Bola (Forța Dreptei): „PNL-ul condus de Ciolacu, prin marioneta Ciucă, vrea cota progresivă, ca să PEDEPSEASCĂ pe cei care au învățat și muncesc mai mult”

Tămbălău mare pe scena politică în privința discuțiilor pe marginea introducerii impozitării progresive. Nu există consens în coaliția de guvernare și, probabil, ideea va fi abandonată, deși nu sunt deloc puțini cei care o susțin. În opinia deputatului constănțean al Forței Drepte, Bogdan Bola, cota unică de impozitare este instituită de un guvern liberal și… așa trebuie să rămână. Potrivit parlamentarului Bola, dezbaterile seamănă foarte mult cu… alegerea primarilor în două tururi, care nu este pusă în practică, pentru că guvernanții nu au un astfel de interes:

„PNL-ul de astăzi, condus de Iohannis şi Ciolacu, prin marioneta Ciucă, se pregăteşte să trădeze şi cota unică, instituită de un guvern liberal. Și o vor face, la fel cum au renunţat şi la alegerea primarilor ȋn două tururi şi la toate angajamentele pe care ni le-am asumat ȋnainte de alegerile din decembrie 2020. PSD bate din pinteni şi vrea să se impună şi de această dată prin reintroducerea impozitul progresiv care, practic, ȋnseamnă să ȋi pedepseşti pe cei care au ȋnvăţat mai mult, care muncesc mai mult şi câştigă mai mult. De ce? Ca să aibă ce să redistribuie şi cu ce să menţină ȋn dependenţă continuă faţă de stat categoriile sociale care prezintă interes pentru ei. Scopul este simplu: vor să facă rost de bani ca să ȋmpartă vouchere ȋn neştire, să bată recordul de 118 secretari şi subsecretari de stat si ca să crească cheltuielile de personal cu 120 de milioane de euro în plus, ȋn primul trimestru din 2022 față de trimestrul I din 2021. Așa se risipesc banii dumneavoastră! Cei care câștigă salariul minim poate se vor bucura auzind această veste, dar nu au de ce. În primul rând pentru că nu vor câştiga o viaţă salariul minim, iar când le va creşte salariul le va creşte şi impozitul, iar ȋn al doilea rând, impozitul progresiv aplicat de socialişti ȋnainte de introducerea cotei unice pornea de la 18%, deci mai mare decat cota de 10% aplicată astăzi. Și pentru că mulți au memoria scurtă și uită ce prostie a însemnat impozitul progresiv, vă ataşez un grafic despre impozitul pe venit aplicat ȋn 2004, cu un an ȋnainte de introducerea cotei unice de 16%:

Cei cu salariile cele mai mici, adică cei care câştigau sub 240 lei, echivalentul a 59 de euro doar, plăteau 18% impozit pe venit. Deci, până şi cei mai săraci dintre salariaţi plăteau mai mult decât au plătit după introducerea cotei unice de 16%.

Cei care câştigau un salariu ȋntre 240-580 lei, adică echivalentul a 59 -143 de euro, plăteau 23% ȋmpozit pe venit pentru ce depăşea 240 lei

Cei care câştigau un salariu ȋntre 580-930 lei, adică echivalentul a 143,1-229,4 euro, plăteau 28% impozit pe venit pentru ce depăşea 580 lei

Cei care câştigau un salariu ȋntre 930-1.300 lei, adică echivalentul a 229,4-320,7 euro, plăteau 34% impozit pe venit pentru ce depăşea 930 lei

Cei care câştigau un salariu de peste 1.300 lei, adică echivalentul 320,7 euro, plăteau 40% impozit pe venit pentru ce depăşea 1.300 lei

La toate cotele de impozit pe mai sus adaugaţi contribuţia de 10% pentru asigurările de sănătate şi 25% contribuţia la asigurările sociale (pensii) şi vedeţi cu ce procent mai rămâne un om muncitor care este mai harnic, a ȋnvăţat mai bine şi câştigă mai mult. Liberalii adevăraţi susţin egalitatea ȋn drepturi. Acelaşi procent aplicat unui câştig mai mare rezultă implicit o sumă colectată mai mare şi este corect. Dar să impui un procent mai mare, celui care oricum contribuie mai mult ȋn sumă totală, nu este o măsură corectă şi nu este nimic liberal aici. Eu şi colegii mei din Forţa Dreptei susţinem păstrarea cotei unice, dar şi scăderea impozitelor indirecte. Statul ȋncasează deja mai mulţi bani prin inflaţie. Trebuie să accepte să ȋmpartă costurile inflaţiei cu cetăţenii şi să accepte să reducă cota generală de TVA”, a transmis deputatul Bola.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *