Bola (PNL) „îngroapă” un proiect al PSD privind terenurile deținute de stat în Delta Dunării

Un proiect de lege era adoptat tacit anul trecut de Senat, la propunerea unui senator PSD, privind Delta Dunării. Acesta prevedea că terenurile deținute de către stat în Rezervația Delta Dunării, pe care se află active deținute de către persoane fizice/juridice, pot fi închiriate prin încredințare directă, nu prin licitație publică, așa cum spune foarte clar legea. Practic, așa cum arată deputatul liberal constănțean Bogdan Bola, oricărui proprietar de pensiune, hotel, cherhana sau exploatare piscicolă să i se închirieze terenul pe o sumă stabilită la mica înțelegere, aspect care va fi remediat în Parlament:

„Este drept – cândva, doar localnicii aveau drept de preempțiune la închirierea terenurilor din inima Deltei, un lucru perfect normal de altfel. Numai că în timp și pe nesimțite, această prevedere a dispărut, tocmai pentru că mulți proprietari din zona Rezervației Biosferei…nu mai “aparțin” Deltei! Acesta este un alt aspect pe care l-am descoperit cu această ocazie, care trebuie rezolvat neapărat și asupra căruia vom reveni cu siguranță! Însă acum să ne întoarcem la speța noastră… Proiectul senatorului de Tulcea Ion Ganea, contestat de societatea civilă, avea drept motivare faptul că nu întotdeauna câștigătorii licitațiilor sunt chiriașii terenurilor. Practic, nu câștiga cine trebuie! Ba mai mult, în expunerea de motive, senatorul PSD susținea că eliminarea licitațiilor ar putea duce la creșterea veniturilor la bugetul național prin simplificarea procedurilor de închiriere, cu toate că acest lucru știm cu toții că nu s-ar fi întâmplat niciodată. Așa se face că, după ce în 2020 proiectul de lege pl-x 585/2020 a trecut tacit de Senatul majoritar PSD, acum își aștepta rândul să fie adoptat și în forul decizional, Camera Deputaților… Tocmai din aceste motive, în calitate de secretar, am prezentat și solicitat președintelui Comisiei de Mediu a Camerei Deputaților, colegul meu George Stângă, ca acest proiect de lege să fie pus pe ordinea de zi a Comisiei cu propunere clară de respingere. Reprezentanții Ministerului Mediului și Rezervației Biosfera Delta Dunării, prezenți ieri la lucrările ședinței Comisiei de Mediu au avut același punct de vedere ca și mine – respingerea acestui proiect de lege, Guvernul neasumându-și o astfel de aberație legislativă. Astfel, în unanimitate de voturi chiar, am evitat ca pe viitor cineva să scoată de la naftalină acest proiect (semnat între alții și de “celebrii” parlamentari PSD Șerban Nicolae, Liviu Pop-Marian sau Teodor Meleșcanu) și să îl treacă prin Parlament. Având propunerea noastră de respingere și avizul nefavorabil, dar și avizul negativ al Consiliului Economic și Social, vom trimite acest proiect la Cameră pentru a fi respins și în plenul Parlamentului în săptămânile ce urmează”, a explicat Bola.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *