BNR, despre împrumuturile la dobânzi uriașe: Sunt cauzate de creșterea inflației

Nivelul costurilor la care se împrumută Ministerul Finanţelor pe piaţa internă sau pe cea externă, în lei, în euro sau în dolari, este influenţat de mai mulţi factori şi a fost de mai multe ori subiect de dispută pe piaţa locală, între foşti şi actuali ministri de finanţe, între politicieni, arată luni BNR. Florin Cîţu (PNL), fost ministru de finanţe şi fost premier, în prezent preşedinte al PNL şi al Senatului, s-a ară­tat îngrijorat în discuţiile publice cu privire la do­bân­zile mari la care se împrumută Ministerul Finanţe­lor, condus acum de Adrian Câciu (PSD).

Analizând evoluţia costurilor de finanţare ale statului vedem că în cazul titlurilor de stat în lei pe 10 ani de pe piaţa românească randamentele au crescut într-adevăr peste 5% începând din noiembrie 2021 şi până în prezent. Dar, inflaţia a depăşit toate aşteptările, urcând la 8,2% în decembrie 2021, maximul ultimului deceniu, potrivit datelor INS. Aşa că dobânzile ar fi real negative.

Comparativ, în 2020 (când Florin Cîţu a fost ministrul Finanţelor) randamentele la titlurile cu scadenţa la 10 ani în lei au oscilat între 3% şi 5%, dar inflaţia anuală a fost de circa 2%, dobânzile fiind atunci real pozitive.

Costurile de finanţare în moneda naţională sunt determinate de rata inflaţiei, aşteptările inflaţioniste şi implicit aşteptările privind evoluţia viitoare a ratelor de dobândă pe termen scurt ce sunt influenţate direct de politica monetară, ratingul de ţară, adâncimea pieţei relativ la necesarul de finanţare al guvernului, aşteptările privind politica fiscală viitoare şi stabilitatea politică“, spune Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR. În cazul obligaţiunilor pe 10 ani în dolari, prin care statul a împrumutat 1,06 mld. dolari, dobânda a fost de aproape 3,7%, în condiţiile în care inflaţia din SUA a urcat la 7%, maximul din ultimele patru decenii.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *