Bode (MAI): „Avem capacitatea de a primi migranți din Afganistan”. România și alte 90 de țări au primit asigurări de la talibani că plecările din Afganistan vor putea continua

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că România are capacitatea de a primi migranți din Afganistan, dar condiționat, în sensul ca verificările să fie realizate de structurile de securitate ale statului român.

Avem două centre de custodie unde avem peste 200 locuri cu un grad de ocupare de sub 60%. Vorbim de centre în regim închis. Avem șase centre de azil care au capacitate normală de funcționare de 1.100 de locuri, din care acum sunt libere 751. În două centre se fac lucrări. Suntem pregătiți să primim în aceste centre colaboratori ai structurilor noastre, persoane aflate în risc iminent – jurnaliști, magistrați – studenți care beneficiază de burse în România și în general persoane aflate într-un pericol iminent în Afganistan, cu o singură condiție: verificările să fie realizate de structurile de securitate ale statului român, facem aceste analize pe tot ce înseamnă componentă națională. România are capacitate de a primi migranți, dar condiționat”, a declarat Lucian Bode. Potrivit ministrului de Interne, în România au încercat să între 47.000 de migranți. 10.000 au fost depistați în interiorul granițelor, iar 37.000 au fost întorși la frontieră.

România se află pe ruta de tranzit a Balcanilor de Vest. Avem forțe dislocate în special pe granița de vest. România este pregătită în perspectiva unui val de migranți care se preconizează”, a spus Lucian Bode.

ONU se aşteaptă la încă o jumătate de milion de refugiaţi afgani în 2021

Naţiunile Unite au anunţat, vineri, că se aşteaptă la încă o jumătate de milion de refugiaţi afgani în 2021, chiar dacă pentru moment nu a fost constatat niciun exod, scrie AFP.

În termeni de cifre, ne pregătim de aproximativ 500.000 de noi refugiaţi în regiune. Este scenariul cel mai pesimist”, a declarat Kelly Clements, Înalt Comisar adjunct al agenţiei ONU pentru refugiaţi (HCR), cu ocazia unei prezentări a Planului regional de pregătire şi intervenţie pentru refugiaţii afgani. „Nu uitaţi că mai mult de 2,2 milioane de afgani sunt deja primiţi de Iran şi Pakistan, şi că fuga nu este ultimul gest la care recurg, ci singura opţiune de care dispun oamenii pentru a supravieţui şi de a se bucura de cele mai fundamentale drepturi umane”, a adăugat ea.

Iran şi Pakistan primesc alte 3 milioane de afgani, între care numeroase persoane fără acte, potrivit HCR. Acest plan prevede un apel la fonduri de 299 de milioane de dolari (254,4 milioane de euro) pentru a finanţa anul acesta activităţile agenţiilor ONU, între care HCR, Programul Mondial Alimentar şi Fondurile Naţiunilor Unite pentru copii (UNICEF).

România și alte 90 de țări au primit asigurări de la talibani că plecările din Afganistan vor putea continua

Peste 90 de ţări, între care şi România, au anunţat, duminică seară, că au primit angajamentul din partea talbanilor că tuturor străinilor şi cetăţenilor afgani care dispun de un permis de şedere în altă parte li se va permite evacuarea din Afganistan, chiar şi după reragerea trupelor americane de marţi.

Am primit garanţii din partea talibanilor că toţi cetăţenii străini şi orice cetăţean afgan care dispune de o autorizaţie de călătorie va primi permisiunea să părăsească ţara. Ne angajăm să ne asigurăm că toţi cetăţenii, rezidenţi, angajaţi, afgani, care au lucrat cu noi şi care sunt în pericol, să poată cotinua să meargă liber spre destinaţii în afara Afganistanului”, se arată în declaraţie.„Vom continua să oferim documente care permit plecarea unor afgani şi avem angajamentul talibanilor că vor putea călători spre ţările noastre. Luăm în considerare declaraţiile publice ale talibanilor care confirmă această înţelegere”, se menţionează în declaraţia citată.

