BLOCAJ în coaliție: PNL și USR-PLUS NU reușesc să cadă de acord pe desființarea SIIJ. Stelian Ion: „Judecătorii trebuie să se afle la adăpost…”

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că verificarea înființării Secției Speciale de investigare a infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este de competența instanțelor naționale. Acestea trebuie să decidă dacă SIIJ respectă cerinţele prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. CJUE a analizat sesizările care reclamau modificările aduse Legilor Justiţiei în perioada 2017 – 2019 cu privire la înfiinţarea SIIJ, interimatul lui Lucian Netejoru la şefia Inspecţiei Judiciare, răspunderea materială a magistraţilor pentru erorile judiciare.

„Curtea precizează că, pentru a fi compatibilă cu dreptul Uniunii, o astfel de reglementare trebuie, pe de o parte, să fie justificată de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a Justiţiei şi, pe de altă parte, să garanteze că această secţie nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activităţii judecătorilor şi a procurorilor menţionaţi şi îşi exercită competenţa cu respectarea cerinţelor prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.  În lipsa îndeplinirii acestor cerinţe, reglementarea menţionată ar putea fi percepută ca urmărind instituirea unui instrument de presiune şi de intimidare a judecătorilor, ceea ce ar aduce atingere încrederii justiţiabililor în Justiţie. Curtea adaugă că reglementarea naţională în discuţie nu poate avea ca efect nerespectarea obligaţiilor specifice care îi revin României în temeiul Deciziei 2006/928 în domeniul luptei împotriva corupţiei”, se arată în decizia CJUE.

Potrivit Curţii de Justiţie a UE, „revine instanţelor naţionale sarcina de a verifica dacă reforma care a condus în România la înfiinţarea unei secţii specializate în cadrul Ministerului Public însărcinate cu anchetarea judecătorilor şi a procurorilor, precum şi normele privind numirea procurorilor încadraţi în această secţie nu sunt de natură să facă secţia menţionată permeabilă la influenţe exterioare”.

„În ceea ce priveşte Carta, revine instanţelor naţionale sarcina de a verifica dacă reglementarea naţională în discuţie nu împiedică examinarea într-un termen rezonabil a cauzelor referitoare la judecătorii şi la procurorii vizaţi”, a completat CJUE.

Liderul PNL, Ludovic Orban, anunță că deocamdată în coaliție nu există consens privind desființarea Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din justiție, din cauză că partidele au elaborat diverse variante pentru proiect.

Ca să reușim desființarea SIIJ trebuie să convenim asupra unei variante care să fie votată de coaliție. Noi am fost de acord cu oricare dintre variante, cea propusă de Guvern și cu cea din Parlament. Nu am văzut amendamentul UDMR, am auzit de el, nu a fost depus, am auzit de formularea lui“, a declarat Ludovic Orban.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, afirmă că în decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se arată că sunt contrare dreptului Uniunii reglementările privind înfiinţarea Secţiei speciale, „dacă acestea nu sunt justificate de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei“. Totodată, arată ministrul, Curtea a stabilit că „exemplele practice din activităţile SIIJ sunt de natură să confirme realizarea riscului ca această secţie să se asemene unui instrument de presiune politică şi să intervină pentru a schimba cursul anumitor anchete penale sau al unor proceduri judiciare”.

Această constatare pune definitiv capăt dezbaterii publice conform căreia desfiinţarea SIIJ ar trebui însoţită de anumite garanţii precum şi înlătură tranşant argumentaţia conform căreia simpla existenţă a SIIJ ‘constituie o garanţie legală a principiului independenţei justiţiei, sub aspectul componentei sale individuale, independenţa judecătorului’, respectiv că ‘se asigură, pe această cale, o protecţie adecvată a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârşite prin sesizări/denunţuri arbitrare‘”, afirmă Stelian Ion.

Ministerul Justiţiei a transmis o analiză făcută de Stelian Ion asupra deciziei din 18 mai a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), „hotărâre de referinţă cu privire la statul de drept şi organizarea sistemului judiciar din România”. Conform sursei citate, o primă dezlegare a CJUE a vizat Decizia 2006/928/CE a Comisiei de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului făcut de România pentru atingerea unor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, precum şi rapoartele întocmite de Comisia Europeană pe baza acestei decizii. Astfel, Curtea a stabilit că Decizia 2006/928/CE este obligatorie pentru România în toate elementele sale, adică atât în privinţa considerentelor (prin care instituirea MCV este justificată de imperativul remedierii deficienţelor din domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei), cât şi în privinţa “obiectivelor de referinţă” stabilite în sarcina României prin Anexă vizând, printre altele, garantarea unui proces judiciar mai transparent şi mai eficient şi continuarea, în baza progreselor realizate deja, a unor cercetări profesioniste şi imparţiale cu privire la acuzaţiile de corupţie la nivel înalt, respectiv adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi combatere a corupţiei, în special în cadrul administraţiei locale. Totodată, CJUE a stabilit că România are obligaţia adoptării „măsurilor adecvate” pentru atingerea obiectivelor asumate privind reforma judiciară şi lupta împotriva corupţiei, ţinând seama de principiul cooperării loiale şi de recomandările formulate în rapoartele MCV, respectarea valorilor consacrate de articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană constituind o condiţie pentru a beneficia de toate drepturile care decurg din aplicarea tratatelor în privinţa României. Astfel a fost reafirmat, şi cu referire la România, principiul menţinerii nivelului de protecţie a valorilor Uniunii, în temeiul căruia un stat membru nu îşi poate modifica legislaţia astfel încât să determine un regres al protecţiei valorii statului de drept, România fiind, aşadar, obligată să asigure evitarea oricărui regres, în raport cu această valoare, al legislaţiei în materie de organizare a justiţiei, abţinându‑se să adopte norme care ar aduce atingere independenţei judecătorilor.

„Concluzia CJUE a fost că ‘obiectivele de referinţă’ din anexa Deciziei 2006/928/CE au caracter obligatoriu, astfel încât România are obligaţia expresă de a le îndeplini şi de a lua măsurile adecvate în vederea realizării lor în cel mai scurt timp şi are obligaţia de a se abţine să pună în aplicare orice măsură care ar risca să compromită atingerea aceloraşi obiective (…). În realizarea acestor obligaţii clare, România trebuie să ţină seama în mod corespunzător de cerinţele şi de recomandările formulate în rapoartele MCV, având sarcina de a colabora cu bună credinţă cu Comisia pentru a surmonta dificultăţile întâmpinate cu privire la realizarea ‘obiectivelor de referinţă’, cu respectarea deplină a acestor obiective şi a dispoziţiilor tratatelor“, arată ministrul Justiţiei.

El adaugă că problema concordanţei prevederilor legale interne privind numirile interimare în funcţiile de conducere a Inspecţiei Judiciare şi înfiinţării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie cu dreptul Uniunii a fost soluţionată tot din perspectiva caracterului obligatoriu al Deciziei 2006/928, pornindu-se de la constatarea că acest act al Comisiei acoperă sistemul judiciar din România în ansamblul său, precum şi lupta împotriva corupţiei, obiective de referinţă a căror realizare concomitentă (iar nu separată) poate contribui la crearea unui sistem judiciar şi administrativ caracterizat prin independenţă şi imparţialitate.

Conform aceleiaşi surse, după ce s-a remarcat că reformele din 2018 şi 2019 au adus modificări legilor justiţie în scopul ameliorării independenţei şi a eficienţei puterii judecătoreşti (iar aceasta constatare semnifică, prin ea însăşi, o constatare a încălcării principiul menţinerii nivelului de protecţie a valorilor Uniunii cu toate consecinţele ce decurg de aici), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că dreptul Uniunii se opune unei reglementări precum O.U.G. nr. 77/2018 prin care Guvernul a făcut numiri interimare în funcţiile de conducere ale Inspecţiei Judiciare, fără respectarea procedurii normale de numire, atunci când această reglementare este de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori sau de control politic al acestei activităţi.

„Curtea a subliniat că nu este abilitată să aplice dreptului Uniunii cu privire la o speţă determinată, acesta fiind sarcina instanţelor naţionale, însă a reamintit jurisprudenţa sa constantă în baza căreia, în cadrul cooperării loiale prevăzute la articolul 267 TFUE, poate furniza instanţelor naţionale elementele de interpretare a dreptului Uniunii care ar putea să le fie utile în aprecierea efectelor uneia sau ale alteia dintre dispoziţiile acestuia. În acest context, CJUE a subliniat că garanţiile de independenţă şi de imparţialitate impuse în temeiul dreptului Uniunii postulează existenţa unor norme care să permită înlăturarea, în percepţia justiţiabililor, a oricărei îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea instanţei în cauză în privinţa unor elemente exterioare şi la neutralitatea sa în raport cu interesele care se confruntă. Acest principiu înseamnă că judecătorii trebuie să se afle la adăpost nu numai faţă de intervenţii sau de presiuni exterioare care le pot pune în pericol independenţa ci şi la adăpost de orice influenţă indirectă, susceptibilă să orienteze deciziile judecătorilor în discuţie şi să înlăture astfel o lipsă a aparenţei de independenţă sau de imparţialitate”, mai arată Stelian Ion.

Aceeaşi sursă arată că CJUE a prezentat câteva garanţii care trebuie să se regăsească printre normele care guvernează regimul disciplinar astfel încât acesta să fie conform cerinţelor de independenţă a magistraţilor; s-a remarcat că persoanele care ocupă funcţii de conducere în cadrul unui organ precum Inspecţia Judiciară pot exercita o influenţă determinantă asupra activităţii acestuia; în plus, s-a arătat că dispoziţiile care guvernează procedura de numire în aceste funcţii trebuie să fie concepute astfel încât să nu poată da naştere niciunei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor organului menţionat ca instrument de presiune asupra activităţii judiciare sau de control politic al acestei activităţi.

CJUE a statuat că o reglementare precum O.U.G. nr. 77/2018 poate genera îndoieli privind utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor vizate de acest act normativ ca instrument de presiune asupra activităţii judiciare sau de control politic al acestei activităţi când are ca efect, fie şi cu titlu provizoriu, numirea de către Guvern în funcţiile de conducere ale IJ. cu încălcarea procedurii ordinare de numire.

Cu privire la concordanţa cu dreptul Uniunii, a reglementărilor naţionale prin care s-a înfiinţat SIIJ, ca secţie specializată în cadrul Ministerului Public cu o competenţă exclusivă de anchetare a infracţiunilor săvârşite de judecători şi de procurori, CJUE a concluzionat că sunt contrare dreptului Uniunii reglementările care prevăd înfiinţarea unei astfel de secţii dacă acestea nu sunt justificate de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei şi nu garantează, pe de o parte, înlăturarea oricărui risc ca această secţie să fie folosită ca instrument de control politic al activităţii respectivilor judecători şi procurori, susceptibile să aducă atingere independenţei acestora şi, pe de altă parte, să se asigure că respectiva competenţă poate fi exercitată în privinţa acestora din urmă cu respectarea deplină a cerinţelor care decurg din articolele 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil şi 48 privind prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene“, susţine ministrul Justiţiei.

El adaugă că CJUE a arătat că organizarea justiţiei trebuie să fie concepută astfel încât să asigure atât principiul independenţei instanţelor, cât şi principiul garantării pentru justiţiabili a unei protecţii jurisdicţionale efective a drepturilor lor conferite de dreptul Uniunii. De asemenea, Curtea a subliniat că normele care reglementează procedurile penale împotriva judecătorilor şi a procurorilor nu pot avea ca efect expunerea magistraţilor învestiţi cu intrumentarea şi judecarea cauzelor de corupţie la influenţe directe sau indirecte ale puterilor legislativă şi executivă. S-a remarcat în mod deosebit că acestea nu pot avea drept consecinţă nici prelungirea duratei anchetelor privind infracţiunile de corupţie sau slăbirea în orice alt mod a luptei împotriva corupţiei. Stelian Ion menţionează că CJUE a constatat, din expunerea de motive a legii de înfiinţare a SIIJ, că secţia este justificată prin necesitatea de a proteja judecătorii şi procurorii împotriva unor plângeri penale arbitrare, fără a fi indicată vreo justificare legată de imperative întemeiate pe buna administrare a justiţiei.

Curtea a stabilit că exemplele practice din activităţile SIIJ sunt de natură să confirme realizarea riscului ca această secţie să se asemene unui instrument de presiune politică şi să intervină pentru a schimba cursul anumitor anchete penale sau al unor proceduri judiciare privind, printre altele, fapte de corupţie la nivel înalt într-un mod care ridică îndoieli cu privire la obiectivitatea sa”, adaugă ministrul Justiţiei.

El arată că CJUE cere expres ca înfiinţarea unei astfel de secţii specializate să fie însoţită de două tipuri de garanţii: 1) prin care să fie eliminat orice risc ca secţia să poată fie folosită ca instrument de control politic al activităţii judecătorilor şi procurorilor susceptibil să aducă atingere independenţei acestora şi, 2) prin care să se garanteze că atribuţiile SIIJ vor fi exercitate asupra judecătorilor şi procurorilor anchetaţi cu respectarea deplină a dreptului la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la apărare.

