să plece pe jos către guvern, după ce au lăsat tractoarele și camioanele pe stradă.
Portul Constanța a fost blocat de convoiul format din tractoare și camioane. Centura ocolitoare, dar și centrul orașului au fost blocate pentru mai multe ore. Vama Siret și Vama Albița au fost blocate de fermieri și transportatorii, oamenii sunt revoltați pentru că cerealele din Ucraina au prioritate în fața celor din România.
Tensiunile dintre jandarmi și protestatari au început să fie mai puternice după eșuarea discuțiilor de la ministerul finanțelor, unde toate negocierile au fost date peste cap.
Principala nemulțumire a transportatorilor constă în taxele de drum și scumpirea RCA-ului, în timp ce agricultorii așteaptă o schimbare în ceea ce privește importul cerealelor din Ucraina.
Premierul Marcel Ciolacu are luni dimineaţa o întâlnire de lucru cu vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, a anunţat Biroul de presă al Guvernului, întâlnirea este programată pentru ora 9,30, la Palatul Victoria. Întâlnirea de lucru are loc în contextul protestelor transportatorilor şi agricultorilor.
Protestele fermierilor şi transportatorilor continuă. Au refuzat, pentru a cincea noapte consecutivă, să elibereze drumul din Afumaţi la ieşire spre Centura Capitalei. Ei sunt nemultumiţi şi spun că n-au obţinut nimic în urma negocierilor cu ministrul de Finanţe.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google