Ţările semnatare sunt: SUA, Albania, Australia, Belgia, Belize, Bulgaria, Burkina Faso, Capul Verde, Canada, Republica Centrafricană,  Columbia, Costa Rica, Coasta de Fildeş, Croaţia, RD Congo, Danemarca, Djibouti, Republica Dominicană, El Salvador, Estonia, Eswatini, Micronesia, Fiji, Finlanda, Franţa, Gabon, Georgia, Germania, Ghana, Grecia, Guinea, Guyana, Haiti, Honduras, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Iordania, Kazahstan, Kenya, Kiribati, Kîrgîstan, Letonia, Liban, Liberia, Libia, Lituania, Luxemburg, Madagascar, Maldive, Malta, Marshall Islands, Moldova, Muntenegru, Maroc, Nauru, Olanda, Noua Zeelandă, Niger, Macedonia de Nord, Norvegia, Palau, Papua Noua Guinee, Polonia, Portugalia, Cipru, Coreea de Sud, Kosovo, România, Rwanda, NATO, Senegal, Serbia, Sierra Leone, Slovacia, Slovenia, Somalia, Spania, St. Kitts and Nevis, Sudan, Surinam, Suedia, Elveţia, Bahamas, Gambia, UE, Togo, Trinidad-Tobago, Turcia, Uganda, Ucraina, Comore, Marea Britanie, Vanuatu, Yemen şi Zambia. Documentul nu este semnat de China şi Rusia.

Cinci rachete lansate spre aeroportul din Kabul

Un număr de cinci rachete au fost lansate luni pe aeroportul internațional Hamid Karzai din Kabul, a declarat un oficial american pentru CNN. Sistemul de apărare C-RAM – conceput pentru a proteja forțele terestre împotriva rachetelor, artileriei și mortarelor – instalat pe aeroport a oprit rachetele, a spus oficialul. Nu există informații despre vreo victimă. Oficialul a spus că rachetele care vizează aeroportul au fost lansate probabil de ISIS-K, dar avertizează că este prea devreme pentru a ști cu siguranță.

Pentagonul a anunțat retragerea armatei americane de pe aeroportul din Kabul: sâmbătă mai erau circa 4.000 de militari ai SUA

Trupele americane şi-au început retragerea de pe aeroportul din Kabul, a anunţat sâmbătă Pentagonul, în timp ce operaţiunea internaţională de evacuare din capitala afgană este pe sfârşite, relatează Reuters. După ce talibanii au cucerit capitala Kabul pe 14 august, soldaţii americani rămaşi în Afganistan după retragerea etapizată a trupelor internaţionale din această ţară au fost grupaţi pe aeroportul capitalei afgane pentru a asigura desfăşurarea unui pod aerian de evacuare a străinilor şi afganilor care au colaborat cu trupele străine sau sunt consideraţi ”vulnerabili” în urma preluării puterii de către talibani. Numărul celor evacuaţi de atunci a ajuns sâmbătă la circa 112.000, dintre care 5.400 sunt cetăţeni americani.

Conform unui oficial american, pe aeroportul din Kabul mai erau sâmbătă circa 4.000 de militari ai SUA. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a confirmat la o conferinţă de presă că retragerea soldaţilor americani de pe aeroport a început, dar a refuzat să precizeze efectivele trupelor care mai sunt acolo. Alţi responsabili americani vorbesc despre temeri în creştere cu privire la posibile noi atacuri teroriste în zona aeroportului, după cel de joi revendicat de gruparea Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K) şi soldat conform surselor locale cu peste 170 de morţi, inclusiv 13 militari americani. Surse din rândul talibanilor susţin că aceştia au început să preia controlul zonei militare a aeroportului din Kabul, cedată de militarii americani pe măsura retragerii acestora.

SUA confirmă că a lansat o rachetă asupra unei mașini din Kabul, nu asupra unei case

Oficiali americani au confirmat duminică lansarea unei rachete asupra unor membri ai filialei afgane a grupului Stat Islamic, IS-K, anunță BBC. Oficialii americani au declarat că operațiunea, care a implicat o rachetă lansată de o dronă, a vizat un atacator sinucigaș într-un vehicul care urmărea să efectueze un atac pe aeroportul din Kabul.

Suntem siguri că am atins ținta pe care ne-am propus-o”, a declarat un oficial militar pentru rețeaua CBS. „Rapoartele inițiale indică faptul că nu au existat victime civile”, a spus oficialul, adăugând: „Exploziile secundare din vehicul au indicat prezența unei cantități substanțiale de material exploziv”. Un purtător de cuvânt al talibanilor a mai spus că atacul aerian american a vizat un suspect care călătorea într-o mașină, potrivit Associated Press.

Informațiile vin după rapoartele care anunțau explozia unei rachete în apropierea aeroportului, dar nu este clar dacă cele două incidente sunt conectate. Un atac sinucigaș cu bombă a ucis, joi, pe aeroportul din Kabul, 170 de persoane, inclusiv 13 soldați americani.

Femeia soldat care a devenit celebră datorită fotografiilor cu bebeluși afgani a fost ucisă în atacul ISIS

Sergentul Nicole Gee, 23 de ani, din Sacramento, California, se află printre cei 13 militari americani care și-au pierdut viața în atacul sinucigaș de la aeroportul din Kabul. La scurt timp după ce Pentagonul a făcut publică lista cu numele lor, s-a aflat că ea era unul din militarii care țineau în brațe bebeluși afgani pe aeroport, imagini care au făcut înconjurul lumii.

soldat sua

La câteva zile după a avut atacul sinucigaș la intrarea în aeroport, unde militarii americani făceau controlul de securitate pentru cei care voiau să intre pentru a părăsi țara. Nicole Lee făcea parte din trupele de pușcași marini și și-a pierdut viața în atentat, alături de alți zece camarazi de la pușcașii marini, unul de la infanterie și unul de la marină. Pentagonul a publicat sâmbătă lista cu numele lor, iar Nicole a fost recunoscută imediat ca una din femeile-soldat care au avut grijă de copiii afgani.

Departamentul Apărării SUA a făcut publice numele militarilor ucişi în atacul terorist de la Kabul: 12 dintre ei aveau între 20 şi 25 de ani

Departamentul american al Apărării a făcut publice date despre cei 13 militari ucişi în atentatele de la Kabul – 12 dintre ei aveau între 20 şi 25 de ani, iar cel de-al 13-lea avea 31 de ani. Printre ei se află şi o femeie care în ultimele zile avusese grijă de copii afgani. Coform datelor prezentate de Departamentul Apărării, cinci dintre ei aveau 20 de ani, alţi trei aveau 22 de ani, trei aveau 23 de ani, un altul avea 25 de ani, iar o altă victimă avea 31 de ani.

Printre cei decedaţi s-a aflat şi Jared Schmitz, în vârstă de 20 de ani, din St. Charles, Missouri, al cărui tată a declarat la un post de radio că a fost „absolut devastator”. Schmitz a staţionat „mai întâi în Iordania şi a fost trimis în ultimele săptămâni în Afganistan recent”, a mai relatat tatăl său. „Ca părinţi, am fost îngroziţi”, a afirmat el, adăugând: „Sunt foarte onorat că l-am putut numi fiul meu”. Tatăl militarului de 31 de ani decedat, Darin T. Hoover, a afirmat că fiul său iubea distracţia, era înconjurat mereu de prieteni şi de familie şi pentru el familia era pe primul loc,

Sergentul Johanny Rosariopichardo, 25 de ani, se afla la Abbey Gate, unde erau verificaţi femei şi copii afgani, în momentul producerii atentatului. Nastassia Hyatt, care locuia cu ea, a afirmat într-o postare pe Facebook, „Ai devenit sufletul meu pereche. Eşti cealaltă jumătate a  mea, inima mea”. Nicole L. Gee, în vârstă de 23 de ani, şi-a petrecut ultimele zile înaintea atentatului având grijă de copiii afgani. Ea postase o fotografie în care avea în braţe un bebeluş. „Îmi place meseria mea”, a scris ea. Despre Hunter Lopez, de 22 ani, cunoscuţii spun că pentru el a fi în armată nu era o slujbă, ci o chemare. Caporalull Daegan W. Page este descris de familie ca având „o inimă uriaşă”. Rylee McCollum, în vârstă de 20 de ani, urma să devină tată în câteva săptămâni. „Era atât de încântat că va fi tată şi cred că ar fi fost un tată grozav”, a declarat sora sa. Dylan R. Merola, de 20 de ani, era în Afganistan de mai puţin de două săptămâni şi visa să studieze ingineria. Mama sa îşi aminteşte şi ultimul său mesaj: „O vreme nu voi putea vorbi. Suntem trimişi într-o altă locaţie”. Tatăl lui Kareem M. Nikoui, susţinător al lui Donald Trump, îl acuză pe preşedintele SUA Joe Biden pentru ceea ce s-a întâmplat.

Ultimele trupe britanice au părăsit Afganistanul. Finalul operațiunii prin care UK a evacuat 15.000 persoane

Ultimii militari, diplomați și oficiali britanici au părăsit Kabulul, a anunțat ministerul de Externe de la Londra. Plecarea ultimului avion militare pune capăt implicării militare a Regatului Unit în Afganistan, după 20 de ani, relatează BBC. Peste 15.000 de persoane au fost evacuate din Afganistan de către Marea Britanie începând cu 14 august.

Premierul britanic, Boris Johnson, a spus că momentul este o șansă de a reflecta la realizările din ultimele săptămâni – și din ultimele două decenii, cum ar fi educația fetelor și slăbirea puterii organizațiiei teroriste Al-Qaeda. Într-o scrisoare adresată forțelor armate, Johnson a recunoscut că suprinzătoarea cădere a Kabulului în mâinile talibanilor a fost greu de urmărit. El a adăugat că va fi „un moment deosebit de dificil pentru prietenii și apropiațiii celor 457 de miltari care au murit” în timpul misiunii britanice.

Ministerul britanic de Externe a precizat că printre persoanele evacuate sunt și aproximativ 2.200 de copii, cel mai mic dintre ei având doar o zi. Aproximativ 5.000 de cetățeni britanici și familiile lor au fost evacuați cu avionul, alături de peste 8.000 afgani care au lucrat pentru Marea Britanie și familiile lor și cei considerați în pericol în fața talibanilor.

Franţa şi Regatul Unit vor pleda pentru o zonă protejată la Kabul, anunță Emmanuel Macron

Franţa şi Regatul Unit vor pleda, luni, la ONU, pentru crearea unei zone protejate – „safe zone” – la Kabul, în care să se poată continua operaţiunile umanitare, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron pentru Journal du Dimanche, conform AFP.

Londra şi Paris elaborează un proiect de rezoluţie care vizează definirea, sub control ONU, a unei ‘safe zone’ la Kabul, care să permită continuarea operaţiunilor umanitare. Este foarte important. Ar oferi un cadru Naţiunilor Unite să acţioneze de urgenţă şi ar permite mai ales ca fiecare să îşi asume responsabilităţi şi comunitatea internaţională să menţină o presiune asupra talibanilor”, a afirmat Macron, care participă la un summit regional la Bagdad.

Începute în urmă cu două săptămâni odată cu preluarea controlului Kabulului de către talibani, operaţiunile de evacuare din Afganistan a afganilor care fug de regim sunt în faza finală, data limită pentru retragerea soldaţilor americani fiind 31 august.

Talibanii anunță noul Guvern, în condițiile în care prețurile au crescut vertiginos

Talibanii au declarat sâmbătă că vor anunţa un nou guvern pentru Afganistan săptămâna viitoare şi se aşteaptă ca turbulenţele economice şi scăderile valutare puternice care au urmat preluării oraşului în urmă cu două săptămâni să dispară rapid, transmite Reuters. Zabihullah Mujahid, principalul purtător de cuvânt al mişcării, a făcut declaraţia în timp ce armata americană restrâng evacuarea cetăţenilor americani şi a afganilor vulnerabili şi îşi retragt trupele de pe aeroportul din Kabul înainte de termenul din 31 august stabilit de preşedintele Joe Biden. Mujahid a condamnat atacul american cu dronă împotriva militanţilor Statului Islamic, efectuat în urma atacului sinucigaş de joi din apropierea aeroportului, ca fiind „un atac clar asupra teritoriului afgan”.

Însă el a făcut apel la Statele Unite şi la alte naţiuni occidentale să menţină relaţiile diplomatice după retragerea trupelor, despre care se aşteaptă să fie finalizate „foarte curând”.

Există o frustrare din ce în ce mai mare la Kabul faţă de greutăţile economice severe provocate de scăderea monedei şi de creşterea preţurilor la alimente, băncile fiind încă închise la două săptămâni după căderea oraşului în faţa talibanilor. Mujahid a declarat că oficialii au fost deja numiţi să conducă instituţii cheie, inclusiv ministerele sănătăţii publice şi educaţiei şi banca centrală.

Oficialii Organizaţiei Naţiunilor Unite au avertizat că Afganistanul se confruntă cu o catastrofă umanitară, părţi mari din ţară suferind de condiţii extreme de secetă. Economia, spulberată după patru decenii de război, se confruntă, de asemenea, cu pierderea a miliarde de dolari sub formă de ajutor extern, în urma retragerii ambasadelor occidentale din ţară.

Mujahid a spus că problemele economice cu care se confruntă vor fi uşurate odată cu instituirea noului guvern. „Căderea monedei afgane faţă de cele străine este temporară şi determinată de schimbarea bruscă a regimului, dar va reveni la normal după ce sistemul guvernamental va începe să funcţioneze“, a spus el.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *