Situație incredibilă la Biroul Electoral Central: Dosarul de candidatură al lui Călin Georgescu a fost respins. În ciuda admiterii semnăturilor depuse, a fost sesizată „absența unei semnături la o anexă”, iar doar 4 membri BEC au optat pentru admiterea dosarului, 10 fiind împotrivă. Instant, susținătorii lui Călin Georgescu aflați la BEC au început să huiduie și forțează intrarea în clădire.
Biroul Electoral Central a respins toate contestațiile și a fost validată candidatura lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai 2025. Cea mai așteptată decizie este cea legată de candidatura lui Călin Georgescu, iar la ora transmiterii acestei știri sute de oameni protestează în fața BEC.
Oficial, nu a fost emisă o explicație din partea BEC pentru respingerea dosarului, în afară de neîndeplinirea unor condiții „de formă și de fond”. Mulțumea furioasă intenționează să intre în sediu, scandează „Hoții, hoții!” și „Libertate, libertate!” Forțele de ordine au fost suplimentate pentru a liniști mulțimea și rândurile protestatarilor se îngroașă.
Călin Georgescu își poate depune din nou dosarul de candidatură, însă trebuie strânse din nou semnăturile, practic întreaga procedură, până la termenul limită de depunere, respectiv 15 martie.
Reacția jandarmeriei
Biroul Electoral Central a decis să respingă candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai 2025. Susținătorii lui Georgescu au început să fie extrem de violenți și au rupt gardurile de protecție.
„Pe fondul unei decizii a Biroului Electoral Central, participanții la adunarea publică nedeclarată au forțat cordonul de jandarmi, cu scopul de a intra în sediul instituției. În acest context, pentru aplanarea situației, jandarmii au folosit un pulverizator de mână cu substanță iritant-lacrimogenă. Facem apel către participanți să evite orice încălcări ale legii, să își păstreze calmul, să manifesteze pașnic și civilizat și să dea curs dialogului cu echipele de jandarmi specializate. Revenim cu detalii suplimentare”, arată un comunicat al Jandarmeriei.
Simion: „Lovitură de stat! Este un abuz!”
Biroul Electoral Central a decis să respingă candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai 2025. Într-o primă reacție, liderul AUR, George Simion, susține că este un nou abuz și o continuare a loviturii de stat.
„Respingerea dosarului de candidat a lui Călin Georgescu e un nou abuz și o continuare a loviturii de stat dată pe 6 decembrie. Jos Ciolacu, jos dictatorii!”, scrie George Simion.
Zece din cei 14 membri ai BEC au votat împotriva acceptării candidaturii. Se pare că nu au fost respectate chestiuni „de formă și de fond”. Vestea a fost aflată și de protestatarii aflați în fața Biroului Electoral Central, iar aceștia au rupt gardurile și încearcă să intre peste judecători.
Gavrilă: „Dosarul era OK”
Ana Maria Gavrilă a reacționat la candidatura lui Călin Georgescu, afirmând că România se află într-o „dictatură”. Aceasta a subliniat că 10 dintre cei 14 membri ai Biroului Electoral Central (BEC) au votat împotriva dosarului său, în ciuda faptului că dosarul respectiv era complet și corect. Gavrilă a criticat decizia și a exprimat îngrijorarea legată de transparență.
Șoșoacă: „Vor să provoace o revoluție!”
Europarlamentarul Diana Șoșoacă susține că respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central este un plan pus la punct pentru provocarea unei Revoluții, iar apoi intrarea României în stare de urgență.
„EXACT CEEA CE VĂ ANUNȚ: PROVOCAREA UNEI REVOLUȚII PT A INTRA ÎN SITUAȚIE DE URGENȚĂ! RUȘINE BIROULUI ELECTORAL CENTRAL! MOTIVELE DE RESPINGERE NU SUNT LEGALE! SISTEMELE SE OMOARĂ ÎNTRE ELE ȘI NOI SUNTEM PRINȘI LA MIJLOC! RISC DE DEZINTEGRARE TERITORIALĂ! V-AM SPUS CĂ HOTĂRÂREA NR. 2 DIN 5.10.2024 A PUS CAPĂT DREPTURILOR SI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI!”, scrie Diana Șoșoacă.
Comunicare oficială BEC
Biroul Electoral Central (BEC) a analizat patru dosare de candidatură pentru alegerile pentru funcția de președinte, iar trei dintre ele au fost respinse. Este vorba de dosarele independenților Ion Popa, Maria Marcu și Călin Georgescu. BEC arată că au fost decizii privind respingerea înregistrării candidaturii independente a lui Ion, Maria Marcu și Călin Georgescu. Potrivit comunicatului de presă transmis de BEC, a fost și o decizie privind înregistrarea candidaturii independente a lui Nicușor-Daniel Dan și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.
„În ședința sa din 09.03.2025, Biroul Electoral Central a adoptat următoarele decizii:
– Decizia privind respingerea candidaturii independente a domnului Popa Ion la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
– Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a doamnei Marcu Maria pentru alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
– Decizie privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Dan Nicușor-Daniel și a semn electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
– Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Georgescu Călin la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.”, arată comunicatul BEC.
Biroul Electoral Central s-a întrunit duminică, de la ora 18.00, pentru a decide asupra validării sau invalidării candidaturilor depuse pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. Potrivit legii, în cazul lui Călin Georgescu şi al lui Nicuşor Dan, membrii BEC trebuie să ia o hotărâre până la miezul nopţii de duminică. În cazul candidaturii lui Crin Antonescu, decizia poate fi luată până marţi, la ora 24.00. La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa sediului BEC se află câteva zeci de simpatizanți ai lui Călin Georgescu. Primul prezidenţiabil care şi-a depus candidatura, ca independent, a fost actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan. Acesta s-a prezentat, vineri, la ora 12.00, la BEC, având şi cele peste 200.000 de semnături necesare înscrierii în cursa prezidenţială. După depunerea candidaturii, Dan a declarat că este rolul preşedintelui să adune toate energiile pentru a face din România acea ţară care să conteze în Europa şi în lume. Potrivit edilului, la alegerile de acum trei luni, mesajul românilor a fost că aşa nu se mai poate, că România este o ţară coruptă şi că instituţiile statului sunt confiscate de găşti. Tot în cursul zilei de vineri, patru ore mai târziu, şi-a depus candidatura şi controversatul candidat suveranist Călin Georgescu, tot ca independent, în prezenţa a câtorva sute de simpatizanţi care au adus cu ei portrete ale sale şi care i-au scandat numele, dar şi alte lozinci, creând haos în faţa sediului BEC şi obligându-i pe jandarmi să înconjoare zona cu garduri de protecţie.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google