Biserica Catolică va da BANI victimele actelor de pedofilie comise de preoți: „Nu este o despăgubire sau reparație, e o asumare de responsabilitate”

Episcopii catolici francezi au exprimat vineri voinţa Bisericii de „a-şi asuma responsabilitatea în faţa societăţii cerându-şi iertare” pentru actele de pedofilie comise de membrii săi şi s-au pus de acord să plătească victimelor o „contribuţie financiară” a cărei valoare va fi „forfetară”, informează AFP. Această contribuţie va fi finanţată dintr-un „fond de dotare ad hoc” şi stabilită de „un organism independent de asistenţă„, responsabil cu „examinarea cererilor şi decizia alocărilor în limitele capacităţilor fondului„, a precizat Conferinţa Episcopilor din Franţa (CEF).

Această contribuţie „nu este nici o despăgubire, nici o reparaţie”, a declarat monseniorul Eric de Moulins-Beaufort, preşedintele CEF, în timpul unei conferinţe de presă care a încheiat adunarea plenară a circa 120 de episcopi care au votat unsprezece rezoluţii, printre care mai multe în favoarea luptei împotriva pedocriminalităţii. Aceştia au fost de acord, totodată, cu ideea unei „zile de rugăciune” în fiecare an în memoria victimelor, dorită de Vatican, în „a treia vineri din Postul Mare” şi vor continua să dezbată „pentru a stabili, dacă este posibil la Lourdes (sud-vest) (…), amplasarea unui loc dedicat memoriei victimelor”. Episcopii au decis, de asemenea, înfiinţarea unui „tribunal penal canonic interdioceze la nivel naţional”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

One thought on “Biserica Catolică va da BANI victimele actelor de pedofilie comise de preoți: „Nu este o despăgubire sau reparație, e o asumare de responsabilitate”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *