Bola (PNL), șocat de „dileala” restricțiilor privind pescuitul în Delta Dunării: „O mai mare PROSTIE nu mi-a fost dat să aud!”

Un ordin comun al Ministerului Agriculturii și al Ministerului Mediu a inflamat asociațiile de pescuit și pescarii în general, întrucât dispoziția în cauză, publicat deja în Monitorul Oficial, interzice pescuitul de orice fel în zonele de protecție și refacere biologică pe parcursul întregului an, cu excepția pescuitului industrial: adică cherhanalele și alți deținători de ambarcațiuni mari, așa cum TOMIS NEWS a relatat recent în exclusivitate.

Deputatul liberal constănțean Bogdan Bola, fost director general al ABADL, a transmis marți că ordinul comun este o prostie, întrucât se leagă „de cei care, ca și mine, aruncă o undiță în Dunăre de plăcere și își petrec două zile în natură”:

Am înțeles că rezolvăm problema depopulării peștelui din Delta Dunării restricționând pescuitul sportiv și recreativ. Nu, nu vorbim despre braconierii care bagă mult curent în Dunăre, nu vorbim de cei cu bărci cu motoare foarte puternice, nu de cei care folosesc năvoade cu sonar. Nu…noi ne legăm de cei care, ca și mine, aruncă o undiță în Dunăre de plăcere și își petrec două zile în natură. Deoarece, gonindu-i și pe ei, băieții „dăjtepți” care încarcă sute de kg de pește și le vând la negru se pot mișca și mai în voie. Așa-i? În zona Rezervației Delta Dunării se braconează la un nivel industrial, iar asta vede oricine care merge pe canalele Dunării de ani de zile. În loc să înnăsprim pedepsele pentru „electricieni”, care omoară sau sterilizează nediscriminat peștele, în loc să propunem pușcarie pentru cei care distrug cu adevărat piscicultura acolo, în loc să propunem controale comune ale autorităților, noi ne legăm de cei care practică pescuitul recreativ și sportiv. O mai mare prostie nu mi-a fost dat să aud! Ordinul Ministerului Agriculturii și al Ministerului Mediu, care a inflamat asociațiile de pescuit și pescarii în general, a fost publicat deja în Monitorul Oficial, interzice pescuitul de orice fel în zonele de protecție și refacere biologică pe parcursul întregului an, cu excepția pescuitului industrial: adică cherhanalele și alți deținători de ambarcațiuni mari. Din păcate, acest Ordin are la bază niște documente care pleacă de pe plan local, de aici din Deltă. Cineva a hotărât să îndepărteze pescarii amatori, ca mine și ca tine, pentru a nu mai deranja pe cei cu pescuitul industrial…pentru că așa pare!”, a transmis Bogdan Bola.

Federația Română de Pescuit Sportiv a reacționat virulent duminică și a înaintat o plângere prealabilă către cele două ministere. Amintim că vizate de ordinul în cauză sunt, printre multe altele, următoarele: brațul Chilia, zona km 72-77 Pardina, pe o durată de 60 de zile în perioada 20 martie-18 mai inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie-29 noiembrie inclusiv, excepție făcând pescuitul comercial al scrumbiei; fluviul Dunărea, zonele Mm 53-54 (Isaccea), Mm 64,5-65,5, Mm 67-68,5 (Groapa Catargului și Pluton), de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 29 aprilie inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie-29 noiembrie inclusiv, excepție făcând pescuitul comercial al scrumbiei; brațul Borcea, zona km 37-41 (Stelnica-Fetești), pe o durată de 60 de zile în perioada 6 aprilie-4 iunie inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie-29 noiembrie inclusiv; zonele cu regim de protecție integrală din perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, inclusiv zona de renaturare Zagăn, tot timpul anului.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *