Bogdan Huțucă (PNL Constanța): „În viitorul mandat, mă voi concentra pe infrastructura din sănătate și transport”

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, candidează, de pe prima poziție, pentru un nou mandat de deputat, și o face având în plan idei concrete despre cum trebuie să arate județul. În actualul mandat, s-a preocupat pentru a rezolva probleme care au ținut de domeniul său de activitate: de finanțe, de mediul de business. Pe oricine întrebați, chiar și pe adversarii politici, vor recunoaște că Bogdan Huțucă este expert în domeniul său.

În viitorul mandat, Huțucă promite că nu va lăsa deoparte aceste preocupări, dar, dat fiind și faptul că PNL va avea, cu siguranță, mai mulți parlamentari, se va concentra pe susținerea județului Constanța și pe atragerea de fonduri, în special europene, dar nu numai.

În viitorul mandat, vreau să fiu sprijinul atât al Consiliului Județean, cât și al primăriilor din județul Constanța, pentru tot ce înseamnă finanțare, indiferent dacă vorbim despre fonduri guvernamentale sau fonduri europene. Ne vom concentra pe infrastructura de drumuri județene, a portului Constanța, dar și – foarte important – pe infrastructura de sănătate”, spune Bogdan Huțucă.

Sănătate înainte de toate

În ceea ce privește infrastructura de sănătate, este convins că se pot face pași decisivi în următorii patru ani.

„În acest domeniu, au un cuvânt de spus și Primăria Municipiului Constanța și Consiliului Județean, dar mai ales Guvernul României și noi, parlamentarii, pentru că lucrurile importante se fac odată cu aprobarea fiecărei legi a bugetului. Acela este un moment în care, dacă știi să te manifești ca parlamentar, reușești să punctezi întotdeauna”, a mai spus Huțucă.

Președintele PNL Constanța a discutat deja cu primul ministru, Ludovic Orban, despre cuprinderea în bugetul pe anul 2021 a finanțării investiției privind noul spital. Primul ministru a reacționat favorabil, urmează ca discuțiile să înainteze, cu elemente concrete, în prezența ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

Important este, spune liberalul, ca în fiecare an să se încheie o etapă, să nu se piardă timpul.

Vrem să ne asigurăm că avem anvelopa bugetară necesară, că avem spațiu în buget pentru a veni, la sfârșitul fiecărui an, cu o etapă executată. Aici contează și proiectul Consiliului Județean Constanța, care își dorește o secție nouă de pediatrie, iar noi vom susține acest proiect. Mai avem si proiectele primarului Vergil Chițac legate de posibilitatea construirii, cu diferite surse de finanțare (a luat în calcul chiar și o asistență externă), a unor unități spitalicești”, a mai spus Bogdan Huțucă, asigurând că va susține și aceste proiecte.

În ceea ce privește infrastructura de transport, a menționat două obiective care trebuie sprijinite: Portul Constanța și Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu”. Pe lista de priorități se află și infrastructura rutieră a județului Constanța, despre care afirmă că poate fi finalizată „destul de rapid”, cu o finanțare corectă.

Proiecte pentru digitalizare

Bogdan Huțucă are în vedere și alte proiecte care țin de specializarea sa, de finanțist. Acestea sunt extrem de importante pentru mediul de afaceri, deci pentru toți românii, chiar dacă, la prima vedere, nu sunt spectaculoase.

Mă refer, de exemplu, de clarificarea multor aspect care țin de Legea 31, legea societăților comerciale, sau de tot ceea înseamnă simplificarea procedurilor fiscale, un lucru pe care l-am început, în care s-au făcut pași importanți, dar în care este nevoie de noi măsuri, în continuare. Voi fi un promotor și un susținător, în Parlament, al digitalizării Agenției Naționale de Administrare Fiscală, astfel încât relația dintre această instituție și zona de afaceri, pe de o parte, și contribuabilii persoane fizice, pe de altă parte, să fie mult, mult mai prietenoasă”, a mai explicat liderul liberal.

Acesta a subliniat că parlamentarii PNL vor lucra ca o echipă, fiecare viitor parlamentar PNL fiind specialist într-un domeniul său.

COMANDAT DE PNL CONSTANȚA, COD MANDATAR FINANCIAR 11200025

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *