Coronavirus a provocat, potrivit statisticilor oficiale, până duminică, ora 18:00, 13.699 de decese în întreaga lume, dintr-un total de 321.271 de cazuri declarate confirmate. De asemenea, 96.006 de persoane sunt vindecate. Numărul de cazuri diagnosticate oficial nu reflectă însă decât o parte din numărul real de îmbolnăviri, în contextul în care numeroase ţări nu mai testează decât cazurile care necesită spitalizare.

În Italia, care a înregistrat primul său deces provocat de coronavirus în februarie și unde situația este alarmantă, au fost raportate 4.825 de decese din 53.578 cazuri. 6.072 de persoane sunt considerate de autoritățile italiene vindecate.

În China (fără Hong Kong şi Macao), unde epidemia a izbucnit la sfârşitul lunii decembrie, sunt înregistrate 81.054 de cazuri, (46 de noi cazuri de sâmbătă până duminică), dintre care 3.261 de decese și 72.440 de persoane vindecate.

Cele mai afectate ţări după Italia şi China sunt Spania, cu 1.756 decese din 28.603 de cazuri de infectare și Iran, unde se înregistrează 1.685 de decese dintr-un total de 21.638 de cazuri. 7.635 de persoane sunt declarate vindecate în Iran, țară în care s-au înregistrat 1.028 de cazuri confirmate în intervalul sâmbătă – duminică și, în același interval, 129 de decese. Statele Unite înregistrează 349 de decese (5.007 cazuri noi de sâmbătă până duminică și 47 de decese în același interval), dintr-un total de 29.214 de persoane infectate.

Începând de sâmbătă, ora 19:00 GMT, Kosovo, Columbia, Republica Democratică Congo, România, Chile şi Cipru au anunţat primele decese provocate de coronavirus pe teritoriul lor. Angola, Fâşia Gaza, Timorul de Est, Uganda şi Eritreea au anunţat primele cazuri de infectare. În România, primul pacient a fost în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, având afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

Duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași). De sâmbătă, ora 13:00, până duminică, aceeași oră, în România au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 ani și 74 ani. De asemenea, la ATI sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă, iar starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. La nivel național, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unități medicale private. 

În județul Constanța s-au declarat ca vindecate două persoane, iar duminică, la ora 13:00, bilanțul este astfel: 349 de persoane carantinate, respectiv 3.737 de persoane aflate în izolare la domiciliu.

Pe același subiect:

Coronavirus: DOUĂ DECESE la nivel național. La Constanța: DOI pacienți, VINDECAȚI

Polițiștii și jandarmii constănțeni au început să dea amenzi. „Nerespectarea izolării la domiciliu poate aduce și ÎNCHISOAREA de la 6 luni la 2 ani”

Stelian Ion, solicitare la ministrul Vela: „Să fie puse la dispoziție LOCURI DE CAZARE pentru medicii de la Constanța”

Spitalul Județean și Spitalul de Boli Infecțioase, dezinfectate constant

Măsuri și mai DURE: Se ÎNCHID mall-urile! Vela (MAI): „Recomandăm EVITAREA formării grupurilor mai mari de 3 persoane!”

Răspândirea coronavirus, combătută în marile orașe din zona de sud-est cu… dezinfectarea străzilor. Topul primăriilor responsabile

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța: „Nu avem NICI UN CAZ cu evoluție gravă. Medicii vă roagă să STAȚI ACASĂ!”

Uniunea Europeană se… ÎNCHIDE! Se aplică restricții temporare „călătoriilor neesențiale”

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *