Premierul Ilie Bolojan a prezentat miercuri, 2 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, primele măsuri concrete din pachetul de reforme fiscale și structurale prin care Guvernul își propune să reducă deficitul bugetar, să stabilizeze economia și să recâștige încrederea piețelor și a instituțiilor internaționale. Măsurile vor fi implementate în două etape.
Una dintre cele mai importante modificări vizează sistemul TVA, care va fi simplificat și reașezat pe două cote: 11% și 21%. Vor fi păstrate la cota redusă doar produsele de bază, cum ar fi alimentele, medicamentele, apa, cărțile și energia termică, dar și industria HoReCa, cu o reevaluare anunțată în octombrie. Celelalte bunuri și servicii vor fi taxate la 21%. În paralel, Guvernul va crește cu 10% accizele pentru alcool, tutun și carburanți. Pentru transportatori va exista un mecanism de compensare parțială a scumpirii motorinei. Obiectivul acestor măsuri este creșterea veniturilor statului fără a bloca complet sectoare economice strategice.
Premierul Ilie Bolojan a prezentat miercuri, 2 iulie, într-o conferință de presă organizată la Palatul Victoria, un pachet de măsuri urgente pentru reducerea deficitului bugetar, avertizând că România se află în pragul unei crize economice majore dacă nu acționează rapid.
„Suntem în ceasul al unsprezecelea. Dacă nu luăm măsuri, România riscă să intre în incapacitate de plată”, a declarat Bolojan, subliniind că anul trecut țara noastră a avut cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană și al doilea cel mai mare din ultimii 30 de ani.Premierul a explicat că, în 2023, România a cheltuit cu 32% mai mult decât a încasat: „Din 100 de lei colectați din taxe, statul a cheltuit 132 de lei. Este o situație nesustenabilă. Dacă o familie ar face asta lună de lună, ar intra rapid în faliment. La nivelul unui stat, consecințele sunt mult mai grave”.
Guvernul propune un pachet fiscal care să reducă deficitul printr-un „mix” de măsuri: reducerea cheltuielilor, creșterea veniturilor bugetare și reprogramarea unor investiții. Bolojan a precizat că această ajustare nu poate fi făcută exclusiv prin reducerea cheltuielilor: „Nu putem face această corecție doar pe cheltuieli, pentru că avem printre cele mai mici venituri fiscale din UE și o evaziune fiscală importantă”. Printre cauzele veniturilor bugetare reduse, premierul a enumerat: taxe mici în comparație cu alte țări din UE; evaziune fiscală ridicată; fraudarea fondurilor publice; lipsa încrederii contribuabililor în buna utilizare a banilor publici.
„Când oamenii văd că banii publici sunt risipiți, tind să nu mai plătească. De aceea, lupta cu frauda și reforma administrativă sunt esențiale”, a afirmat premierul.
Bolojan a indicat că salariile din sectorul public sunt cu peste 10% mai mari decât media europeană, în timp ce numărul angajaților de la stat este prea mare raportat la numărul celor care lucrează în economia reală: „Avem prea mulți bugetari și prea puțini contribuabili”.Premierul a subliniat și nivelul scăzut al colectării taxelor în România: Veniturile fiscale sunt la 30% din PIB, față de media europeană de 40%, cota standard de TVA este a treia cea mai mică din UE, impozitul pe proprietate reprezintă doar 0,5% din PIB, față de media UE de 1,85%.
Primul pachet fiscal, prezentat astăzi, va intra în transparență decizională joi, iar Guvernul vrea să-și angajeze răspunderea pentru adoptarea acestuia până săptămâna viitoare. Al doilea pachet este așteptat la finalul lunii iulie și va viza „corectarea inechităților” și îndeplinirea jaloanelor necesare pentru accesarea fondurilor europene.Bolojan a precizat că măsurile au ca obiectiv nu doar echilibrarea bugetară, ci și recâștigarea încrederii piețelor și a cetățenilor: „Avem nevoie ca România să rămână credibilă, altfel nu vom mai putea finanța nici măcar plata salariilor și pensiilor. Fără încrederea creditorilor și a Comisiei Europene, riscăm blocarea fondurilor și o recesiune severă”.
Într-un moment de comparație cu criza elenă din 2009, premierul a atras atenția asupra riscurilor unui eșec în stabilizarea finanțelor publice:„Grecia încă nu și-a revenit complet din criza în care a intrat acum 15 ani. Noi suntem într-o situație mai bună și trebuie să rămânem așa. Nu ne permitem o criză economică profundă, cu șomaj ridicat, deprecierea leului și pierderi masive de locuri de muncă.”Premierul a conchis că măsurile anunțate sunt dure, dar inevitabile și că vara aceasta va fi decisivă pentru viitorul economic al României.
Guvernul își propune și reechilibrarea sistemului de sănătate, unde în prezent puțin peste 6 milioane de persoane contribuie la finanțarea unui sistem care deservește peste 16 milioane de beneficiari. Pentru a lărgi baza de contribuabili, se introduce contribuția de 10% pentru partea din pensii care depășește pragul de 3.000 de lei și se elimină o serie de excepții fiscale. Premierul estimează că numărul contribuabililor va crește la peste 8 milioane, ceea ce va permite îmbunătățirea serviciilor medicale și a condițiilor de salarizare în sănătate.
Capitalul nu va fi exceptat de la efortul de consolidare bugetară. Impozitul pe dividende va crește de la 10% la 16%, începând cu 1 ianuarie 2026. Totodată, băncile vor fi supraimpozitate, Guvernul argumentând că randamentele obținute de acestea sunt printre cele mai mari din regiune și că există spațiu fiscal pentru o contribuție mai consistentă. Se va aplica o taxare suplimentară și în cazul câștigurilor din jocurile de noroc, cu obiectivul explicit de a crește cu cel puțin 30% veniturile statului din această zonă.
Pe partea de cheltuieli, Guvernul a decis ca anul viitor pensiile și salariile din sectorul public să nu mai fie majorate. Măsura este justificată prin creșterile deja operate în 2024, când pensiile au urcat cu peste 30%, iar salariile cu peste 20%. Premierul a precizat că această plafonare este temporară și vizează exclusiv anul 2026, urmând ca ulterior să fie reevaluate posibilitățile bugetare.
Un capitol special este dedicat educației, unde Guvernul va crește norma didactică cu două ore săptămânal în învățământul preuniversitar și universitar. Această măsură nu va afecta nivelul salarial, dar va reduce semnificativ numărul de norme plătite cu ora, care reprezintă un cost major pentru buget. Premierul estimează că se vor economisi sume importante, care vor fi direcționate tot către educație, în special pentru investiții și modernizare.
Guvernul pregătește și o reformă a sistemului de burse, pe care premierul îl consideră dezechilibrat și lipsit de coerență. În ultimii ani, sumele alocate au crescut exploziv, de la 188 de milioane lei în urmă cu trei ani la 4,7 miliarde lei în prezent. Bursele de merit vor fi acordate în număr limitat și pe baza unor criterii clare, care să reflecte performanța reală. Bursele sociale vor fi menținute, dar vor fi acordate strict pe baza nevoii și a situației familiale.
În a doua etapă, Guvernul va veni cu măsuri suplimentare care țin de reforma sistemului de pensii speciale, restructurarea instituțiilor autofinanțate precum ASF, ANRE și ANCOM, eficientizarea companiilor de stat, precum și reforma administrației publice locale. Vor fi analizate și sporurile acordate în cascadă în unele ministere, care au dus la dublarea salariilor. De asemenea, se va actualiza regimul redevențelor și se va încerca valorificarea mai eficientă a activelor statului.
Pentru ca toate aceste măsuri să aibă efect, Guvernul va schimba modul în care sunt administrate veniturile publice. Premierul a anunțat schimbarea conducerii ANAF și stabilirea unor criterii clare de performanță pentru noua echipă, cu obiectivul de a combate evaziunea fiscală și fraudarea fondurilor publice. Reforma instituțională vine ca răspuns la deficiențele grave în colectarea taxelor și în gestionarea fondurilor europene, care au pus România în pericolul de a pierde sume semnificative.
Premierul a conchis că măsurile anunțate au un caracter urgent, dar și strategic. Ele sunt menite nu doar să reducă deficitul bugetar, ci și să readucă România pe drumul unei economii sănătoase și predictibile. Dacă măsurile își ating obiectivele până în 2026, unele dintre ele vor putea fi reanalizate și ajustate, în funcție de capacitatea statului de a susține reformele pe termen lung.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google