Această constatare pune definitiv capăt dezbaterii publice conform căreia desfiinţarea SIIJ ar trebui însoţită de anumite garanţii precum şi înlătură tranşant argumentaţia conform căreia simpla existenţă a SIIJ ‘constituie o garanţie legală a principiului independenţei justiţiei, sub aspectul componentei sale individuale, independenţa judecătorului’, respectiv că ‘se asigură, pe această cale, o protecţie adecvată a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârşite prin sesizări/denunţuri arbitrare”“, susţine Stelian Ion.

Potrivit acestuia, sub rezerva verificării şi de către instanţele naţionale, CJUE a constatat că urmare a efectului combinat al numărului aparent considerabil redus de procurori încadraţi în această secţie, care nu ar dispune nici de mijloacele, nici de experienţa necesară pentru efectuarea unor anchete în cauze complexe de corupţie, şi al volumului suplimentar de muncă rezultat pentru aceşti procurori din transferul unor astfel de cauze de la secţiile competente pentru instrumentarea acestora, normele care reglementează organizarea şi funcţionarea SIIJ par a fi concepute astfel încât să împiedice instrumentarea cauzelor în care sunt implicaţi judecători şi procurori anchetaţi de această structură, într-un termen rezonabil. El continuă arătând că proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ elaborat de guvern se întemeiază pe argumentele pe care şi CJUE le-a reţinut, iar în procesul de desfiinţare a SIIJ trebuie avute în vedere: 1) exigenţa statuată literal conform căreia reglementarea conţinutului unor proceduri penale împotriva judecătorilor şi a procurorilor nu poate avea drept consecinţă nici prelungirea duratei anchetelor privind infracţiunile de corupţie sau slăbirea în orice alt mod a luptei împotriva corupţiei, 2) constatarea că Decizia 2006/928 se referă la organizarea sistemului judiciar şi la lupta împotriva corupţiei şi că 3.) România nu îşi poate modifica legislaţia astfel încât să determine un regres al protecţiei valorii statului de drept, fiind aşadar obligată să asigure evitarea oricărui regres în raport cu această valoare a legislaţiei în materie de luptă împotriva corupţiei.

Conform aceleiaşi surse, Curtea a stabilit principii directoare importante şi în privinţa răspunderii materiale a magistraţilor subliniind că însăşi recunoaşterea unei astfel de răspundere personală a judecătorilor pentru erorile judiciare pe care le săvârşesc presupune un risc de ingerinţă în independenţa lor, întrucât poate influenţa luarea deciziei. De aceea, s-a arătat că formularea unei acţiuni în regres trebuie să fie limitată la cazuri excepţionale şi încadrată de criterii obiective şi verificabile, referitoare la imperative legate de buna administrare a justiţiei, şi trebuie însoţită de garanţii care urmăresc evitarea oricărui risc de presiuni externe asupra conţinutului hotărârilor judecătoreşti şi înlăturarea oricărei îndoieli legitime în percepţia justiţiabililor. Ministrul Justiţiei arată că răspunderea materială a magistraţilor, astfel cum se regăseşte în Proiectul legii privind Statutul magistraţilor, este reglementată în linia concluziilor Curţii, în sensul diminuării rolului Ministerului Finanţelor (instituţie din afara autorităţii judecătoreşti), şi, corelativ, al creşterii rolului Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţiei.

Ca un corolar al tuturor acestor concluzii, Curtea a constatat că principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări de rang constituţional a unui stat membru, astfel cum este interpretată de instanţa constituţională a acestuia, potrivit căreia o instanţă inferioară nu este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziţie naţională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 şi pe care o consideră, în lumina unei hotărâri a CJUE, ca fiind contrară acestei decizii sau articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE“, susţine el.

Potrivit sursei citate, cauzele conexate C-83/19, C-127/19 şi C-195/19, cauza C-291/19, cauza C-355/19 şi cauza C-397/19 sunt cereri preliminare adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de instanţe române, în baza art. 267 TFUE. Aşadar, respectivele cauze nu reprezintă proceduri de infringement (singurele în care pot fi aplicate sancţiuni pecuniare statelor membre), ci proceduri în cadrul cărora instanţa de la Luxemburg este chemată să ofere o interpretare a dreptului UE pe care instanţele de trimitere o consideră necesară pentru soluţionarea unor litigii pendinte. Nerespectarea hotărârilor CJUE în cereri preliminare poate conduce la declanşarea de către Comisia Europeană a unor proceduri de încălcare a dreptului UE.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *