Bola (PNL) anunță avizul favorabil pentru ratificarea Acordului între România și SUA privind centrala de la Cernavodă

Deputatul liberal constănțean Bogdan Bola anunță, joi, avizarea favorabilă în Comisia pentru mediu a proiectului pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România. Amintim că proiectul a fost trimis în Parlament în procedură de urgență.

„În ședința Comisiei de mediu de săptămâna aceasta am avizat favorabil un proiect de o importanță deosebită pentru Constanța și Statul Român. Este vorba despre proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România. Este un pas important pentru securitatea energetică a țării noastre. Totodată, acest acord dintre România și Statele Unite va conduce la crearea de noi locuri de muncă. Sper ca România să fructifice cât mai multe astfel de oportunități care contribuie la dezvoltarea țării noastre. De asemenea, am avizat favorabil azi și proiectul privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.184/2020 privind eficienţa energetică”, a anunțat Bola.

Proiectul este disponibil integral AICI!

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *