Site icon TOMIS NEWS

Bolojan nu demisionează nici dacă i-o cere PSD: „Nu iau în calcul o astfel de ipoteză”

8056349 mediafax foto alexandra pandrea gmn 1024x683 1

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, într-un interviu pentru Europa FM, că nu ia în calcul demisia, în contextul speculațiilor legate de presiuni politice venite din partea PSD după referendumul din 20 aprilie. Șeful Executivului a precizat că își va continua mandatul responsabil, apreciind că cei care generează crizele politice trebuie să își asume consecințele acțiunilor lor și să acționeze în mod responsabil.

„Nu iau în calcul o astfel de ipoteză. Caut să mă comport responsabil cât timp am onoarea să ocup această funcţie, cât timp suntem într-o situaţie problematică şi sigur, cei care generează crizele trebuie să-şi asume consecinţele acestor lucruri şi să acţioneze politic aşa cum consideră de cuviinţă”, a spus Ilie Bolojan.Despre o moţiune de cenzură, Bolojan a arătat că este dreptul fiecărui partid să folosească instrumentele parlamentare, cele constituţionale pe care le are pentru a-şi promova politicile.

Referindu-se la susținerea internă a Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan a afirmat că partidul trebuie să rămână consecvent și să-și stabilească propriile linii politice, fără să permită altor formațiuni să-i dicteze conducerea.

„Partidul Național Liberal are multe minusuri, cum au toate partidele, dar cred că există un instinct de conservare. Și dacă se dorește de către colegi ca acest partid să rămână relevant în anii următori și să facă ceea ce este posibil din punctul lui de vedere pentru România și pentru electoratul pe care îl reprezintă, atunci știe că pentru acest lucru nu un alt partid îi stabilește premierul sau conducerea partidului. Acesta e un aspect de bază. Altfel devine o anexă și n-ar fi bine ca un partid să fie o anexă a altuia, indiferent care sunt partidele sau din ce zonă politică discutăm”, a mai spus el.

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi că varianta unui guvern minoritar „este posibilă”, deși nu este bună pentru România: „Am mai avut anii trecuți, România a funcționat și cu guverne minoritare”. Ilie Bolojan a fost întrebat joi seara la Europa Fm dacă ar accepta să rămână premier cu voturile AUR:

„România nu are nevoie de un Guvern minoritar, dar în situația în care s-ar ajunge la o criză politică, cum am mai avut anii trecuți, România a funcționat și cu guverne minoritare. Sper să nu ajungem într-o astfel de situație că n-ar fi bine pentru capacitatea de a rezolva problemele mari pe care le avem”, a fost răspunsul șefului Guvernului.

Întrebat, de asemenea, dacă ar refuza din start ideea de a conduce un guvern minoritar, Bolojan a spus: „Nu cred că este bine pentru România, dar este posibil, cum am mai avut și anii trecuți, în mai multe cicluri electorale guverne minoritare. E o aritmetică parlamentară destul de complicată, dar nu cred că România are nevoie de o astfel de situație în perioada următoare”. Ilie Bolojan a mai fost întrebat unde se vede la 1 iunie, în fruntea Guvernului, președinte al Senatului sau simplu senator de Bihor: „Sigur nu voi fi președintele Senatului”.

Social-democrații îi vor cere premierului Ilie Bolojan, pe 20 aprilie, să-și dea „demisia de onoare”, au declarat surse din partid. PSD o să anunțe, în urma referendumului intern cu 5.000 de participanți, că partidul îi retrage lui Ilie Bolojan sprijinul politic. Bolojan va primi un termen de „maximum 72 de ore” pentru a-și da demisia. În cazul în care Bolojan nu se retrage, atunci miniștrii PSD își vor da demisia din Guvern, scrie stiripesurse.ro: „Bolojan o să aibă de făcut o alegere: rămâne premier dar face majoritate cu AUR, sau acceptă că nu mai are sprijin politic și pleacă șef la Senat. Dacă nu-și dă demisia, orice-ar face, tot trebuie să ia vot în Parlament pentru noii miniștri, nu are cum să fugă de asta și nu o să-i treacă Guvernul fără voturile AUR”, au spus surse din PSD pentru sursa citată.

Social-democrații au renunțat la ideea unui Guvern fără USR, conform surselor citate.Inclusiv la ședința de miercuri seară, de la fostul hotel Intercontinental, secretarul general PSD Claudiu Manda a dat „semnalul clar”, spun sursele, că USR nu mai este o țintă pentru PSD și că toată „bătălia” o să se dea pentru debarcarea lui Bolojan.

PSD vrea, în acest moment, să continue într-o guvernare cu PNL-USR-UDMR-minorități.În cazul în care PSD își retrage miniștrii din Guvern, cabinetul va putea funcționa timp de 45 de zile cu miniștri numiți interimar. După ce se termină perioada de interimat, premierul Ilie Bolojan trebuie să ceară Parlamentului votul pentru un cabinet restructurat cu noi miniștri.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version