Guvernul Bolojan își vinde „argintăria” sub pretextul reorganizării companiilor de stat, dar ceea ce se conturează este o privatizare pe bucăți a celor mai profitabile active energetice ale României: Hidroelectrica, Romgaz și, mai târziu, Nuclearelectrica. În timp ce companiile cu datorii și probleme structurale sunt greu de scos la vânzare (și, deci, rămân pe capul statului), Executivul își îndreaptă atenția exact spre „coroana” sectorului energetic – acolo unde intră anual miliarde la buget și unde controlul public înseamnă securitate energetică, nu doar dividende.
Planul anunțat vizează vânzarea unor pachete minoritare pe Bursa de Valori București, dar impactul real nu e minor deloc: statul renunță la o parte din fluxul de profit care astăzi finanțează bugetul și, în același timp, își reduce capacitatea de a controla un domeniu strategic într-o perioadă în care Europa intră din nou într-o zonă de turbulență energetică. În cazul Hidroelectrica, statul deține prin Ministerul Energiei 80% din acțiuni. Guvernul vrea să vândă între 5% și 10% din acest pachet, cu o încasare estimată între 3,1 și 6,2 miliarde lei. Problema de fond nu este doar „cât intră acum”, ci cât se pierde anual după aceea. Hidroelectrica a raportat un profit de 3,3 miliarde lei în 2025, iar din această sumă bugetul statului a încasat 2,64 miliarde lei. Dacă statul cedează 10% din participație, pierde aproximativ 264 milioane lei pe an doar din această companie – bani care se mută, previzibil, în conturile unor investitori privați. Iar argumentul că „statul ia bani acum” e unul de avarie: investitorii își pot recupera banii în circa un deceniu, după care câștigul devine rentă curată, mai ales dacă profitabilitatea revine spre nivelurile din 2023 (când Hidroelectrica a avut 6,3 miliarde lei profit).
La Romgaz, statul deține 70% din acțiuni și vrea să vândă între 5% și 7%, cu o încasare estimată între 2,2 și 3,1 miliarde lei. Romgaz a încheiat 2025 cu un profit de 3,3 miliarde lei, iar partea controlată de buget (prin participația statului) este de circa 2,3 miliarde lei. Dacă Guvernul vinde 7% din acțiunile pe care le deține, pierde peste 160 milioane lei anual. Și aici apare ipocrizia strategică: Romgaz urmează să joace un rol și mai important odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră, adică exact în momentul în care statul ar trebui să își consolideze poziția, nu să o dilueze. În plus, istoricul companiei arată profit constant din 2005 până azi, ceea ce face și mai greu de justificat graba de a „monetiza” un activ care produce.
Nuclearelectrica intră în scenariu din 2027, pe motiv că unul dintre reactoare este în retehnologizare. Statul deține 82,5% din companie. În 2025, Nuclearelectrica a raportat un profit de 2,4 miliarde lei (în creștere cu 40% față de 2024), iar bugetului statului îi revin aproximativ 2 miliarde lei. O privatizare de 10% ar însemna o pierdere de circa 200 milioane lei anual. Iar aici discuția devine și mai sensibilă: energia nucleară a fost demonstrată ca sursă stabilă în crize, iar securitatea energetică nu se administrează ca un portofoliu de bursă, ci ca un pilon de siguranță națională. Mai mult, chiar evaluarea vehiculată de Guvern – 20 miliarde lei pentru Nuclearelectrica – ridică semne de întrebare când o comparație simplă cu costurile de construcție ale unei centrale nucleare (miliarde de dolari pentru capacități comparabile) sugerează că România își subevaluează propriul activ, fix în momentul în care se pregătește să îl „pună pe tarabă”.
În tot acest tablou, Guvernul pare să ignore lecțiile recente ale Europei. Criza energetică din 2022–2023 a arătat cât de vulnerabile devin prețurile și aprovizionarea atunci când statul nu mai are control real asupra companiilor-cheie. Franța a mers până la naționalizarea completă a EDF (cumpărând și diferența de 16% pe care nu o controla), iar Germania a naționalizat Uniper și SEFE tocmai pentru a-și securiza aprovizionarea și a-și proteja economia. România, în schimb, face drumul invers: privatizează exact când riscurile cresc.Mai grav, chiar în 2023 Comisia Europeană cerea listarea a cel puțin 15% din Hidroelectrica, iar atunci Guvernul nu și-a vândut propriile acțiuni, ci a aprobat vânzarea pachetului Fondului Proprietatea. În 2026, însă, Executivul scoate la vânzare și din participația statului – la o companie care nu are nevoie de „salvare” și care produce bani. Asta nu mai arată ca reformă, ci ca o soluție rapidă de finanțare pe termen scurt, plătită pe termen lung cu pierderea dividendelor și cu slăbirea controlului public într-un sector strategic.
Concluzia e simplă și incomodă: când Guvernul nu reușește să reformeze companiile falimentare, își acoperă neputința vânzând bucăți din companiile profitabile. Iar nota de plată nu se vede în conferințe de presă, ci în anii următori: mai puțini bani la buget, mai multă dependență de piață și mai puțină putere a statului într-un domeniu care, în criză, devine chestiune de securitate, nu de PR.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google